Barticești, com. Botești, jud. Neamț
0731 349 291 sau 0730 526 450

Inaugurarea Piscinei Exterioare cu apa sarata, 31 Iulie 2013

Saturday, 09 January 2016 06:53
Rate this item
(0 votes)

La Centrul de Balneologie şi Recuperare Medicală din cadrul Fundaţiei Medicale „Speranţa Bolnavilor” din Barticeşti, jud. Neamţ, a fost sfinţit şi inaugurat miercuri, 31 iulie 2013, un complex balnear în aer liber, care vine în completarea serviciilor medicale asigurate în interior.

Să ne amintim…

inugurare piscina
Unele lucruri se uită pentru ca să facă loc altora, noi. Altele se uită pentru că amintirea doare. Iar altele, dintr-o firească înclinare a naturii umane în relaţiile cu semenii noştri, fiindcă lucrul cel mai greu de acceptat este recunoştinţa faţă de înaintaşi şi admiraţia faţă de cei care aici şi acum duc mai departe ideea, munca şi sacrificiul lor în folosul tuturor. Vă amintiţi? Vineri, 16 septembrie 2011, a fost inaugurat şi sfinţit Centrul de Balneologie şi Recuperare Medicală din cadrul Fundaţiei „Speranţa Bolnavilor” din Barticeşti, jud. Neamţ. Proiectul centrului medical din Barticeşti datează încă din anii grei ai comunismului, când preotul Mihai Rotaru, abia ieşit din închisorile comuniste, a dorit să ridice un astfel de centru, dar, abia între anii 1990-1995, părintele Alois Fechet, înfruntând plin de curaj şi abnegaţie inerţia, birocraţia şi frica post-comunistă adânc înrădăcinată în structuri şi conştiinţe, a dus la îndeplinire visul părintelui Rotaru, edificând clădirea cunoscută generic ca „spitalul din Barticeşti”, la realizarea căreia a fost sprijinit de mulţi prieteni din străinătate. Iar ideea noului Centru de Balneologie şi Recuperare Medicală a apărut în 2009, când pr. Mihai Budău participa la pelerinajul bolnavilor la sanctuarul Maicii Domnului de la Cacica. „Am simţit că pentru cei care suferă se mai poate face ceva” – spunea Sfinţia sa, iar după doi ani avea loc inaugurarea Centrului de Balneologie şi Recuperare Medicală. „În felul acesta, a spus la acea dată pr. Mihai Budău, directorul Fundaţiei Medicale „Speranţa Bolnavilor”, există de 15 ani în Barticeşti posibilitatea unor investigaţii şi tratament în aproape toate specialităţile medicale. Medicii care provin fie din centrele universitare de la Iaşi sau care lucrează la Roman, Bacău şi Piatra Neamţ îşi oferă cu multă generozitate şi dăruire timpul şi priceperea, pentru a veni în sprijinul celor aflaţi în suferinţă, conferind şi un plus de valoare acestei instituţii”.

…şi să mergem mai departe…

inugurare piscina 3

Miercuri, 31 iulie 2013, în prezenţa PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi, a preşedintelui Direcţiei de Sănătate Publică Neamţ, a preşedintei Casei de Asigurări de Sănătate a Judeţului Neamţ, a prefectului judeţului Neamţ, a doamnei primar al comunei Boteşti, a numeroşi preoţi şi persoane consacrate, a unor reprezentanţi din administraţie şi poliţie, reprezentanţi ai presei locale şi centrale, furnizori de servicii şi echipamente medicale, a numeroşi credincioşi ai comunităţii locale din Barticeşti şi din comunele vecine, a fost sfinţit şi inaugurat complexul balnear în aer liber de lângă Centrul de Balneologie şi Recuperare Medicală Barticeşti.

În cuvântul de deschidere, pr. Mihai Budău, directorul Fundaţiei Medicale „Speranţa Bolnavilor”, a subliniat faptul că noul complex balnear vine în completarea serviciilor medicale asigurate în interior, îmbinând efectele terapeutice ale apei sărate cu terapia solară. Piscina are 20 m lungime şi 10 m lăţime, cu o adâncime de la 1,30 m până la 2 m şi o capacitate de 330 mc. Ca şi pentru piscina din interior, apa este adusă de la izvorul episcopiei de la Sărata Băi, de lângă Bacău, şi are proprietăţi terapeutice deosebite. Există, de asemenea, o instalaţie pentru hidroterapie cu apă dulce şi aparat de jacuzzi, duşuri. În afară de personalul medical înalt specializat, un kinetoterapeut asigură permanent celor veniţi la tratament sau pur şi simplu pentru relaxare, sfatul său competent şi terapia adecvată. În jurul piscinei sunt 100 de şezlonguri albe, ca la malul mării, cu umbreluţele aferente şi la distanţă, arbori de tuia („arborele vieţii”), care aduc mireasma răcoroasă a vacanţei.

Nouă cifrele nu ne spun probabil prea multe lucruri. Dar în arşiţa verii căutăm măcar în gând marea (nu tocmai accesibilă pentru fiecare) sau orice apă, fie el şi un iaz sau chiar o baltă ceva mai mare, în care coborâm cu oarecare teamă de vegetaţia subacvatică şi mai ales de fauna locală, care nu constă numai în peşti şi broaşte, dar şi în nelipsiţii şerpi mai mult sau mai puţin… biblici. De aceea, piscina răcoroasă, pură, sigură şi lipsită de întâlniri nedorite, ne aşteaptă. Şi, surpriză: dacă atunci când privim în filme reşedinţele unor vedete hollywoodiene sau ale cine ştie căror magnaţi, ni se pare cumva cunoscută piscina lor mare şi luxoasă, nu este o iluzie: dimensiunile, culorile, tipul de mozaic, dotarea sunt identice cu ale complexului balnear în aer liber din Barticeşti.

inugurare piscina 2

În cuvântul său, PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi, a subliniat că aceasta reprezintă iniţiativa Episcopiei Iaşi pentru întregirea serviciilor de sănătate pe care Fundaţia „Speranţa Bolnavilor” le oferă tuturor şi a mulţumit celor implicaţi în realizarea sa.

Sub cerul torid al verii, o oază de răcoare, de linişte, de sănătate şi bucurie a fost sfinţită şi inaugurată acum, la 31 iulie 2013. Iar întregul complex este vegheat de iubirea de mamă a Fecioarei Maria, statuia de la intrare reprezentând „Preasfânta Inimă a Mariei”.

…cu gândul la viitor

Paşii continuă. Proiectele pentru sănătate ale Episcopiei de Iaşi continuă. La fel ca şi entuziasmul tineresc al celor care lucrează şi care ştiu că fiecare pas al lor reprezintă o jertfă de sine, fiindcă şi piedicile sunt la tot pasul. Dar când Domnul e cu noi, cine împotriva noastră?!

Dr. Ecaterina Hanganu

Read 29482 times Last modified on Wednesday, 05 June 2019 06:43
Super User

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua. Ut enim ad minim veniam, quis nostrud exercitation ullamco laboris nisi ut aliquip ex ea commodo consequat.

Website: ithemeslab.com

9114 comments

  • Comment Link 프라그마틱플레이 Tuesday, 23 January 2024 03:45 posted by 프라그마틱플레이

    프라그마틱 게임은 iGaming 분야에서 선도적인 업체로, 혁신적이고 표준화된 콘텐츠를 제공합니다.
    프라그마틱슬롯

    프라그마틱 게임은 정말로 혁신적이에요. 특히 슬롯 게임들은 항상 기대 이상의 재미를 선사합니다!

    https://agentpokerterbaik.com/
    http://iyalion.com/
    https://wtsnzp.com/

  • Comment Link 프라그마틱 홈페이지 Tuesday, 23 January 2024 03:45 posted by 프라그마틱 홈페이지

    프라그마틱 플레이의 슬롯 포트폴리오는 250개 이상의 게임으로 다양한 화폐 및 33개 언어로 전 세계 시장에 제공됩니다.
    프라그마틱 슬롯 사이트

    프라그마틱의 게임은 항상 다양한 테마로 놀라워요. 이 사이트에서 더 자세한 정보를 찾아보세요!

    http://holyshirtsandpants.net/
    https://themarketlobby.com/
    http://iyalion.com/

  • Comment Link 프라그마틱 무료 Tuesday, 23 January 2024 03:45 posted by 프라그마틱 무료

    프라그마틱 슬롯에 대한 설명 감사합니다! 또한, 제 사이트에서도 프라그마틱과 관련된 정보를 얻을 수 있어요. 함께 이야기 나누면서 더 많은 지식을 얻어가요!
    프라그마틱슬롯

    프라그마틱의 게임은 높은 퀄리티와 흥미진진한 스토리로 항상 눈길을 끌어요. 이번에 어떤 게임을 즐겼나요?

    https://okgasda.weebly.com/
    http://holyshirtsandpants.net/
    https://sportsford.com/

  • Comment Link 프라그마틱 무료 Tuesday, 23 January 2024 03:45 posted by 프라그마틱 무료

    프라그마틱 게임은 iGaming에서 선도적인 콘텐츠 제공 업체로, 모바일 중심의 포트폴리오와 높은 품질의 엔터테인먼트를 선보입니다.
    프라그마틷

    프라그마틱의 빙고 게임은 항상 즐겁고 흥미로워요. 여기에서 더 많은 빙고 게임 정보를 확인하세요!

    http://iyalion.com/
    https://fjghgy.com/
    https://pgslot-9tiger.vip/

  • Comment Link 프라그마틱슬롯 Tuesday, 23 January 2024 03:45 posted by 프라그마틱슬롯

    프라그마틱 게임은 iGaming 업계의 선두 주자로, 모바일 중심의 혁신적이고 표준화된 콘텐츠를 선보입니다.
    프라그마틱플레이

    프라그마틱의 게임은 항상 다양한 테마로 놀라워요. 이 사이트에서 더 자세한 정보를 찾아보세요!

    http://holyshirtsandpants.net/
    https://fjghgy.com/
    https://eprust.com/

  • Comment Link HenryKig Monday, 22 January 2024 08:10 posted by HenryKig

    Переход на здоровое питание заставил меня искать хороший дегидратор. 'Все соки' предложили отличный вариант. Теперь я могу легко сушить фрукты и овощи дома. https://h-100.ru/collection/degidratory - Дегидратор купить от 'Все соки' – это было лучшее решение для моего здоровья.

  • Comment Link HenryKig Monday, 22 January 2024 08:10 posted by HenryKig

    С того дня, как я начал правильно питаться, моя жизнь изменилась. Я благодарю компанию 'все соки' за их https://blender-bs5.ru/collection/sokovyzhimalki-dlya-granata - соковыжималку для граната. Теперь каждое утро начинается с бодрящего гранатового сока!

  • Comment Link HenryKig Monday, 22 January 2024 08:10 posted by HenryKig

    С началом здорового образа жизни я осознал, что мне необходимы шнековые соковыжималки. Спасибо 'Все соки' за их великолепное оборудование. Теперь я наслаждаюсь свежими и полезными соками каждый день. https://blender-bs5.ru/collection/shnekovye-sokovyzhimalki - Шнековые соковыжималки помогли мне в моём стремлении к здоровью!

  • Comment Link HenryKig Monday, 22 January 2024 08:10 posted by HenryKig

    С тех пор, как я решил перейти на здоровое питание, моя жизнь кардинально изменилась. На моей кухне появилась соковыжималка ручная от компании 'Все соки'. С её помощью я начал каждое утро с свежевыжатого сока, что несказанно радует меня. Спасибо, 'Все соки'! https://h-100.ru/collection/ruchnye-shnekovye-sokovyzhimalki - Соковыжималка ручная - лучшее, что со мной случилось!

  • Comment Link HenryKig Monday, 22 January 2024 08:10 posted by HenryKig

    Когда я решил серьезно заняться своим питанием, я понял, что мне нужно купить шнековую соковыжималку. 'Все соки' предоставили прекрасный выбор. Теперь свежие соки - это часть моего каждодневного ритуала. https://blender-bs5.ru/collection/shnekovye-sokovyzhimalki - Купить шнековую соковыжималку было лучшим решением!

Leave a comment

Make sure you enter all the required information, indicated by an asterisk (*). HTML code is not allowed.