Barticești, com. Botești, jud. Neamț
0731 349 291 sau 0730 526 450

Inaugurarea Centrului de Recuperare Medicala Barticesti, 16 Septembrie 2011

Wednesday, 05 June 2019 06:43
Rate this item
(0 votes)

Civilizaţia Iubirii

inaugurare centru 2

Noul Centru de Balneologie şi Recuperare medicală, din cadrul Fundaţiei Medicale „Speranţa Bolnavilor”, din Barticeşti, jud. Neamţ, a fost sfinţit şi inaugurat vineri, 16 septembrie 2011, la ora 16.00, în prezenţa PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi, a PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi, şi a PS Anton Coşa, episcop de Chişinău (Republica Moldova), a numeroşi preoţi şi persoane consacrate, sosite din Moldova şi din Bucureşti. Au luat parte reprezentanţi din parlamentul României, autorităţi civile judeţene şi locale, reprezentanţi ai instituţiilor de sănătate, administraţie şi poliţie, reprezentanţi ai presei locale şi centrale, furnizori de servicii şi echipamente medicale, precum şi reprezentanţii altor instituţii în colaborare cu Fundaţia Medicală „Speranţa Bolnavilor” şi Centrul de Balneologie şi Recuperare Medicală, credincioşi ai comunităţii locale din Barticeşti, din comunele vecine şi numeroşi oaspeţi din ţară şi de peste hotare.

În cuvântul său de inaugurare, pr. Mihai Budău, director al Fundaţiei Medicale „Speranţa Bolnavilor”, a subliniat că proiectul centrului medical din Barticeşti datează încă din anii grei ai comunismului, când preotul Mihai Rotaru, abia ieşit din închisorile comuniste, a dorit să ridice un astfel de centru. S-a sacrificat pentru ideile sale, pe care de altfel nici nu a reuşit să le materializeze, din cauza condiţiilor bine cunoscute. Dar ideile sunt acelea care fisurează un sistem pentru edificarea binelui, iar cultura şi în cadrul acesteia, cultul deţin primatul asupra condiţiilor materiale (aşa cum a demonstrat fericitul Ioan Paul al II-lea, care a fost, prin întreaga sa activitate, factorul hotărâtor în căderea comunismului). Între anii 1990-1995, părintele Alois Fechet, înfruntând plin de curaj şi abnegaţie inerţia, birocraţia şi frica post-comunistă adânc înrădăcinată în structuri şi conştiinţe, a dus la îndeplinire visul părintelui Rotaru, edificând clădirea cunoscută generic ca „spitalul din Barticeşti”, la realizarea căreia a fost sprijinit de mulţi prieteni din străinătate. „În felul acesta, a continuat pr. Mihai Budău, există de 15 ani în Barticeşti posibilitatea unor investigaţii şi tratament în aproape toate specialităţile medicale. Medicii care provin fie din centrele universitare de la Iaşi sau care lucrează la Roman, Bacău şi Piatra Neamţ îşi oferă cu multă generozitate şi dăruire timpul şi priceperea, pentru a veni în sprijinul celor aflaţi în suferinţă, conferind şi un plus de valoare acestei instituţii”.

inaugurare centru

Dacă nu am fi fost de atâtea ori martorii modului miraculos în care lucrează Dumnezeu, am fi tentaţi să vedem cu ochii, dar să nu credem ce s-a putut realiza într-un timp extrem de scurt: lucrările la Centrul de Balneologie şi Recuperare Medicală au început imediat după sărbătoarea Paştelui din 2010, în plină criză financiară, atât la nivel naţional, cât şi la nivelul instituţiei, iar Centrul s-a înălţat şi a fost dotat în întregime din donaţii de peste hotare şi din ţară. „Noua clădire – a precizat pr. Mihai Budău – oferă posibilitatea unor tratamente de specialitate pentru o diversitate de boli. Dispune de personal specializat şi de aparatură înalt performantă, achiziţionată recent, de o piscină cu apă sărată (apa este adusă de la Sărata Băi de lângă Bacău, care are proprietăţi terapeutice deosebite) şi de 40 de paturi pentru cei care doresc să primească şi cazare pentru perioada tratamentului.

În continuare, pr. Mihai Budău a mulţumit episcopilor Diecezei de Iaşi, PS Petru şi PS Aurel, care au crezut în acest proiect şi l-au susţinut mereu, şi, împreună cu PS Anton Coşa, episcop de Chişinău, au onorat ceremonia de inaugurare, precum şi părintelui Adrian Faraoanu, recent numit director adjunct al fundaţiei. Recunoştinţa tuturor se îndreaptă spre binefăcători: în mod deosebit don Antonio Rossi, „Chiesse dell’Est” din Brescia, care a oferit cea mai mare parte din sumă; d-na Rita Cusan şi „Gruppo Missioni” din Concordia-Saggitaria, Dieceza de Pordenone (prezentă la inaugurare cu o delegaţie), precum şi părintelui Peppino Barbesta şi „Lavoratori Credenti” din Dieceza de Lodi pentru susţinerea materială. Mulţumiri deosebite au fost adresate proiectanţilor de la A.B.V. Total Proiect SRL, reprezentată de către dl. inginer Mihai Nenov şi d-na arhitectă Cristina Iacobescu, doamnei primar al comunei Boteşti, Angela Boros, şi domnului Vasile Pruteanu, preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ, pentru sprijinul acordat în privinţa documentaţiei. Aceleaşi calde mulţumiri au fost adresate domnilor Valerică Frăţilă, preşedintele Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, şi Dan Morenciu, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Neamţ, pentru sprijinul acordat pe linie medicală, întregului personal al spitalului Barticeşti pentru spiritul cald şi plin de abnegaţie în edificarea centrului şi susţinerea activităţilor medicale ale acestuia. Un cuvânt special de mulţumire a fost adresat d-lui Andrei Mihai, constructorul centrului, pentru tot sprijinul acordat cu pasiune, cu mult suflet şi interes deosebit pentru a face ca totul să fie cât mai frumos.

inaugurare recuperare

Dar „istoricul” Noului Centru de Balneologie şi Recuperare Medicală din cadrul Fundaţiei Medicale „Speranţa Bolnavilor” din Barticeşti, ar mai putea fi spus şi altfel: ideea părintelui Mihai Budău a apărut în urmă cu doi ani, când Sfinţia sa participa la pelerinajul bolnavilor la sanctuarul Maicii Domnului de la Cacica. „Am simţit că pentru cei care suferă se mai poate face ceva” – relatează Sfinţia sa. Era 13 mai 2009, ziua apariţiei Maicii Domnului la Fatima. Şi cum Providenţa nu cunoaşte „întâmplare”, nu întâmplător pr. Mihai Budău a ales pentru interiorul noii clădiri culorile atribuite prin tradiţie Maicii Domnului – albastru-alb, iar lumina care se filtrează înmiresmată de sfinţenie prin ferestrele înalte are nuanţa celui mai pur albastru. De fapt, piedicile pe care le-a avut de întâmpinat de-a lungul acestui drum de sacrificiu nu au fost decât umbra care arată că lumina vine exact de „Acolo” de unde trebuie. Maica Domnului, care a dat trup cuvântului lui Dumnezeu, se îndură întotdeauna de cei care o imploră cu inimi curate, dând cuvânt spre vindecare trupurilor lor materiale şi trup material ideilor lor, fiindcă (parafrazându-l pe evanghelistul Luca, medicul), ea „le păstrează pe toate în inima ei”. De aceea, în faţa noului Centru de Balneologie şi Recuperare Medicală se află statuia Fecioarei Maria, Regină.

Ziua sfinţirii şi inaugurării noului centru era blândă, cu soare dulce pe cerul înalt şi senin, fără nouri, cu adiere molcomă de vânt ca să ne aducem aminte că întotdeauna Duhului Domnului pogoară asupra celor care i se încredinţează cu totul. Iar alături, un castan îşi resfira candelabrele înflorite a doua oară – semn de toamnă lungă – sau de primăvară, fiindcă proiecte mai sunt, încă multe şi bune. Şi continuă, din îndurarea lui Dumnezeu şi sacrificiul celor aleşi. Fiindcă aşa şi numai aşa se construieşte civilizaţia iubirii pe pământul celor vii.

„Deo gratias!” – a încheiat pr. Mihai Budău – „Mulţumim lui Dumnezeu mai mult decât prin cuvinte, prin fapte şi prin activitatea noastră”.

Dr. Ecaterina Hanganu

Read 113356 times Last modified on Wednesday, 05 June 2019 06:44
Super User

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua. Ut enim ad minim veniam, quis nostrud exercitation ullamco laboris nisi ut aliquip ex ea commodo consequat.

Website: ithemeslab.com

24428 comments

  • Comment Link k8casinoBuM Tuesday, 04 February 2025 22:36 posted by k8casinoBuM

    鬼武者3 時空天翔

    鉄拳5 天井

    音楽と演出が楽しく、プレイ中に笑顔になれます。リラックスできます。


    P結城友奈は勇者であるALLRUSH RFa Ver.119

    https://www.k8-casino.jp/?SitesID=926567818.html
    ボーナスゲームの演出が豪華で、楽しみが倍増します。特に大当たり時は圧巻。


    CR びっくり戦国無双 Light Edition

    タイキ 住吉

    CR花の慶次X~雲のかなたに~ Ver.319

    Pフィーバー戦姫絶唱シンフォギア2 Ver.199

    CR燃える闘魂アントニオ猪木~格闘技世界一決定戦~


    鯉の滝登り

    乗物娘 甘

    P 結城友奈は勇者である GC250Ba

    CR聖闘士星矢 星の運命

    スマスロ劇場版 魔法少女まどか☆マギカ[前編]始まりの物語/[後編]永遠の物語f‐フォルテ‐


    転生したらスライムだった件

    青 鬼 怖い

    吉宗

    南国育ち

    アナザーゴッドハーデス-奪われたZEUSver


    CR 北斗の拳6 天翔百裂

    https://www.k8pachinko.cc/?GameID=923282818.html
    お店によって雰囲気が異なるので、色々な店を試してみるのが楽しいです。新しい発見があります。


    麻雀物語

    https://www.8casino8.com/?GameID=927632818.html
    友達と一緒に行くと、盛り上がりが倍増します。共通の趣味として楽しむことができます。

  • Comment Link k8casinoBuM Tuesday, 04 February 2025 22:36 posted by k8casinoBuM

    スーパービンゴネオ

    吉宗 姫

    大当たり時の興奮は、他のゲームでは味わえない特別なものです。心が躍ります。


    銀と金2

    https://www.sawasdeeslot.com/?SitesID=925145818.html
    戦略的な要素もあり、運だけでなく技術が試されるのが面白いです。


    CR戦国乙女〜花〜

    [url=https://www.k8casinoofficial.jp/?WatchID=925548818.html]カジノ 特典
    [/url]
    ガッツだ!!森の石松

    バイオハザード6

    Pハイスクール・フリート


    紫イミソーレ(4発1)

    [url=https://www.k8-casino.jp/?GameID=920030818.html]柳原 町
    [/url]
    e ぱちんこソードアート・オンラインK12

    CR絶狼

    ビーストサップ


    回胴黙示録カイジ3

    [url=https://www.k8pachinko.biz/?GameID=923366818.html]馬 ワイド
    [/url]
    パチスロビッグドリームinロストアイランド2

    鉄拳2nd

    パチスロ バイオハザード6


    ミリオンゴッド-神々の凱旋-

    https://jahromblog.com/?NewsID=922617818.html
    定期的に通うことで、常連さんとのつながりが生まれます。コミュニティ感が楽しいです。


    CRヱヴァンゲリヲン始まりの福音~

    https://www.k8.rodeo/?NewsID=918741818.html
    シンプルなルールで、初心者でもすぐに楽しめます。気軽に挑戦できます。

  • Comment Link FREE ONLINE CASINO SLOT GAMES IN BRAZIL Tuesday, 04 February 2025 21:32 posted by FREE ONLINE CASINO SLOT GAMES IN BRAZIL

    Os brasileiros pessoas desfrutam de um desafio!
    As seguinte impressões do virtual actividades indústria são as
    do casino jogos. Estes jogos apresentam método, excelente sorte, bónus, e um
    monte de sentimento. Eles foram projetados por designers.
    À medida que o atividade progride, os pessoas são obrigados
    a apostar no multiplicado pré-jogo normas à medida
    que o múltiplo aumenta. Quando as coisas estão a correr muito bem, porque
    um ferimento está prestes a ocorrer, o objetivo é rendimento. https://groups.google.com/g/sheasjkdcdjksaksda/c/wp5kYesx2uM

  • Comment Link blow job Tuesday, 04 February 2025 21:21 posted by blow job

    Please let me know if you're looking for a article author for your
    blog. You have some really good posts and I believe I would
    be a good asset. If you ever want to take some of the load off, I'd absolutely love to write some
    material for your blog in exchange for a link back to mine.

    Please blast me an e-mail if interested. Cheers!

  • Comment Link https://bookmarkspring.com/story13765830/click-resources Tuesday, 04 February 2025 20:54 posted by https://bookmarkspring.com/story13765830/click-resources

    Hi there i am kavin, its my first occasion to commenting anyplace, when i read this
    article i thought i could also create comment due to this brilliant article.

  • Comment Link Buddyacisa Tuesday, 04 February 2025 20:32 posted by Buddyacisa

    gokong88

  • Comment Link korean porn Tuesday, 04 February 2025 17:48 posted by korean porn

    You've made some decent points there. I checked on the internet for additional information about the issue
    and found most people will go along with your views on this web site.

  • Comment Link bikiniaiporn.com Tuesday, 04 February 2025 17:28 posted by bikiniaiporn.com

    I'm extremely impressed with your writing skills as
    well as with the layout on your weblog. Is this a paid theme or did you customize it yourself?
    Anyway keep up the nice quality writing, it's rare to
    see a great blog like this one today.

  • Comment Link ซื้อหวยออนไลน์ Tuesday, 04 February 2025 16:48 posted by ซื้อหวยออนไลน์

    This is a topic which is close to my heart... Thank you! Where are your contact details though?

  • Comment Link madepornstories.com Tuesday, 04 February 2025 16:27 posted by madepornstories.com

    This post is worth everyone's attention. How can I find out
    more?

Leave a comment

Make sure you enter all the required information, indicated by an asterisk (*). HTML code is not allowed.