Barticești, com. Botești, jud. Neamț
0731 349 291 sau 0730 526 450

Inaugurarea Centrului de Recuperare Medicala Barticesti, 16 Septembrie 2011

Wednesday, 05 June 2019 06:43
Rate this item
(0 votes)

Civilizaţia Iubirii

inaugurare centru 2

Noul Centru de Balneologie şi Recuperare medicală, din cadrul Fundaţiei Medicale „Speranţa Bolnavilor”, din Barticeşti, jud. Neamţ, a fost sfinţit şi inaugurat vineri, 16 septembrie 2011, la ora 16.00, în prezenţa PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi, a PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi, şi a PS Anton Coşa, episcop de Chişinău (Republica Moldova), a numeroşi preoţi şi persoane consacrate, sosite din Moldova şi din Bucureşti. Au luat parte reprezentanţi din parlamentul României, autorităţi civile judeţene şi locale, reprezentanţi ai instituţiilor de sănătate, administraţie şi poliţie, reprezentanţi ai presei locale şi centrale, furnizori de servicii şi echipamente medicale, precum şi reprezentanţii altor instituţii în colaborare cu Fundaţia Medicală „Speranţa Bolnavilor” şi Centrul de Balneologie şi Recuperare Medicală, credincioşi ai comunităţii locale din Barticeşti, din comunele vecine şi numeroşi oaspeţi din ţară şi de peste hotare.

În cuvântul său de inaugurare, pr. Mihai Budău, director al Fundaţiei Medicale „Speranţa Bolnavilor”, a subliniat că proiectul centrului medical din Barticeşti datează încă din anii grei ai comunismului, când preotul Mihai Rotaru, abia ieşit din închisorile comuniste, a dorit să ridice un astfel de centru. S-a sacrificat pentru ideile sale, pe care de altfel nici nu a reuşit să le materializeze, din cauza condiţiilor bine cunoscute. Dar ideile sunt acelea care fisurează un sistem pentru edificarea binelui, iar cultura şi în cadrul acesteia, cultul deţin primatul asupra condiţiilor materiale (aşa cum a demonstrat fericitul Ioan Paul al II-lea, care a fost, prin întreaga sa activitate, factorul hotărâtor în căderea comunismului). Între anii 1990-1995, părintele Alois Fechet, înfruntând plin de curaj şi abnegaţie inerţia, birocraţia şi frica post-comunistă adânc înrădăcinată în structuri şi conştiinţe, a dus la îndeplinire visul părintelui Rotaru, edificând clădirea cunoscută generic ca „spitalul din Barticeşti”, la realizarea căreia a fost sprijinit de mulţi prieteni din străinătate. „În felul acesta, a continuat pr. Mihai Budău, există de 15 ani în Barticeşti posibilitatea unor investigaţii şi tratament în aproape toate specialităţile medicale. Medicii care provin fie din centrele universitare de la Iaşi sau care lucrează la Roman, Bacău şi Piatra Neamţ îşi oferă cu multă generozitate şi dăruire timpul şi priceperea, pentru a veni în sprijinul celor aflaţi în suferinţă, conferind şi un plus de valoare acestei instituţii”.

inaugurare centru

Dacă nu am fi fost de atâtea ori martorii modului miraculos în care lucrează Dumnezeu, am fi tentaţi să vedem cu ochii, dar să nu credem ce s-a putut realiza într-un timp extrem de scurt: lucrările la Centrul de Balneologie şi Recuperare Medicală au început imediat după sărbătoarea Paştelui din 2010, în plină criză financiară, atât la nivel naţional, cât şi la nivelul instituţiei, iar Centrul s-a înălţat şi a fost dotat în întregime din donaţii de peste hotare şi din ţară. „Noua clădire – a precizat pr. Mihai Budău – oferă posibilitatea unor tratamente de specialitate pentru o diversitate de boli. Dispune de personal specializat şi de aparatură înalt performantă, achiziţionată recent, de o piscină cu apă sărată (apa este adusă de la Sărata Băi de lângă Bacău, care are proprietăţi terapeutice deosebite) şi de 40 de paturi pentru cei care doresc să primească şi cazare pentru perioada tratamentului.

În continuare, pr. Mihai Budău a mulţumit episcopilor Diecezei de Iaşi, PS Petru şi PS Aurel, care au crezut în acest proiect şi l-au susţinut mereu, şi, împreună cu PS Anton Coşa, episcop de Chişinău, au onorat ceremonia de inaugurare, precum şi părintelui Adrian Faraoanu, recent numit director adjunct al fundaţiei. Recunoştinţa tuturor se îndreaptă spre binefăcători: în mod deosebit don Antonio Rossi, „Chiesse dell’Est” din Brescia, care a oferit cea mai mare parte din sumă; d-na Rita Cusan şi „Gruppo Missioni” din Concordia-Saggitaria, Dieceza de Pordenone (prezentă la inaugurare cu o delegaţie), precum şi părintelui Peppino Barbesta şi „Lavoratori Credenti” din Dieceza de Lodi pentru susţinerea materială. Mulţumiri deosebite au fost adresate proiectanţilor de la A.B.V. Total Proiect SRL, reprezentată de către dl. inginer Mihai Nenov şi d-na arhitectă Cristina Iacobescu, doamnei primar al comunei Boteşti, Angela Boros, şi domnului Vasile Pruteanu, preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ, pentru sprijinul acordat în privinţa documentaţiei. Aceleaşi calde mulţumiri au fost adresate domnilor Valerică Frăţilă, preşedintele Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, şi Dan Morenciu, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Neamţ, pentru sprijinul acordat pe linie medicală, întregului personal al spitalului Barticeşti pentru spiritul cald şi plin de abnegaţie în edificarea centrului şi susţinerea activităţilor medicale ale acestuia. Un cuvânt special de mulţumire a fost adresat d-lui Andrei Mihai, constructorul centrului, pentru tot sprijinul acordat cu pasiune, cu mult suflet şi interes deosebit pentru a face ca totul să fie cât mai frumos.

inaugurare recuperare

Dar „istoricul” Noului Centru de Balneologie şi Recuperare Medicală din cadrul Fundaţiei Medicale „Speranţa Bolnavilor” din Barticeşti, ar mai putea fi spus şi altfel: ideea părintelui Mihai Budău a apărut în urmă cu doi ani, când Sfinţia sa participa la pelerinajul bolnavilor la sanctuarul Maicii Domnului de la Cacica. „Am simţit că pentru cei care suferă se mai poate face ceva” – relatează Sfinţia sa. Era 13 mai 2009, ziua apariţiei Maicii Domnului la Fatima. Şi cum Providenţa nu cunoaşte „întâmplare”, nu întâmplător pr. Mihai Budău a ales pentru interiorul noii clădiri culorile atribuite prin tradiţie Maicii Domnului – albastru-alb, iar lumina care se filtrează înmiresmată de sfinţenie prin ferestrele înalte are nuanţa celui mai pur albastru. De fapt, piedicile pe care le-a avut de întâmpinat de-a lungul acestui drum de sacrificiu nu au fost decât umbra care arată că lumina vine exact de „Acolo” de unde trebuie. Maica Domnului, care a dat trup cuvântului lui Dumnezeu, se îndură întotdeauna de cei care o imploră cu inimi curate, dând cuvânt spre vindecare trupurilor lor materiale şi trup material ideilor lor, fiindcă (parafrazându-l pe evanghelistul Luca, medicul), ea „le păstrează pe toate în inima ei”. De aceea, în faţa noului Centru de Balneologie şi Recuperare Medicală se află statuia Fecioarei Maria, Regină.

Ziua sfinţirii şi inaugurării noului centru era blândă, cu soare dulce pe cerul înalt şi senin, fără nouri, cu adiere molcomă de vânt ca să ne aducem aminte că întotdeauna Duhului Domnului pogoară asupra celor care i se încredinţează cu totul. Iar alături, un castan îşi resfira candelabrele înflorite a doua oară – semn de toamnă lungă – sau de primăvară, fiindcă proiecte mai sunt, încă multe şi bune. Şi continuă, din îndurarea lui Dumnezeu şi sacrificiul celor aleşi. Fiindcă aşa şi numai aşa se construieşte civilizaţia iubirii pe pământul celor vii.

„Deo gratias!” – a încheiat pr. Mihai Budău – „Mulţumim lui Dumnezeu mai mult decât prin cuvinte, prin fapte şi prin activitatea noastră”.

Dr. Ecaterina Hanganu

Read 113283 times Last modified on Wednesday, 05 June 2019 06:44
Super User

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua. Ut enim ad minim veniam, quis nostrud exercitation ullamco laboris nisi ut aliquip ex ea commodo consequat.

Website: ithemeslab.com

24428 comments

  • Comment Link k8casinoBuM Friday, 07 February 2025 13:05 posted by k8casinoBuM

    麻雀物語(夏の日)

    猫 文字

    簡単に遊べるルールで、初心者でも安心。気軽に挑戦できるのが良いです。


    アナザーゴッドハーデス-奪われたZEUSver

    https://www.xn--k8-9g4a3b4f.store/?NewsID=923793818.html
    パチンコの世界には、果てしない可能性があります。新しい挑戦を楽しむのが醍醐味です。


    麻雀物語2 激闘!麻雀グランプリ

    株 三共

    吉宗

    めんそーれ

    沖ドキ!トロピカル


    Pビッグドリーム2激神

    スロット の

    めんそーれ琉球守護神

    めんそーれ(雷電ver.)(特殊大賞燈)

    アナターのオット!?はーです


    CR聖戦士ダンバイン

    番長 判別

    Pフィーバーからくりサーカス

    黄門ちゃま喝

    パチスロあの日見た花の名前を僕達はまだ知らない。


    CR 北斗の拳6 天翔百裂

    https://www.pgslot-casino.com/?ReviewID=919570818.html
    定期的に新しいイベントがあり、飽きずに楽しめます。ファンにはたまらないですね。


    三國志T

    https://www.jogadoresanonimos.org/?ReviewID=922852818.html
    大当たりの瞬間に周囲と一体感を感じられるのが良いです。共に喜べる仲間がいるのが嬉しい。

  • Comment Link k8casinoBuM Friday, 07 February 2025 13:05 posted by k8casinoBuM

    CR 聖戦士ダンバイン

    羅新 カジノ

    パチンコの仲間との交流が楽しく、共通の趣味で楽しめるのが良いです。友達が増えます。


    Pこの素晴らしい世界に祝福を!199LT「このラッキートリガーに祝福を!」

    https://www.k8pachinko.biz/?ReviewID=923596818.html
    キャラクターの個性が豊かで、ストーリーに引き込まれます。感情移入できます。


    CRフィーバー バイオハザード リベレーションズ

    [url=https://xn--k8-9g4a3b4f.site/?SitesID=923513818.html]sonik
    [/url]
    CR義風堂々!!兼続と慶次

    CR北斗の拳5 覇者

    CR真・怪獣王ゴジラ Ver.289


    PA ぱちんこ AKB48 桜 LIGHT ver.

    [url=https://www.k8-casino.biz/?NewsID=922845818.html]頼み ます
    [/url]
    琉球の守護神

    CR真・北斗無双

    CR新世紀エヴァンゲリオン~使徒、再び~SFW


    CR魔法少女まどか_マギカ Ver.319

    [url=https://www.8casino8.com/?WatchID=923496818.html]番長 完走
    [/url]
    CR北斗の拳6 拳王

    バイオハザード6 2発1

    CRぱちんこ押忍!番長


    転生したらスライムだった件

    https://www.k8.gives/?NewsID=924699818.html
    最近のパチンコ台は、アニメや映画とのコラボが多く、視覚的にも楽しめます。ファンにはたまらないですね。


    パチスロあの日見た花の名前を僕達はまだ知らない。

    https://www.k8o.jp/?ArticleID=924115818.html
    友達と一緒に楽しむのに最適。共通の趣味で盛り上がれます。

  • Comment Link k8casinoBuM Friday, 07 February 2025 13:05 posted by k8casinoBuM

    Dororonえん魔くん メ~ラめら

    fuuma

    ボーナスゲームの演出が豪華で、楽しみが倍増します。特に大当たり時は圧巻。


    CR真・花の慶次L6-K 319ver.

    https://www.k8pachinko.cc/?WatchID=919620818.html
    大当たりを引いた瞬間の興奮は格別。友人と一緒に盛り上がれるのが嬉しいです。


    アイムジャグラーEX

    ニラク 平塚

    ケロロ軍曹

    いみそーれ(红花)

    CR 真・北斗無双


    バイオハザード6

    対戦 考察

    攻殻機動隊S.A.C. 2nd GIG

    CR牙狼金色になれ

    十字架3


    CR北斗の拳5 覇者

    王子龍 龍

    スーパービンゴネオ

    CRフィーバー宇宙戦艦ヤマト-ONLY ONE-

    CRぱちんこ 新鬼武者


    3x3EYES聖魔覚醒

    https://www.sawasdeeslot.com/?WatchID=926460818.html
    大当たりの瞬間は、心臓がドキドキします。興奮が何とも言えません。


    CR真・北斗無双

    https://www.sawasdeeslot.com/?WatchID=926622818.html
    パチンコは、友人や家族と一緒に楽しむのに最適です。共に楽しむことで絆が深まります。

  • Comment Link k8casinoBuM Friday, 07 February 2025 13:03 posted by k8casinoBuM

    南国物語

    八戸 ウィル

    サウンドエフェクトが迫力満点で、プレイ中に盛り上がります。特にバトル時が楽しい。


    P刀使ノ巫女 Ver.199

    https://www.k8pachinko.asia/?GameID=919286818.html
    音響効果が素晴らしく、迫力のあるサウンドがプレイを盛り上げます。特にボーナス時の音は興奮します。


    CRフィーバー宇宙戦艦ヤマト-ONLY ONE-

    キレパンダ

    P 異世界魔王と召喚少女の奴隷魔術

    CR聖戦士ダンバイン

    CRさくらももこ劇場コジコジ2


    P 異世界魔王と召喚少女の奴隷魔術

    https://www.8casino8.com/?NewsID=926085818.html
    人気ゲームを基にしたパチスロで、ファンにはたまらない作品です。リアルなバトルが楽しめます。


    ヒデキに夢中!!

    https://www.turboslott.com/?GameID=924710818.html
    パチンコは、単なるギャンブルではなく、戦略や選択が重要な要素です。楽しみが深まります。


    Pアナザーゴッドハーデス ジャッジメント

    https://www.ja-securities.jp/?SitesID=927671818.html
    定期的に新しいイベントがあり、飽きずに楽しめます。ファンにはたまらないですね。

  • Comment Link k8casinoBuM Friday, 07 February 2025 13:03 posted by k8casinoBuM

    CR緋弾のアリアII Ver.319

    える

    リーチ演出が多彩で、毎回新しい体験が待っています。飽きることがありません。


    パチスロ 甲鉄城のカバネリ

    https://xn--k8-9g4a3b4f.site/?NewsID=924501818.html
    近年では、スマートフォンアプリでも楽しめるようになりました。手軽に遊べるのが嬉しいです。


    L エヴァンゲリオン ~未来への創造~

    [url=https://www.xn--k8-9g4a3b4f.store/?ArticleID=922717818.html]hey鏡2
    [/url]
    150_翔馬

    緑イミソーレ

    闘神雷電 -花田勝-


    バイオハザード6

    https://www.k8-casino.org/?ArticleID=923041818.html
    人気ゲームを基にしたパチスロで、ファンにはたまらない作品です。リアルなサバイバル体験が楽しめます。


    機動戦士ガンダムユニコーン

    https://www.xn--k8-9g4a3b4f.space/?ArticleID=924943818.html
    大当たりの瞬間は、まさに神の祝福。興奮が止まりません。


    黄門ちゃま喝

    https://www.k8-casino.biz/?SitesID=925883818.html
    大当たりの瞬間は、心臓がドキドキします。興奮が何とも言えません。

  • Comment Link k8casinoBuM Friday, 07 February 2025 13:03 posted by k8casinoBuM

    CR北斗の拳5 覇者

    エヴァ 名言

    音響効果が素晴らしく、迫力のあるサウンドがプレイを盛り上げます。特にボーナス時の音は興奮します。


    CR 花の慶次~焔N-K

    https://www.pgslot-casino.com/?SitesID=924887818.html
    友人と一緒にプレイすることで、楽しさが倍増します。共に喜ぶ瞬間が嬉しい。


    CR真・北斗無双 Ver.319(2:1)

    天 昇

    Pこの素晴らしい世界に祝福を!199LT「このラッキートリガーに祝福を!」

    パチスロ龍が如く OF THE END

    CR真・花の慶次L6-K 319ver.


    鉄拳3rd

    https://www.ja-securities.jp/?SitesID=921239818.html
    キャラクターの個性が豊かで、ストーリーに引き込まれます。忍者の世界観が楽しめます。


    パチスロ ガールズ&パンツァー

    https://xn--k8-9g4a3b4f.site/?NewsID=921219818.html
    戦略的な要素もあり、運だけでなく技術が試されるのが面白いです。


    魁!!男塾天挑五輪大武會編

    https://www.k8-casino.jp/?NewsID=926895818.html
    ボーナスゲームが盛り上がり、毎回期待感があります。ドキドキ感がたまりません。

  • Comment Link k8casinoBuM Friday, 07 February 2025 13:03 posted by k8casinoBuM

    回胴黙示録カイジ3

    ピチュ る

    ビジュアルとサウンドが迫力満点で、プレイ中に没入感が増します。特に恐怖演出が楽しい。


    銀と金2

    https://www.xn--k8-9g4a3b4f.space/?SitesID=927605818.html
    キャラクターの個性が豊かで、ストーリーに引き込まれます。感情移入できます。


    吉宗

    ufc 略

    P フィーバー 機動戦士ガンダムユニコーン b

    紫の花(特殊大賞燈);

    紫イミソーレ


    CR真・花の慶次2 漆黒の衝撃 Ver.319(1:1)

    https://www.k8pachinko.asia/?GameID=926372818.html
    定期的に新しい台が出るので、飽きずに楽しめます。ファンにはたまらないですね。


    聖闘士星矢海皇覚醒

    https://www.k8pachinko.asia/?GameID=927938818.html
    新しい台が出るたびにワクワクします。流行を追うのが楽しいです。


    デジハネ CR 聖戦士ダンバイン

    https://www.xn--k8-9g4a3b4f.store/?NewsID=920685818.html
    パチンコの演出に使われる音楽が印象的で、記憶に残ります。つい口ずさんでしまいます。

  • Comment Link k8casinoBuM Friday, 07 February 2025 13:03 posted by k8casinoBuM

    交響詩篇エウレカセブン

    カジノの欠点

    ボーナスゲームが楽しく、毎回期待感があります。特に大当たり時は圧巻。


    S この素晴らしい世界に祝福を!

    https://www.k8casinoofficial.jp/?WatchID=927384818.html
    リーチ演出が多彩で、どのタイミングで大当たりが来るかドキドキします。


    魂斗羅3D

    黒石 ジャム

    夜蝶飛翔

    南国物語

    アイムジャグラーEX


    Lバキ 強くなりたくば喰らえ!!!

    https://www.k8pachinko.work/?ArticleID=926671818.html
    大当たりを狙うための戦略が必要で、運だけではなく技術も試されるのが魅力です。挑戦しがいがあります。


    いみそーれ(红花)

    https://www.jogadoresanonimos.org/?GameID=927986818.html
    パチンコの台によって異なる演出があり、選ぶ楽しさがあります。自分に合った台を見つけるのが良いです。


    獣王 王者の覚醒

    https://www.diabetesdirectory.org/?WatchID=922020818.html
    戦略的な要素もあり、運だけでなく技術が試されるのが面白いです。

  • Comment Link k8casinoBuM Friday, 07 February 2025 13:03 posted by k8casinoBuM

    CR暗黒騎士呀鎧伝

    初代 ガロ

    大当たりの瞬間は、ドキドキ感がたまりません。興奮が止まりません。


    CR 獣王

    https://www.k8-casino.jp/?NewsID=926607818.html
    戦略的な要素もあり、運だけでなく技術が試されるのが面白いです。


    CR大海物語4 Ver.319

    メガボール

    島娘

    無双OROCHI

    CRぱちんこウルトラマンタロウ 戦え!!ウルトラ6兄弟


    闘神雷電 -花田勝-

    https://www.k8-casino.org/?GameID=920426818.html
    ボーナスゲームの演出が豪華で、楽しみが倍増します。特に大当たり時は圧巻。


    CRモンスターハンター4 Ver.319

    https://k88214.com/?WatchID=920568818.html
    定期的に新しいイベントがあり、飽きずに楽しめます。新しい体験が待っています。


    ぱちんこソードアート・オンラインK12

    https://www.xn--k8-9g4a3b4f.store/?SitesID=920861818.html
    パチンコのルールを覚えるのが簡単で、すぐに楽しめるのが良いです。初心者にも優しいです。

  • Comment Link k8casinoBuM Friday, 07 February 2025 13:03 posted by k8casinoBuM

    CRルパン三世I'm a super hero

    木曽 カジノ

    パチンコは、友達と競い合うことで絆が深まります。共に楽しむことができます。


    CRグラップラー刃牙

    https://xn--k8-9g4a3b4f.site/?WatchID=924240818.html
    パチンコの台は、時には思わぬ演出があって驚かされます。毎回新しい発見があります。


    戦国パチスロ花の慶次これより我ら修羅に入る

    [url=https://www.k8pachinko.asia/?SitesID=920591818.html]大海 セグ
    [/url]
    L キン肉マン~7人の悪魔超人編~

    150_翔馬

    CR北斗の拳7 転生


    Pワンパンマン

    https://www.k8.rodeo/?SitesID=926243818.html
    シンプルなルールで、初心者でもすぐに楽しめるのが良いです。気軽に挑戦できます。


    CR RAVE この世界こそが真実だ

    https://www.k8pachinko.club/?SitesID=921533818.html
    キャラクターの個性が豊かで、ストーリーに引き込まれます。忍者の世界観が楽しめます。


    鉄拳R 2004

    https://www.k8casinoofficial.jp/?WatchID=924606818.html
    ホラー要素満載のパチスロで、ドキドキ感がたまりません。サプライズ演出が面白いです。

Leave a comment

Make sure you enter all the required information, indicated by an asterisk (*). HTML code is not allowed.