Barticești, com. Botești, jud. Neamț
0731 349 291 sau 0730 526 450

Inaugurarea Centrului de Recuperare Medicala Barticesti, 16 Septembrie 2011

Wednesday, 05 June 2019 06:43
Rate this item
(0 votes)

Civilizaţia Iubirii

inaugurare centru 2

Noul Centru de Balneologie şi Recuperare medicală, din cadrul Fundaţiei Medicale „Speranţa Bolnavilor”, din Barticeşti, jud. Neamţ, a fost sfinţit şi inaugurat vineri, 16 septembrie 2011, la ora 16.00, în prezenţa PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi, a PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi, şi a PS Anton Coşa, episcop de Chişinău (Republica Moldova), a numeroşi preoţi şi persoane consacrate, sosite din Moldova şi din Bucureşti. Au luat parte reprezentanţi din parlamentul României, autorităţi civile judeţene şi locale, reprezentanţi ai instituţiilor de sănătate, administraţie şi poliţie, reprezentanţi ai presei locale şi centrale, furnizori de servicii şi echipamente medicale, precum şi reprezentanţii altor instituţii în colaborare cu Fundaţia Medicală „Speranţa Bolnavilor” şi Centrul de Balneologie şi Recuperare Medicală, credincioşi ai comunităţii locale din Barticeşti, din comunele vecine şi numeroşi oaspeţi din ţară şi de peste hotare.

În cuvântul său de inaugurare, pr. Mihai Budău, director al Fundaţiei Medicale „Speranţa Bolnavilor”, a subliniat că proiectul centrului medical din Barticeşti datează încă din anii grei ai comunismului, când preotul Mihai Rotaru, abia ieşit din închisorile comuniste, a dorit să ridice un astfel de centru. S-a sacrificat pentru ideile sale, pe care de altfel nici nu a reuşit să le materializeze, din cauza condiţiilor bine cunoscute. Dar ideile sunt acelea care fisurează un sistem pentru edificarea binelui, iar cultura şi în cadrul acesteia, cultul deţin primatul asupra condiţiilor materiale (aşa cum a demonstrat fericitul Ioan Paul al II-lea, care a fost, prin întreaga sa activitate, factorul hotărâtor în căderea comunismului). Între anii 1990-1995, părintele Alois Fechet, înfruntând plin de curaj şi abnegaţie inerţia, birocraţia şi frica post-comunistă adânc înrădăcinată în structuri şi conştiinţe, a dus la îndeplinire visul părintelui Rotaru, edificând clădirea cunoscută generic ca „spitalul din Barticeşti”, la realizarea căreia a fost sprijinit de mulţi prieteni din străinătate. „În felul acesta, a continuat pr. Mihai Budău, există de 15 ani în Barticeşti posibilitatea unor investigaţii şi tratament în aproape toate specialităţile medicale. Medicii care provin fie din centrele universitare de la Iaşi sau care lucrează la Roman, Bacău şi Piatra Neamţ îşi oferă cu multă generozitate şi dăruire timpul şi priceperea, pentru a veni în sprijinul celor aflaţi în suferinţă, conferind şi un plus de valoare acestei instituţii”.

inaugurare centru

Dacă nu am fi fost de atâtea ori martorii modului miraculos în care lucrează Dumnezeu, am fi tentaţi să vedem cu ochii, dar să nu credem ce s-a putut realiza într-un timp extrem de scurt: lucrările la Centrul de Balneologie şi Recuperare Medicală au început imediat după sărbătoarea Paştelui din 2010, în plină criză financiară, atât la nivel naţional, cât şi la nivelul instituţiei, iar Centrul s-a înălţat şi a fost dotat în întregime din donaţii de peste hotare şi din ţară. „Noua clădire – a precizat pr. Mihai Budău – oferă posibilitatea unor tratamente de specialitate pentru o diversitate de boli. Dispune de personal specializat şi de aparatură înalt performantă, achiziţionată recent, de o piscină cu apă sărată (apa este adusă de la Sărata Băi de lângă Bacău, care are proprietăţi terapeutice deosebite) şi de 40 de paturi pentru cei care doresc să primească şi cazare pentru perioada tratamentului.

În continuare, pr. Mihai Budău a mulţumit episcopilor Diecezei de Iaşi, PS Petru şi PS Aurel, care au crezut în acest proiect şi l-au susţinut mereu, şi, împreună cu PS Anton Coşa, episcop de Chişinău, au onorat ceremonia de inaugurare, precum şi părintelui Adrian Faraoanu, recent numit director adjunct al fundaţiei. Recunoştinţa tuturor se îndreaptă spre binefăcători: în mod deosebit don Antonio Rossi, „Chiesse dell’Est” din Brescia, care a oferit cea mai mare parte din sumă; d-na Rita Cusan şi „Gruppo Missioni” din Concordia-Saggitaria, Dieceza de Pordenone (prezentă la inaugurare cu o delegaţie), precum şi părintelui Peppino Barbesta şi „Lavoratori Credenti” din Dieceza de Lodi pentru susţinerea materială. Mulţumiri deosebite au fost adresate proiectanţilor de la A.B.V. Total Proiect SRL, reprezentată de către dl. inginer Mihai Nenov şi d-na arhitectă Cristina Iacobescu, doamnei primar al comunei Boteşti, Angela Boros, şi domnului Vasile Pruteanu, preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ, pentru sprijinul acordat în privinţa documentaţiei. Aceleaşi calde mulţumiri au fost adresate domnilor Valerică Frăţilă, preşedintele Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, şi Dan Morenciu, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Neamţ, pentru sprijinul acordat pe linie medicală, întregului personal al spitalului Barticeşti pentru spiritul cald şi plin de abnegaţie în edificarea centrului şi susţinerea activităţilor medicale ale acestuia. Un cuvânt special de mulţumire a fost adresat d-lui Andrei Mihai, constructorul centrului, pentru tot sprijinul acordat cu pasiune, cu mult suflet şi interes deosebit pentru a face ca totul să fie cât mai frumos.

inaugurare recuperare

Dar „istoricul” Noului Centru de Balneologie şi Recuperare Medicală din cadrul Fundaţiei Medicale „Speranţa Bolnavilor” din Barticeşti, ar mai putea fi spus şi altfel: ideea părintelui Mihai Budău a apărut în urmă cu doi ani, când Sfinţia sa participa la pelerinajul bolnavilor la sanctuarul Maicii Domnului de la Cacica. „Am simţit că pentru cei care suferă se mai poate face ceva” – relatează Sfinţia sa. Era 13 mai 2009, ziua apariţiei Maicii Domnului la Fatima. Şi cum Providenţa nu cunoaşte „întâmplare”, nu întâmplător pr. Mihai Budău a ales pentru interiorul noii clădiri culorile atribuite prin tradiţie Maicii Domnului – albastru-alb, iar lumina care se filtrează înmiresmată de sfinţenie prin ferestrele înalte are nuanţa celui mai pur albastru. De fapt, piedicile pe care le-a avut de întâmpinat de-a lungul acestui drum de sacrificiu nu au fost decât umbra care arată că lumina vine exact de „Acolo” de unde trebuie. Maica Domnului, care a dat trup cuvântului lui Dumnezeu, se îndură întotdeauna de cei care o imploră cu inimi curate, dând cuvânt spre vindecare trupurilor lor materiale şi trup material ideilor lor, fiindcă (parafrazându-l pe evanghelistul Luca, medicul), ea „le păstrează pe toate în inima ei”. De aceea, în faţa noului Centru de Balneologie şi Recuperare Medicală se află statuia Fecioarei Maria, Regină.

Ziua sfinţirii şi inaugurării noului centru era blândă, cu soare dulce pe cerul înalt şi senin, fără nouri, cu adiere molcomă de vânt ca să ne aducem aminte că întotdeauna Duhului Domnului pogoară asupra celor care i se încredinţează cu totul. Iar alături, un castan îşi resfira candelabrele înflorite a doua oară – semn de toamnă lungă – sau de primăvară, fiindcă proiecte mai sunt, încă multe şi bune. Şi continuă, din îndurarea lui Dumnezeu şi sacrificiul celor aleşi. Fiindcă aşa şi numai aşa se construieşte civilizaţia iubirii pe pământul celor vii.

„Deo gratias!” – a încheiat pr. Mihai Budău – „Mulţumim lui Dumnezeu mai mult decât prin cuvinte, prin fapte şi prin activitatea noastră”.

Dr. Ecaterina Hanganu

Read 113861 times Last modified on Wednesday, 05 June 2019 06:44
Super User

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua. Ut enim ad minim veniam, quis nostrud exercitation ullamco laboris nisi ut aliquip ex ea commodo consequat.

Website: ithemeslab.com

24429 comments

  • Comment Link Llffsj Tuesday, 24 September 2024 17:16 posted by Llffsj

    purchase trihexyphenidyl sale - buy trihexyphenidyl online cheap purchase diclofenac gel sale

  • Comment Link pinapcoe Tuesday, 24 September 2024 12:49 posted by pinapcoe

    pin pin игровые http://www.pinap.coe.ru fortuna online casino pinap.coe.ru .

  • Comment Link Waynetam Tuesday, 24 September 2024 05:52 posted by Waynetam

    https://oookin.ru/articles.html
    https://oookin.ru/Balansirovka.htm
    https://oookin.ru/balance_kardan.htm
    https://oookin.ru/izmersys.htm
    https://oookin.ru/vvedbal3.htm


    Компания «Кинематика»: Качественные решения для вращательной уравновешивания и технической диагностики промышленных устройств

    Предприятие «Кинематика» занимается на проектировании и внедрении точных инструментов для технической балансировки и анализа устройств. Продукция компании применяется для ремонта и ремонта многочисленных промышленных устройств, включая вентиляционные системы, мельницы, валовые системы, передачи крутящего момента и металлообрабатывающие станки.

    Главные решения предприятия:
    1. Арбаланс устройство — портативный балансировочный виброметр
    Устройство подходит для уровновешивания механизмов агрегатов в заводской сборке в собственных подшипниках. Арбаланс даёт точное выполнение уравновешивания с уменьшенными тратами. Среди его ключевых преимуществ:

    Система автоматизированного анализа: полностью автоматизирована.
    Спектральная диагностика: находят неполадки.
    Измерение по двум плоскостям: даёт возможность фиксировать колебания сразу в двух направлениях, улучшая результаты.
    Цена: 84 тыс. руб.

    2. Балансировочный прибор Балком-1А — малогабаритный балансировочный виброметр
    Балком-1А предназначен для балансировки вращательных механизмов в штатных подшипниках. Характерной особенностью является легкость в использовании и автоматизированный процесс расчета. Система дополнена:

    Измерение вибрации в двух каналах.
    Аналитическая система для технической диагностики технического состояния оборудования.
    Цена: 73 000 руб.

    3. Модуль Балком-2 — измерительная станция для систем балансировки
    Модуль Балком-2 эксплуатируется в измерительных станциях для измерения вибраций. Он предлагает надежность прецизионной балансировки роторов и других агрегатов в промышленности.

    Цена: от 90 тыс. руб. до 95000 рублей в зависимости от сборки.

    4. Balcom-4 — для балансировки многосоставных систем карданных валов
    Устройство Балком-4 разработан для балансировки составных карданных валов и эксплуатируется в промышленных системах. Этот устройство предлагает качественные результаты и надежность при уравновешивании в разных направлениях.

    Цена: от 100 тыс. руб. до 126 000 руб..

    Современные технологии диагностики и технической диагностики
    ООО «Кинематика» также выпускает решения для непрерывного мониторинга технического состояния устройств. Эти приборы используют бесконтактные системы для контроля вибрации и других показателей. Например, система Реконт даёт возможность контролировать техническое состояние редукторов по параметрам точности и оборотам.

  • Comment Link k8gameioBuM Monday, 23 September 2024 19:12 posted by k8gameioBuM

    ぱちんこソードアート・オンラインK12

    スロット Drop'EM ドロップン

    シンプルなルールで、初心者でもすぐに楽しめます。気軽に挑戦できるのが良いです。


    CR海物語

    https://www.amber-plan.net/tags/%e6%96%b0%e3%81%9f%e3%81%aa
    美しいアニメーションと迫力ある演出が魅力。プレイするたびに新しい発見があります。


    ハイビスカスSE

    k8 カジノ スロット Rise of Pyramids ライズ・オブ・ピラミッド

    Pこの素晴らしい世界に祝福を!199LT「このラッキートリガーに祝福を!」

    CR牙狼金色になれ Ver.399

    P緋弾のアリア 緋弾覚醒編 Ver.199

  • Comment Link k8gameioBuM Monday, 23 September 2024 19:12 posted by k8gameioBuM

    鯉の滝登り

    k8パチンコ

    大当たりの瞬間は、心臓がドキドキします。興奮が何とも言えません。


    P結城友奈は勇者であるALLRUSH RFa Ver.119

    https://lodek8.com/tags/cr%E7%9C%9F%E3%83%BB%E8%8A%B1%E3%81%AE%E6%85%B6%E6%AC%A12-%E6%BC%86%E9%BB%92%E3%81%AE%E8%A1%9D%E6%92%83
    定期的に通うことで、常連さんとのつながりが生まれます。コミュニティ感が楽しいです。


    CRザ・キング・オブ・ファイターズ

    押忍!番長3

    S 炎炎ノ消防隊

    パチスロ 革命機ヴァルヴレイヴ

    e Re:ゼロから始める異世界生活 season2M13

  • Comment Link k8gameioBuM Monday, 23 September 2024 19:11 posted by k8gameioBuM

    CR新世紀エヴァンゲリオン・使徒、再び Ver.346

    k8 カジノ パチンコ

    ビジュアルとサウンドが迫力満点で、プレイ中に没入感が増します。特に恐怖演出が楽しい。


    CRぱちんこ押忍!番長

    https://www.ja-securities.jp/tags/%E7%B4%8477%E3%83%AB%E3%83%BC%E3%83%97%E3%81%AEat
    ゲームの進行が早く、飽きずに楽しめるのが良いです。短時間でも満足感があります。


    P とある魔術の禁書目録

    モンキーターンII

    お見事!サブちゃん

    闇の花 (4発1)(特殊大賞燈)

    めんそーれ

  • Comment Link k8gameioBuM Monday, 23 September 2024 19:11 posted by k8gameioBuM

    デビルサバイバー2 最後の7日間

    k8 カジノ パチンコ

    サウンドエフェクトが迫力満点で、プレイ中に盛り上がります。特にバトル時が楽しい。


    南国育ち

    https://www.goldsave.net/tags/p%e7%9c%9f%e3%83%bb%e7%89%99%e7%8b%bc2
    ボーナスゲームが盛り上がり、毎回期待感があります。ドキドキ感がたまりません。


    P大工の源さん超韋駄天 Ver.318

    青龍(4発1)

    ルパン三世 ロイヤルロード金海に染まる黄金神殿

    スーパービンゴネオ

    おさるの超悟空

  • Comment Link k8gameioBuM Monday, 23 September 2024 19:11 posted by k8gameioBuM

    沖ドキ! 25

    K8カジノ解説

    キャラクターの個性が豊かで、ストーリーに引き込まれます。感情移入できます。


    e ルパン三世 銭形からの招待状

    https://jahromblog.com/tags/%E3%82%A2%E3%83%A9%E3%82%B8%E3%83%B3aii
    シンプルなルールで、誰でもすぐに楽しめるのが嬉しいです。


    花の慶次天に愛されし漢~

    k8 カジノ パチンコ

    戦国乙女剣戟に舞う白き剣聖西国参戦編

    紫の花

    CR 呪怨

  • Comment Link k8gameioBuM Monday, 23 September 2024 19:11 posted by k8gameioBuM

    P フィーバーダンジョンに出会いを求めるのは間違っているだろうか

    k8パチンコ

    新しい台が出るたびにワクワクします。流行を追うのが楽しいです。


    CRぱちんこ 新鬼武者

    https://k8slots.jp/tags/%E3%82%A8%E3%82%AF%E3%82%B9%E3%83%88%E3%83%AA%E3%83%BC%E3%83%A0%E4%BD%93%E9%A8%93
    リーチ演出が多彩で、どのタイミングで大当たりが来るかワクワクします。


    CR 聖戦士ダンバイン

    k8 カジノ パチンコ

    闇の花

    CR真・花の慶次 Ver.399(2:1)

    ゴールデン ダイヤモンド ハイビスカス

  • Comment Link k8gameioBuM Monday, 23 September 2024 19:11 posted by k8gameioBuM

    L エヴァンゲリオン ~未来への創造~

    k8 カジノ パチンコ 押忍!サラリーマン番長

    パチンコの世界には、運だけではなく、戦略も求められます。自分の考えを試す楽しさがあります。


    甲賀忍法帖Ⅲ

    https://www.taisetuya.net/tags/%e3%83%9c%e3%83%bc%e3%83%8a%e3%82%b9%e6%bc%94%e5%87%ba
    ボーナスゲームが楽しく、毎回期待感があります。特に大当たり時は圧巻。


    吉宗

    k8パチンコ

    パチスロ 革命機ヴァルヴレイヴ

    P刀使ノ巫女 Ver.199

    翔馬

Leave a comment

Make sure you enter all the required information, indicated by an asterisk (*). HTML code is not allowed.