Barticești, com. Botești, jud. Neamț
0731 349 291 sau 0730 526 450

Inaugurarea Centrului de Recuperare Medicala Barticesti, 16 Septembrie 2011

Wednesday, 05 June 2019 06:43
Rate this item
(0 votes)

Civilizaţia Iubirii

inaugurare centru 2

Noul Centru de Balneologie şi Recuperare medicală, din cadrul Fundaţiei Medicale „Speranţa Bolnavilor”, din Barticeşti, jud. Neamţ, a fost sfinţit şi inaugurat vineri, 16 septembrie 2011, la ora 16.00, în prezenţa PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi, a PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi, şi a PS Anton Coşa, episcop de Chişinău (Republica Moldova), a numeroşi preoţi şi persoane consacrate, sosite din Moldova şi din Bucureşti. Au luat parte reprezentanţi din parlamentul României, autorităţi civile judeţene şi locale, reprezentanţi ai instituţiilor de sănătate, administraţie şi poliţie, reprezentanţi ai presei locale şi centrale, furnizori de servicii şi echipamente medicale, precum şi reprezentanţii altor instituţii în colaborare cu Fundaţia Medicală „Speranţa Bolnavilor” şi Centrul de Balneologie şi Recuperare Medicală, credincioşi ai comunităţii locale din Barticeşti, din comunele vecine şi numeroşi oaspeţi din ţară şi de peste hotare.

În cuvântul său de inaugurare, pr. Mihai Budău, director al Fundaţiei Medicale „Speranţa Bolnavilor”, a subliniat că proiectul centrului medical din Barticeşti datează încă din anii grei ai comunismului, când preotul Mihai Rotaru, abia ieşit din închisorile comuniste, a dorit să ridice un astfel de centru. S-a sacrificat pentru ideile sale, pe care de altfel nici nu a reuşit să le materializeze, din cauza condiţiilor bine cunoscute. Dar ideile sunt acelea care fisurează un sistem pentru edificarea binelui, iar cultura şi în cadrul acesteia, cultul deţin primatul asupra condiţiilor materiale (aşa cum a demonstrat fericitul Ioan Paul al II-lea, care a fost, prin întreaga sa activitate, factorul hotărâtor în căderea comunismului). Între anii 1990-1995, părintele Alois Fechet, înfruntând plin de curaj şi abnegaţie inerţia, birocraţia şi frica post-comunistă adânc înrădăcinată în structuri şi conştiinţe, a dus la îndeplinire visul părintelui Rotaru, edificând clădirea cunoscută generic ca „spitalul din Barticeşti”, la realizarea căreia a fost sprijinit de mulţi prieteni din străinătate. „În felul acesta, a continuat pr. Mihai Budău, există de 15 ani în Barticeşti posibilitatea unor investigaţii şi tratament în aproape toate specialităţile medicale. Medicii care provin fie din centrele universitare de la Iaşi sau care lucrează la Roman, Bacău şi Piatra Neamţ îşi oferă cu multă generozitate şi dăruire timpul şi priceperea, pentru a veni în sprijinul celor aflaţi în suferinţă, conferind şi un plus de valoare acestei instituţii”.

inaugurare centru

Dacă nu am fi fost de atâtea ori martorii modului miraculos în care lucrează Dumnezeu, am fi tentaţi să vedem cu ochii, dar să nu credem ce s-a putut realiza într-un timp extrem de scurt: lucrările la Centrul de Balneologie şi Recuperare Medicală au început imediat după sărbătoarea Paştelui din 2010, în plină criză financiară, atât la nivel naţional, cât şi la nivelul instituţiei, iar Centrul s-a înălţat şi a fost dotat în întregime din donaţii de peste hotare şi din ţară. „Noua clădire – a precizat pr. Mihai Budău – oferă posibilitatea unor tratamente de specialitate pentru o diversitate de boli. Dispune de personal specializat şi de aparatură înalt performantă, achiziţionată recent, de o piscină cu apă sărată (apa este adusă de la Sărata Băi de lângă Bacău, care are proprietăţi terapeutice deosebite) şi de 40 de paturi pentru cei care doresc să primească şi cazare pentru perioada tratamentului.

În continuare, pr. Mihai Budău a mulţumit episcopilor Diecezei de Iaşi, PS Petru şi PS Aurel, care au crezut în acest proiect şi l-au susţinut mereu, şi, împreună cu PS Anton Coşa, episcop de Chişinău, au onorat ceremonia de inaugurare, precum şi părintelui Adrian Faraoanu, recent numit director adjunct al fundaţiei. Recunoştinţa tuturor se îndreaptă spre binefăcători: în mod deosebit don Antonio Rossi, „Chiesse dell’Est” din Brescia, care a oferit cea mai mare parte din sumă; d-na Rita Cusan şi „Gruppo Missioni” din Concordia-Saggitaria, Dieceza de Pordenone (prezentă la inaugurare cu o delegaţie), precum şi părintelui Peppino Barbesta şi „Lavoratori Credenti” din Dieceza de Lodi pentru susţinerea materială. Mulţumiri deosebite au fost adresate proiectanţilor de la A.B.V. Total Proiect SRL, reprezentată de către dl. inginer Mihai Nenov şi d-na arhitectă Cristina Iacobescu, doamnei primar al comunei Boteşti, Angela Boros, şi domnului Vasile Pruteanu, preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ, pentru sprijinul acordat în privinţa documentaţiei. Aceleaşi calde mulţumiri au fost adresate domnilor Valerică Frăţilă, preşedintele Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, şi Dan Morenciu, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Neamţ, pentru sprijinul acordat pe linie medicală, întregului personal al spitalului Barticeşti pentru spiritul cald şi plin de abnegaţie în edificarea centrului şi susţinerea activităţilor medicale ale acestuia. Un cuvânt special de mulţumire a fost adresat d-lui Andrei Mihai, constructorul centrului, pentru tot sprijinul acordat cu pasiune, cu mult suflet şi interes deosebit pentru a face ca totul să fie cât mai frumos.

inaugurare recuperare

Dar „istoricul” Noului Centru de Balneologie şi Recuperare Medicală din cadrul Fundaţiei Medicale „Speranţa Bolnavilor” din Barticeşti, ar mai putea fi spus şi altfel: ideea părintelui Mihai Budău a apărut în urmă cu doi ani, când Sfinţia sa participa la pelerinajul bolnavilor la sanctuarul Maicii Domnului de la Cacica. „Am simţit că pentru cei care suferă se mai poate face ceva” – relatează Sfinţia sa. Era 13 mai 2009, ziua apariţiei Maicii Domnului la Fatima. Şi cum Providenţa nu cunoaşte „întâmplare”, nu întâmplător pr. Mihai Budău a ales pentru interiorul noii clădiri culorile atribuite prin tradiţie Maicii Domnului – albastru-alb, iar lumina care se filtrează înmiresmată de sfinţenie prin ferestrele înalte are nuanţa celui mai pur albastru. De fapt, piedicile pe care le-a avut de întâmpinat de-a lungul acestui drum de sacrificiu nu au fost decât umbra care arată că lumina vine exact de „Acolo” de unde trebuie. Maica Domnului, care a dat trup cuvântului lui Dumnezeu, se îndură întotdeauna de cei care o imploră cu inimi curate, dând cuvânt spre vindecare trupurilor lor materiale şi trup material ideilor lor, fiindcă (parafrazându-l pe evanghelistul Luca, medicul), ea „le păstrează pe toate în inima ei”. De aceea, în faţa noului Centru de Balneologie şi Recuperare Medicală se află statuia Fecioarei Maria, Regină.

Ziua sfinţirii şi inaugurării noului centru era blândă, cu soare dulce pe cerul înalt şi senin, fără nouri, cu adiere molcomă de vânt ca să ne aducem aminte că întotdeauna Duhului Domnului pogoară asupra celor care i se încredinţează cu totul. Iar alături, un castan îşi resfira candelabrele înflorite a doua oară – semn de toamnă lungă – sau de primăvară, fiindcă proiecte mai sunt, încă multe şi bune. Şi continuă, din îndurarea lui Dumnezeu şi sacrificiul celor aleşi. Fiindcă aşa şi numai aşa se construieşte civilizaţia iubirii pe pământul celor vii.

„Deo gratias!” – a încheiat pr. Mihai Budău – „Mulţumim lui Dumnezeu mai mult decât prin cuvinte, prin fapte şi prin activitatea noastră”.

Dr. Ecaterina Hanganu

Read 113866 times Last modified on Wednesday, 05 June 2019 06:44
Super User

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua. Ut enim ad minim veniam, quis nostrud exercitation ullamco laboris nisi ut aliquip ex ea commodo consequat.

Website: ithemeslab.com

24429 comments

  • Comment Link Emilioclanny Saturday, 21 September 2024 19:44 posted by Emilioclanny

    proscar coupon

  • Comment Link Hendrixclanny Saturday, 21 September 2024 18:48 posted by Hendrixclanny

    tärkeä lähde

  • Comment Link Bfudoz Saturday, 21 September 2024 18:36 posted by Bfudoz

    buy generic periactin 4mg - cheap periactin 4mg order generic tizanidine

  • Comment Link Emilioclanny Saturday, 21 September 2024 18:22 posted by Emilioclanny

    Tämä

  • Comment Link Rileyclanny Friday, 20 September 2024 02:50 posted by Rileyclanny

    przeglД…daj tД™ witrynД™

  • Comment Link Spencerclanny Friday, 20 September 2024 01:52 posted by Spencerclanny

    przejdЕє do strony internetowej

  • Comment Link Jeremiahclanny Friday, 20 September 2024 01:26 posted by Jeremiahclanny

    aralen 50mg

  • Comment Link Jasonpek Thursday, 19 September 2024 21:06 posted by Jasonpek

    kometa войти
    Kometa Casino: Превосходный Шанс для Цифровых Развлечений

    В мире онлайн-казино Kometa Casino завоевало признание благодаря широкому ассортименту игр, привлекательным акциям и первоклассному поддержке. Эта платформа привлекает интерес пользователей по всему миру своими особенными предложениями и регулярными событиями. В данной описании мы обсудим, почему Казино Kometa является высоко оцениваемой площадок для азартных игр.

    Достоинства Казино Kometa
    Одним из ключевых факторов, делающих особенным Казино Kometa, является фокус на потребности игроков. Система предлагает огромное количество развлечений, среди которых каждый сможет выбрать игру. Это предлагает привычные автоматы, и еще инновационные развлечения с инновационными опциями. Плюсом является то, что Казино Kometa гарантирует круглосуточную поддержку пользователей, создавая приятное и надежное игровое пространство.

    Основные характеристики Kometa:
    Год начала работы: 2024
    Разрешение: Curacao
    Количество игр: Свыше тысячи
    Помощь: 24/7 онлайн-чат и почта
    Мобильная версия: Имеется
    Варианты платежей: Visa
    Надежность: Шифрование SSL
    Приветственные бонусы
    Ключевой особенностью Казино Kometa считаются выгодные стартовые предложения для новичков. Сразу после регистрации новички могут воспользоваться к уникальным промоакциям, чем могут начать игру с меньшими затратами. Эти бонусы предоставляют благоприятные условия для новичков, давая возможность повысить свои возможности выиграть с самого старта.

    Большое количество развлечений
    Казино Kometa предоставляет огромное разнообразие развлечений на любой вкус. Игроки могут играть традиционными играми, развлечениями на столах, а также реальными дилерами. Благодаря передовым технологиям графики и звуковому сопровождению, любой пользователь может глубоко войти в процесс игры.

    Постоянные события и турниры
    Для игроков сайт часто организует акции и конкурсы с бонусами. Турниры проводятся каждый месяц, создавая игровой опыт увлекательным и насыщенным. Это создает условия клиентам не только получать удовольствие от слотами, но и получать дополнительные бонусы и выигрыши.

    Почему стоит выбрать
    Kometa — это оптимальное объединение широкого ассортимента, надежного сервиса и надежной системы. Система выделяется своим фокусом на клиентах и желанием модернизировать опыт пользователей. Независимо от уровня, любой сможет выбрать в Казино Kometa развлечение, которое сделает его путешествие в мире игр захватывающим и комфортным.

    Присоединяйтесь к Kometa и испытывайте удовольствие от адреналином и увлекательными слотами ежедневно!

  • Comment Link Gemvuf Thursday, 19 September 2024 01:16 posted by Gemvuf

    meloxicam 15mg canada - buy generic meloxicam for sale ketorolac without prescription

  • Comment Link iniestacomaz Wednesday, 18 September 2024 16:57 posted by iniestacomaz

    lionel messi andrГ©s iniesta the unexpected hero iniesta.com.az tickets barca iniesta com az .

Leave a comment

Make sure you enter all the required information, indicated by an asterisk (*). HTML code is not allowed.