Barticești, com. Botești, jud. Neamț
0731 349 291 sau 0730 526 450

Inaugurarea Piscinei Exterioare cu apa sarata, 31 Iulie 2013

Saturday, 09 January 2016 06:53
Rate this item
(0 votes)

La Centrul de Balneologie şi Recuperare Medicală din cadrul Fundaţiei Medicale „Speranţa Bolnavilor” din Barticeşti, jud. Neamţ, a fost sfinţit şi inaugurat miercuri, 31 iulie 2013, un complex balnear în aer liber, care vine în completarea serviciilor medicale asigurate în interior.

Să ne amintim…

inugurare piscina
Unele lucruri se uită pentru ca să facă loc altora, noi. Altele se uită pentru că amintirea doare. Iar altele, dintr-o firească înclinare a naturii umane în relaţiile cu semenii noştri, fiindcă lucrul cel mai greu de acceptat este recunoştinţa faţă de înaintaşi şi admiraţia faţă de cei care aici şi acum duc mai departe ideea, munca şi sacrificiul lor în folosul tuturor. Vă amintiţi? Vineri, 16 septembrie 2011, a fost inaugurat şi sfinţit Centrul de Balneologie şi Recuperare Medicală din cadrul Fundaţiei „Speranţa Bolnavilor” din Barticeşti, jud. Neamţ. Proiectul centrului medical din Barticeşti datează încă din anii grei ai comunismului, când preotul Mihai Rotaru, abia ieşit din închisorile comuniste, a dorit să ridice un astfel de centru, dar, abia între anii 1990-1995, părintele Alois Fechet, înfruntând plin de curaj şi abnegaţie inerţia, birocraţia şi frica post-comunistă adânc înrădăcinată în structuri şi conştiinţe, a dus la îndeplinire visul părintelui Rotaru, edificând clădirea cunoscută generic ca „spitalul din Barticeşti”, la realizarea căreia a fost sprijinit de mulţi prieteni din străinătate. Iar ideea noului Centru de Balneologie şi Recuperare Medicală a apărut în 2009, când pr. Mihai Budău participa la pelerinajul bolnavilor la sanctuarul Maicii Domnului de la Cacica. „Am simţit că pentru cei care suferă se mai poate face ceva” – spunea Sfinţia sa, iar după doi ani avea loc inaugurarea Centrului de Balneologie şi Recuperare Medicală. „În felul acesta, a spus la acea dată pr. Mihai Budău, directorul Fundaţiei Medicale „Speranţa Bolnavilor”, există de 15 ani în Barticeşti posibilitatea unor investigaţii şi tratament în aproape toate specialităţile medicale. Medicii care provin fie din centrele universitare de la Iaşi sau care lucrează la Roman, Bacău şi Piatra Neamţ îşi oferă cu multă generozitate şi dăruire timpul şi priceperea, pentru a veni în sprijinul celor aflaţi în suferinţă, conferind şi un plus de valoare acestei instituţii”.

…şi să mergem mai departe…

inugurare piscina 3

Miercuri, 31 iulie 2013, în prezenţa PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi, a preşedintelui Direcţiei de Sănătate Publică Neamţ, a preşedintei Casei de Asigurări de Sănătate a Judeţului Neamţ, a prefectului judeţului Neamţ, a doamnei primar al comunei Boteşti, a numeroşi preoţi şi persoane consacrate, a unor reprezentanţi din administraţie şi poliţie, reprezentanţi ai presei locale şi centrale, furnizori de servicii şi echipamente medicale, a numeroşi credincioşi ai comunităţii locale din Barticeşti şi din comunele vecine, a fost sfinţit şi inaugurat complexul balnear în aer liber de lângă Centrul de Balneologie şi Recuperare Medicală Barticeşti.

În cuvântul de deschidere, pr. Mihai Budău, directorul Fundaţiei Medicale „Speranţa Bolnavilor”, a subliniat faptul că noul complex balnear vine în completarea serviciilor medicale asigurate în interior, îmbinând efectele terapeutice ale apei sărate cu terapia solară. Piscina are 20 m lungime şi 10 m lăţime, cu o adâncime de la 1,30 m până la 2 m şi o capacitate de 330 mc. Ca şi pentru piscina din interior, apa este adusă de la izvorul episcopiei de la Sărata Băi, de lângă Bacău, şi are proprietăţi terapeutice deosebite. Există, de asemenea, o instalaţie pentru hidroterapie cu apă dulce şi aparat de jacuzzi, duşuri. În afară de personalul medical înalt specializat, un kinetoterapeut asigură permanent celor veniţi la tratament sau pur şi simplu pentru relaxare, sfatul său competent şi terapia adecvată. În jurul piscinei sunt 100 de şezlonguri albe, ca la malul mării, cu umbreluţele aferente şi la distanţă, arbori de tuia („arborele vieţii”), care aduc mireasma răcoroasă a vacanţei.

Nouă cifrele nu ne spun probabil prea multe lucruri. Dar în arşiţa verii căutăm măcar în gând marea (nu tocmai accesibilă pentru fiecare) sau orice apă, fie el şi un iaz sau chiar o baltă ceva mai mare, în care coborâm cu oarecare teamă de vegetaţia subacvatică şi mai ales de fauna locală, care nu constă numai în peşti şi broaşte, dar şi în nelipsiţii şerpi mai mult sau mai puţin… biblici. De aceea, piscina răcoroasă, pură, sigură şi lipsită de întâlniri nedorite, ne aşteaptă. Şi, surpriză: dacă atunci când privim în filme reşedinţele unor vedete hollywoodiene sau ale cine ştie căror magnaţi, ni se pare cumva cunoscută piscina lor mare şi luxoasă, nu este o iluzie: dimensiunile, culorile, tipul de mozaic, dotarea sunt identice cu ale complexului balnear în aer liber din Barticeşti.

inugurare piscina 2

În cuvântul său, PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi, a subliniat că aceasta reprezintă iniţiativa Episcopiei Iaşi pentru întregirea serviciilor de sănătate pe care Fundaţia „Speranţa Bolnavilor” le oferă tuturor şi a mulţumit celor implicaţi în realizarea sa.

Sub cerul torid al verii, o oază de răcoare, de linişte, de sănătate şi bucurie a fost sfinţită şi inaugurată acum, la 31 iulie 2013. Iar întregul complex este vegheat de iubirea de mamă a Fecioarei Maria, statuia de la intrare reprezentând „Preasfânta Inimă a Mariei”.

…cu gândul la viitor

Paşii continuă. Proiectele pentru sănătate ale Episcopiei de Iaşi continuă. La fel ca şi entuziasmul tineresc al celor care lucrează şi care ştiu că fiecare pas al lor reprezintă o jertfă de sine, fiindcă şi piedicile sunt la tot pasul. Dar când Domnul e cu noi, cine împotriva noastră?!

Dr. Ecaterina Hanganu

Read 30924 times Last modified on Wednesday, 05 June 2019 06:43
Super User

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua. Ut enim ad minim veniam, quis nostrud exercitation ullamco laboris nisi ut aliquip ex ea commodo consequat.

Website: ithemeslab.com

9120 comments

  • Comment Link SandraCigma Friday, 19 December 2025 05:28 posted by SandraCigma

    Inaugurarea Piscinei Exterioare cu apa sarata, 31 Iulie 2013

    Moderator, согласен с вами полностью :)

    Меня заинтересовала тема "", но я там не могу ответить.

    Это главный кракен даркнет портал. Для надежности сохраните еще один адрес: кракен новое зеркалоВсе легально и безопасно.

    Актуальные ссылки KRAKEN:
    - кракен тор
    - кракен вход
    - кракен onion

    Ваша личная скидка по коду KRA-FWUQ2025 - 8%

  • Comment Link SandraCigma Friday, 19 December 2025 05:26 posted by SandraCigma

    Inaugurarea Piscinei Exterioare cu apa sarata, 31 Iulie 2013

    Срочно!Проблемы с кракен доступом? Не открывается — ловите новый путь: кракен рабочая ссылкаБез перебоев.

    Рабочие зеркала KRAKEN:
    - кракен тор
    - кракен фургон
    - кракен безопасные покупки

    Ваша личная скидка по коду KRA-MZND2025 - 7%

  • Comment Link SandraCigma Friday, 19 December 2025 05:26 posted by SandraCigma

    Inaugurarea Piscinei Exterioare cu apa sarata, 31 Iulie 2013

    Admin, согласен с вами полностью :)

    Меня заинтересовала тема "", но я там не могу ответить.

    Это не просто площадка, это целый кракен маркет на любой вкус. Альтернативный вход: кракен зеркала на сегодняРаботает 24/7.

    Актуальные ссылки KRAKEN:
    - кракен onion ссылки
    - кракен стабильные зеркала
    - кракен купить порошок

    Твоя личная скидка по коду KRA-PGMA2025 - 5%

  • Comment Link SandraCigma Friday, 19 December 2025 04:49 posted by SandraCigma

    Inaugurarea Piscinei Exterioare cu apa sarata, 31 Iulie 2013

    Срочно!Проблемы с кракен доступом? Постоянные сбои — ловите обходной маршрут: кракен актуальное зеркалоВход свободный.

    Актуальные ссылки KRAKEN:
    - кракен тор
    - кракен мобильное зеркало
    - кракен зеркало

    Ваша персональная скидка по коду KRA-XURS2025 - 7%

  • Comment Link SandraCigma Friday, 19 December 2025 04:31 posted by SandraCigma

    Inaugurarea Piscinei Exterioare cu apa sarata, 31 Iulie 2013

    Admin, согласен с вами полностью :)

    Меня заинтересовала тема "", но я там не могу ответить.

    Если даже этот онион упадет, всегда есть kraken зеркало. Самый стабильный вариант: кракен маркетСистема дублирования.

    Актуальные ссылки KRAKEN:
    - кракен быстрый доступ
    - кракен площадка
    - кракен ссылка

    Твоя персональная скидка по коду KRA-EMSQ2025 - 6%

  • Comment Link SandraCigma Friday, 19 December 2025 04:29 posted by SandraCigma

    Inaugurarea Piscinei Exterioare cu apa sarata, 31 Iulie 2013

    Инфа по зеркалам.Все кракен онион ссылки собраны здесь: кракен новое зеркалоРаботает через Tor Browser.

    Актуальные ссылки KRAKEN:
    - кракен проверенные продавцы
    - kra48 cc
    - kra48.cc

    Твоя личная скидка по коду KRA-OVLL2025 - 6%

  • Comment Link SandraCigma Friday, 19 December 2025 04:29 posted by SandraCigma

    Inaugurarea Piscinei Exterioare cu apa sarata, 31 Iulie 2013

    Moderator, согласен с вами полностью :)

    Меня заинтересовала тема "", но я там не могу ответить.

    Чтобы кракен зайти через тор сеть, просто скопируйте адрес выше. Для надежного соединения держите еще один: кракен официальныйОбновляется ежедневно.

    Рабочие зеркала KRAKEN:
    - кракен зеркало
    - кракен инструкция
    - kra46.cc

    Ваша личная скидка по коду KRA-NXID2025 - 8%

  • Comment Link SandraCigma Friday, 19 December 2025 03:32 posted by SandraCigma

    Inaugurarea Piscinei Exterioare cu apa sarata, 31 Iulie 2013

    Moderator, согласен с вами полностью :)

    Меня заинтересовала тема "", но я там не могу ответить.

    Это не просто площадка, это целый кракен маркет на любой вкус. Альтернативный вход: kra48.ccУдобный интерфейс.

    Актуальные ссылки KRAKEN:
    - kra46.cc
    - кракен обход блокировки
    - кракен торговая площадка

    Ваша личная скидка по коду KRA-SITE2025 - 9%

  • Comment Link SandraCigma Friday, 19 December 2025 03:30 posted by SandraCigma

    Inaugurarea Piscinei Exterioare cu apa sarata, 31 Iulie 2013

    Если даже этот онион упадет, всегда есть kraken зеркало. Самый стабильный вариант: кракен сайтНе потеряетесь.

    Актуальные ссылки KRAKEN:
    - кракен мобильное зеркало
    - кракен официальный
    - кракен площадка

    Ваша персональная скидка по коду KRA-JMCW2025 - 5%

  • Comment Link SandraCigma Friday, 19 December 2025 03:29 posted by SandraCigma

    Inaugurarea Piscinei Exterioare cu apa sarata, 31 Iulie 2013

    Moderator, согласен с вами полностью :)

    Меня заинтересовала тема "", но я там не могу ответить.

    Чтобы кракен зайти через тор сеть, просто скопируйте адрес выше. На перспективу держите еще один: кракен регистрацияОбновляется ежедневно.

    Актуальные ссылки KRAKEN:
    - kra50.cc
    - кракен сайт
    - кракен новое зеркало

    Твоя персональная скидка по коду KRA-MDBX2025 - 8%

Leave a comment

Make sure you enter all the required information, indicated by an asterisk (*). HTML code is not allowed.