Barticești, com. Botești, jud. Neamț
0731 349 291 sau 0730 526 450

Inaugurarea Piscinei Exterioare cu apa sarata, 31 Iulie 2013

Saturday, 09 January 2016 06:53
Rate this item
(0 votes)

La Centrul de Balneologie şi Recuperare Medicală din cadrul Fundaţiei Medicale „Speranţa Bolnavilor” din Barticeşti, jud. Neamţ, a fost sfinţit şi inaugurat miercuri, 31 iulie 2013, un complex balnear în aer liber, care vine în completarea serviciilor medicale asigurate în interior.

Să ne amintim…

inugurare piscina
Unele lucruri se uită pentru ca să facă loc altora, noi. Altele se uită pentru că amintirea doare. Iar altele, dintr-o firească înclinare a naturii umane în relaţiile cu semenii noştri, fiindcă lucrul cel mai greu de acceptat este recunoştinţa faţă de înaintaşi şi admiraţia faţă de cei care aici şi acum duc mai departe ideea, munca şi sacrificiul lor în folosul tuturor. Vă amintiţi? Vineri, 16 septembrie 2011, a fost inaugurat şi sfinţit Centrul de Balneologie şi Recuperare Medicală din cadrul Fundaţiei „Speranţa Bolnavilor” din Barticeşti, jud. Neamţ. Proiectul centrului medical din Barticeşti datează încă din anii grei ai comunismului, când preotul Mihai Rotaru, abia ieşit din închisorile comuniste, a dorit să ridice un astfel de centru, dar, abia între anii 1990-1995, părintele Alois Fechet, înfruntând plin de curaj şi abnegaţie inerţia, birocraţia şi frica post-comunistă adânc înrădăcinată în structuri şi conştiinţe, a dus la îndeplinire visul părintelui Rotaru, edificând clădirea cunoscută generic ca „spitalul din Barticeşti”, la realizarea căreia a fost sprijinit de mulţi prieteni din străinătate. Iar ideea noului Centru de Balneologie şi Recuperare Medicală a apărut în 2009, când pr. Mihai Budău participa la pelerinajul bolnavilor la sanctuarul Maicii Domnului de la Cacica. „Am simţit că pentru cei care suferă se mai poate face ceva” – spunea Sfinţia sa, iar după doi ani avea loc inaugurarea Centrului de Balneologie şi Recuperare Medicală. „În felul acesta, a spus la acea dată pr. Mihai Budău, directorul Fundaţiei Medicale „Speranţa Bolnavilor”, există de 15 ani în Barticeşti posibilitatea unor investigaţii şi tratament în aproape toate specialităţile medicale. Medicii care provin fie din centrele universitare de la Iaşi sau care lucrează la Roman, Bacău şi Piatra Neamţ îşi oferă cu multă generozitate şi dăruire timpul şi priceperea, pentru a veni în sprijinul celor aflaţi în suferinţă, conferind şi un plus de valoare acestei instituţii”.

…şi să mergem mai departe…

inugurare piscina 3

Miercuri, 31 iulie 2013, în prezenţa PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi, a preşedintelui Direcţiei de Sănătate Publică Neamţ, a preşedintei Casei de Asigurări de Sănătate a Judeţului Neamţ, a prefectului judeţului Neamţ, a doamnei primar al comunei Boteşti, a numeroşi preoţi şi persoane consacrate, a unor reprezentanţi din administraţie şi poliţie, reprezentanţi ai presei locale şi centrale, furnizori de servicii şi echipamente medicale, a numeroşi credincioşi ai comunităţii locale din Barticeşti şi din comunele vecine, a fost sfinţit şi inaugurat complexul balnear în aer liber de lângă Centrul de Balneologie şi Recuperare Medicală Barticeşti.

În cuvântul de deschidere, pr. Mihai Budău, directorul Fundaţiei Medicale „Speranţa Bolnavilor”, a subliniat faptul că noul complex balnear vine în completarea serviciilor medicale asigurate în interior, îmbinând efectele terapeutice ale apei sărate cu terapia solară. Piscina are 20 m lungime şi 10 m lăţime, cu o adâncime de la 1,30 m până la 2 m şi o capacitate de 330 mc. Ca şi pentru piscina din interior, apa este adusă de la izvorul episcopiei de la Sărata Băi, de lângă Bacău, şi are proprietăţi terapeutice deosebite. Există, de asemenea, o instalaţie pentru hidroterapie cu apă dulce şi aparat de jacuzzi, duşuri. În afară de personalul medical înalt specializat, un kinetoterapeut asigură permanent celor veniţi la tratament sau pur şi simplu pentru relaxare, sfatul său competent şi terapia adecvată. În jurul piscinei sunt 100 de şezlonguri albe, ca la malul mării, cu umbreluţele aferente şi la distanţă, arbori de tuia („arborele vieţii”), care aduc mireasma răcoroasă a vacanţei.

Nouă cifrele nu ne spun probabil prea multe lucruri. Dar în arşiţa verii căutăm măcar în gând marea (nu tocmai accesibilă pentru fiecare) sau orice apă, fie el şi un iaz sau chiar o baltă ceva mai mare, în care coborâm cu oarecare teamă de vegetaţia subacvatică şi mai ales de fauna locală, care nu constă numai în peşti şi broaşte, dar şi în nelipsiţii şerpi mai mult sau mai puţin… biblici. De aceea, piscina răcoroasă, pură, sigură şi lipsită de întâlniri nedorite, ne aşteaptă. Şi, surpriză: dacă atunci când privim în filme reşedinţele unor vedete hollywoodiene sau ale cine ştie căror magnaţi, ni se pare cumva cunoscută piscina lor mare şi luxoasă, nu este o iluzie: dimensiunile, culorile, tipul de mozaic, dotarea sunt identice cu ale complexului balnear în aer liber din Barticeşti.

inugurare piscina 2

În cuvântul său, PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi, a subliniat că aceasta reprezintă iniţiativa Episcopiei Iaşi pentru întregirea serviciilor de sănătate pe care Fundaţia „Speranţa Bolnavilor” le oferă tuturor şi a mulţumit celor implicaţi în realizarea sa.

Sub cerul torid al verii, o oază de răcoare, de linişte, de sănătate şi bucurie a fost sfinţită şi inaugurată acum, la 31 iulie 2013. Iar întregul complex este vegheat de iubirea de mamă a Fecioarei Maria, statuia de la intrare reprezentând „Preasfânta Inimă a Mariei”.

…cu gândul la viitor

Paşii continuă. Proiectele pentru sănătate ale Episcopiei de Iaşi continuă. La fel ca şi entuziasmul tineresc al celor care lucrează şi care ştiu că fiecare pas al lor reprezintă o jertfă de sine, fiindcă şi piedicile sunt la tot pasul. Dar când Domnul e cu noi, cine împotriva noastră?!

Dr. Ecaterina Hanganu

Read 29863 times Last modified on Wednesday, 05 June 2019 06:43
Super User

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua. Ut enim ad minim veniam, quis nostrud exercitation ullamco laboris nisi ut aliquip ex ea commodo consequat.

Website: ithemeslab.com

9117 comments

  • Comment Link 프라그마틱슬롯 Tuesday, 26 March 2024 23:05 posted by 프라그마틱슬롯

    프라그마틱 플레이의 슬롯은 스펙터클한 그래픽과 흥미진진한 게임 플레이를 약속합니다.
    프라그마틱 슬롯

    프라그마틱 슬롯에 대한 이해가 높아지네요! 제 사이트에서도 유용한 프라그마틱 정보를 찾아볼 수 있어요. 함께 공유하고 발전해봐요!

    https://sabfaro.com/link/
    https://gsfeixiang.com/link/
    https://karmosan.com/link/

  • Comment Link sandyterrace.com Tuesday, 26 March 2024 21:27 posted by sandyterrace.com

    largestcatbreed.com
    이것들은... 더 이상 중요하지 않습니다. 조금도 아닙니다.

  • Comment Link sandyterrace.com Tuesday, 26 March 2024 20:31 posted by sandyterrace.com

    mikaspa.com
    Hongzhi 황제는 "예비금이 얼마입니까? "라는 충격적인 말을 들었습니다.

  • Comment Link fpparisshop.com Tuesday, 26 March 2024 20:21 posted by fpparisshop.com

    usareallservice.com
    この記事は本当に心に響きました。素晴らしい洞察です。

  • Comment Link ???에그뱃 Tuesday, 26 March 2024 20:21 posted by ???에그뱃

    qiyezp.com
    그러나 다음 순간 그는 다시 고개를 저을 수밖에 없었다.

  • Comment Link sandyterrace.com Tuesday, 26 March 2024 19:31 posted by sandyterrace.com

    tintucnamdinh24h.com
    "저리가!" 주지사는 속으로 생각했습니다. 나는 전구가 더 있는데 금화를 원하십니까?

  • Comment Link sandyterrace.com Tuesday, 26 March 2024 18:40 posted by sandyterrace.com

    freeflowincome.com
    톈진웨이에서 이틀을 머문 후 누군가 와서 함대가 돌아왔다고 보고했다.

  • Comment Link qiyezp.com Tuesday, 26 March 2024 16:25 posted by qiyezp.com

    sandyterrace.com
    Hongzhi 황제는 "천체 현상이 비정상적이라는 것을 어떻게 알 수 있습니까? 묻습니다. "라고 무관심하게 말했습니다.

  • Comment Link eggc 스포츠 Tuesday, 26 March 2024 16:23 posted by eggc 스포츠

    qiyezp.com
    포효와 함께 송아지가 두꺼운 팔을 들어 장신을 때렸다.

  • Comment Link 프라그마틱 플레이 Tuesday, 26 March 2024 14:39 posted by 프라그마틱 플레이

    최신 프라그마틱 게임은 iGaming에서 혁신적이고 표준화된 콘텐츠를 선보이며 슬롯, 라이브 카지노, 빙고 등 다양한 제품을 선택할 수 있습니다.
    프라그마틱슬롯

    프라그마틱 슬롯에 대한 정보가 정말 도움이 되었어요! 더불어, 제 사이트에서도 프라그마틱과 관련된 내용을 찾아보세요. 함께 이야기 나누면서 더 많은 지식을 얻어가요!

    http://ivermectininstock.com/
    https://www.824989.com
    https://jlweiqu.com/link/

Leave a comment

Make sure you enter all the required information, indicated by an asterisk (*). HTML code is not allowed.