Barticești, com. Botești, jud. Neamț
0731 349 291 sau 0730 526 450

Inaugurarea Piscinei Exterioare cu apa sarata, 31 Iulie 2013

Saturday, 09 January 2016 06:53
Rate this item
(0 votes)

La Centrul de Balneologie şi Recuperare Medicală din cadrul Fundaţiei Medicale „Speranţa Bolnavilor” din Barticeşti, jud. Neamţ, a fost sfinţit şi inaugurat miercuri, 31 iulie 2013, un complex balnear în aer liber, care vine în completarea serviciilor medicale asigurate în interior.

Să ne amintim…

inugurare piscina
Unele lucruri se uită pentru ca să facă loc altora, noi. Altele se uită pentru că amintirea doare. Iar altele, dintr-o firească înclinare a naturii umane în relaţiile cu semenii noştri, fiindcă lucrul cel mai greu de acceptat este recunoştinţa faţă de înaintaşi şi admiraţia faţă de cei care aici şi acum duc mai departe ideea, munca şi sacrificiul lor în folosul tuturor. Vă amintiţi? Vineri, 16 septembrie 2011, a fost inaugurat şi sfinţit Centrul de Balneologie şi Recuperare Medicală din cadrul Fundaţiei „Speranţa Bolnavilor” din Barticeşti, jud. Neamţ. Proiectul centrului medical din Barticeşti datează încă din anii grei ai comunismului, când preotul Mihai Rotaru, abia ieşit din închisorile comuniste, a dorit să ridice un astfel de centru, dar, abia între anii 1990-1995, părintele Alois Fechet, înfruntând plin de curaj şi abnegaţie inerţia, birocraţia şi frica post-comunistă adânc înrădăcinată în structuri şi conştiinţe, a dus la îndeplinire visul părintelui Rotaru, edificând clădirea cunoscută generic ca „spitalul din Barticeşti”, la realizarea căreia a fost sprijinit de mulţi prieteni din străinătate. Iar ideea noului Centru de Balneologie şi Recuperare Medicală a apărut în 2009, când pr. Mihai Budău participa la pelerinajul bolnavilor la sanctuarul Maicii Domnului de la Cacica. „Am simţit că pentru cei care suferă se mai poate face ceva” – spunea Sfinţia sa, iar după doi ani avea loc inaugurarea Centrului de Balneologie şi Recuperare Medicală. „În felul acesta, a spus la acea dată pr. Mihai Budău, directorul Fundaţiei Medicale „Speranţa Bolnavilor”, există de 15 ani în Barticeşti posibilitatea unor investigaţii şi tratament în aproape toate specialităţile medicale. Medicii care provin fie din centrele universitare de la Iaşi sau care lucrează la Roman, Bacău şi Piatra Neamţ îşi oferă cu multă generozitate şi dăruire timpul şi priceperea, pentru a veni în sprijinul celor aflaţi în suferinţă, conferind şi un plus de valoare acestei instituţii”.

…şi să mergem mai departe…

inugurare piscina 3

Miercuri, 31 iulie 2013, în prezenţa PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi, a preşedintelui Direcţiei de Sănătate Publică Neamţ, a preşedintei Casei de Asigurări de Sănătate a Judeţului Neamţ, a prefectului judeţului Neamţ, a doamnei primar al comunei Boteşti, a numeroşi preoţi şi persoane consacrate, a unor reprezentanţi din administraţie şi poliţie, reprezentanţi ai presei locale şi centrale, furnizori de servicii şi echipamente medicale, a numeroşi credincioşi ai comunităţii locale din Barticeşti şi din comunele vecine, a fost sfinţit şi inaugurat complexul balnear în aer liber de lângă Centrul de Balneologie şi Recuperare Medicală Barticeşti.

În cuvântul de deschidere, pr. Mihai Budău, directorul Fundaţiei Medicale „Speranţa Bolnavilor”, a subliniat faptul că noul complex balnear vine în completarea serviciilor medicale asigurate în interior, îmbinând efectele terapeutice ale apei sărate cu terapia solară. Piscina are 20 m lungime şi 10 m lăţime, cu o adâncime de la 1,30 m până la 2 m şi o capacitate de 330 mc. Ca şi pentru piscina din interior, apa este adusă de la izvorul episcopiei de la Sărata Băi, de lângă Bacău, şi are proprietăţi terapeutice deosebite. Există, de asemenea, o instalaţie pentru hidroterapie cu apă dulce şi aparat de jacuzzi, duşuri. În afară de personalul medical înalt specializat, un kinetoterapeut asigură permanent celor veniţi la tratament sau pur şi simplu pentru relaxare, sfatul său competent şi terapia adecvată. În jurul piscinei sunt 100 de şezlonguri albe, ca la malul mării, cu umbreluţele aferente şi la distanţă, arbori de tuia („arborele vieţii”), care aduc mireasma răcoroasă a vacanţei.

Nouă cifrele nu ne spun probabil prea multe lucruri. Dar în arşiţa verii căutăm măcar în gând marea (nu tocmai accesibilă pentru fiecare) sau orice apă, fie el şi un iaz sau chiar o baltă ceva mai mare, în care coborâm cu oarecare teamă de vegetaţia subacvatică şi mai ales de fauna locală, care nu constă numai în peşti şi broaşte, dar şi în nelipsiţii şerpi mai mult sau mai puţin… biblici. De aceea, piscina răcoroasă, pură, sigură şi lipsită de întâlniri nedorite, ne aşteaptă. Şi, surpriză: dacă atunci când privim în filme reşedinţele unor vedete hollywoodiene sau ale cine ştie căror magnaţi, ni se pare cumva cunoscută piscina lor mare şi luxoasă, nu este o iluzie: dimensiunile, culorile, tipul de mozaic, dotarea sunt identice cu ale complexului balnear în aer liber din Barticeşti.

inugurare piscina 2

În cuvântul său, PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi, a subliniat că aceasta reprezintă iniţiativa Episcopiei Iaşi pentru întregirea serviciilor de sănătate pe care Fundaţia „Speranţa Bolnavilor” le oferă tuturor şi a mulţumit celor implicaţi în realizarea sa.

Sub cerul torid al verii, o oază de răcoare, de linişte, de sănătate şi bucurie a fost sfinţită şi inaugurată acum, la 31 iulie 2013. Iar întregul complex este vegheat de iubirea de mamă a Fecioarei Maria, statuia de la intrare reprezentând „Preasfânta Inimă a Mariei”.

…cu gândul la viitor

Paşii continuă. Proiectele pentru sănătate ale Episcopiei de Iaşi continuă. La fel ca şi entuziasmul tineresc al celor care lucrează şi care ştiu că fiecare pas al lor reprezintă o jertfă de sine, fiindcă şi piedicile sunt la tot pasul. Dar când Domnul e cu noi, cine împotriva noastră?!

Dr. Ecaterina Hanganu

Read 30316 times Last modified on Wednesday, 05 June 2019 06:43
Super User

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua. Ut enim ad minim veniam, quis nostrud exercitation ullamco laboris nisi ut aliquip ex ea commodo consequat.

Website: ithemeslab.com

9117 comments

  • Comment Link nedvizhkavspb 765 Sunday, 15 March 2026 16:09 posted by nedvizhkavspb 765

    Продажа квартир https://nedvizhkavspb.ru в Санкт-Петербурге. Большой выбор недвижимости на первичном и вторичном рынке: студии, однокомнатные, двухкомнатные и просторные квартиры в разных районах города. Актуальные предложения, удобный поиск и помощь в покупке жилья.

  • Comment Link kvartira778 8 Sunday, 15 March 2026 16:07 posted by kvartira778 8

    Продажа квартир https://kvartira778.ru в Санкт-Петербурге от собственников и агентств недвижимости. Актуальные объявления о продаже квартир в новостройках и на вторичном рынке.

  • Comment Link ErickSip Sunday, 15 March 2026 16:06 posted by ErickSip

    Lamine Yamal https://www.lamine-yamal.com.az Barcelona career, statistics, age, where he is from and basic biographical facts. Lamine Yamal profile on one page.

  • Comment Link JerrypraiC Sunday, 15 March 2026 16:01 posted by JerrypraiC

    Justin TV Azerbaijan https://justin-tv.com.az main page: live match watch, football, big matches, basketball, UFC and game schedule sections.

  • Comment Link GeorgeTen Sunday, 15 March 2026 14:35 posted by GeorgeTen

    Мы собрали https://kinogo-film.my для вас не просто фильмы и сериалы, а целые миры. От классики, которая трогает душу, до свежих блокбастеров. Здесь есть место для вечернего романтического кино под пледиком, для боевика, который вы ждали весь год. Онлайн-кинотеатр Киного — это место, где вы сами решаете, какой будет ваш киносеанс.

  • Comment Link Chrislug Sunday, 15 March 2026 14:00 posted by Chrislug

    Продвигайте свой аккаунт быстрее с помощью накрутки подписчиков в TikTok. Перейдя по запросу накрутка подписчиков на тикток канал Кворк вы сможете увеличить количество фолловеров, повысить доверие к профилю и привлечь больше просмотров и лайков. Быстрая и безопасная накрутка поможет вашему контенту попасть в рекомендации и ускорить рост аккаунта. Подходит для блогеров, брендов и бизнеса, которые хотят развиваться в TikTok и получать больше охватов.

  • Comment Link Williamcasia Sunday, 15 March 2026 12:47 posted by Williamcasia

    нужен биг бэг? https://big-bag-mkr.ru: прочные биг-бэги для стройматериалов, зерна, гранулята и других сыпучих продуктов. Производство под заказ и со склада, консультация, расчет, доставка по РФ.

  • Comment Link EugeneThoum Sunday, 15 March 2026 12:43 posted by EugeneThoum

    rent car montenegro https://www.montenegro-car-rental-hire.com

  • Comment Link MichaelZiple Sunday, 15 March 2026 12:37 posted by MichaelZiple

    Информационный автожурнал https://real-voice.info о мире автомобилей. Новости автопрома, обзоры новых моделей, тест-драйвы, сравнения машин, советы по эксплуатации и обслуживанию. Полезные материалы для автолюбителей, владельцев авто и тех, кто выбирает автомобиль.

  • Comment Link Danielelard Sunday, 15 March 2026 12:35 posted by Danielelard

    Женский портал https://psilocybe-larvae.com о красоте, здоровье, отношениях и саморазвитии. Полезные советы для женщин, идеи для дома и семьи, мода, психология, рецепты, лайфхаки и вдохновение на каждый день. Читайте статьи, находите полезную информацию и улучшайте свою жизнь.

Leave a comment

Make sure you enter all the required information, indicated by an asterisk (*). HTML code is not allowed.