Barticești, com. Botești, jud. Neamț
0731 349 291 sau 0730 526 450

Inaugurarea Centrului de Recuperare Medicala Barticesti, 16 Septembrie 2011

Wednesday, 05 June 2019 06:43
Rate this item
(0 votes)

Civilizaţia Iubirii

inaugurare centru 2

Noul Centru de Balneologie şi Recuperare medicală, din cadrul Fundaţiei Medicale „Speranţa Bolnavilor”, din Barticeşti, jud. Neamţ, a fost sfinţit şi inaugurat vineri, 16 septembrie 2011, la ora 16.00, în prezenţa PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi, a PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi, şi a PS Anton Coşa, episcop de Chişinău (Republica Moldova), a numeroşi preoţi şi persoane consacrate, sosite din Moldova şi din Bucureşti. Au luat parte reprezentanţi din parlamentul României, autorităţi civile judeţene şi locale, reprezentanţi ai instituţiilor de sănătate, administraţie şi poliţie, reprezentanţi ai presei locale şi centrale, furnizori de servicii şi echipamente medicale, precum şi reprezentanţii altor instituţii în colaborare cu Fundaţia Medicală „Speranţa Bolnavilor” şi Centrul de Balneologie şi Recuperare Medicală, credincioşi ai comunităţii locale din Barticeşti, din comunele vecine şi numeroşi oaspeţi din ţară şi de peste hotare.

În cuvântul său de inaugurare, pr. Mihai Budău, director al Fundaţiei Medicale „Speranţa Bolnavilor”, a subliniat că proiectul centrului medical din Barticeşti datează încă din anii grei ai comunismului, când preotul Mihai Rotaru, abia ieşit din închisorile comuniste, a dorit să ridice un astfel de centru. S-a sacrificat pentru ideile sale, pe care de altfel nici nu a reuşit să le materializeze, din cauza condiţiilor bine cunoscute. Dar ideile sunt acelea care fisurează un sistem pentru edificarea binelui, iar cultura şi în cadrul acesteia, cultul deţin primatul asupra condiţiilor materiale (aşa cum a demonstrat fericitul Ioan Paul al II-lea, care a fost, prin întreaga sa activitate, factorul hotărâtor în căderea comunismului). Între anii 1990-1995, părintele Alois Fechet, înfruntând plin de curaj şi abnegaţie inerţia, birocraţia şi frica post-comunistă adânc înrădăcinată în structuri şi conştiinţe, a dus la îndeplinire visul părintelui Rotaru, edificând clădirea cunoscută generic ca „spitalul din Barticeşti”, la realizarea căreia a fost sprijinit de mulţi prieteni din străinătate. „În felul acesta, a continuat pr. Mihai Budău, există de 15 ani în Barticeşti posibilitatea unor investigaţii şi tratament în aproape toate specialităţile medicale. Medicii care provin fie din centrele universitare de la Iaşi sau care lucrează la Roman, Bacău şi Piatra Neamţ îşi oferă cu multă generozitate şi dăruire timpul şi priceperea, pentru a veni în sprijinul celor aflaţi în suferinţă, conferind şi un plus de valoare acestei instituţii”.

inaugurare centru

Dacă nu am fi fost de atâtea ori martorii modului miraculos în care lucrează Dumnezeu, am fi tentaţi să vedem cu ochii, dar să nu credem ce s-a putut realiza într-un timp extrem de scurt: lucrările la Centrul de Balneologie şi Recuperare Medicală au început imediat după sărbătoarea Paştelui din 2010, în plină criză financiară, atât la nivel naţional, cât şi la nivelul instituţiei, iar Centrul s-a înălţat şi a fost dotat în întregime din donaţii de peste hotare şi din ţară. „Noua clădire – a precizat pr. Mihai Budău – oferă posibilitatea unor tratamente de specialitate pentru o diversitate de boli. Dispune de personal specializat şi de aparatură înalt performantă, achiziţionată recent, de o piscină cu apă sărată (apa este adusă de la Sărata Băi de lângă Bacău, care are proprietăţi terapeutice deosebite) şi de 40 de paturi pentru cei care doresc să primească şi cazare pentru perioada tratamentului.

În continuare, pr. Mihai Budău a mulţumit episcopilor Diecezei de Iaşi, PS Petru şi PS Aurel, care au crezut în acest proiect şi l-au susţinut mereu, şi, împreună cu PS Anton Coşa, episcop de Chişinău, au onorat ceremonia de inaugurare, precum şi părintelui Adrian Faraoanu, recent numit director adjunct al fundaţiei. Recunoştinţa tuturor se îndreaptă spre binefăcători: în mod deosebit don Antonio Rossi, „Chiesse dell’Est” din Brescia, care a oferit cea mai mare parte din sumă; d-na Rita Cusan şi „Gruppo Missioni” din Concordia-Saggitaria, Dieceza de Pordenone (prezentă la inaugurare cu o delegaţie), precum şi părintelui Peppino Barbesta şi „Lavoratori Credenti” din Dieceza de Lodi pentru susţinerea materială. Mulţumiri deosebite au fost adresate proiectanţilor de la A.B.V. Total Proiect SRL, reprezentată de către dl. inginer Mihai Nenov şi d-na arhitectă Cristina Iacobescu, doamnei primar al comunei Boteşti, Angela Boros, şi domnului Vasile Pruteanu, preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ, pentru sprijinul acordat în privinţa documentaţiei. Aceleaşi calde mulţumiri au fost adresate domnilor Valerică Frăţilă, preşedintele Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, şi Dan Morenciu, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Neamţ, pentru sprijinul acordat pe linie medicală, întregului personal al spitalului Barticeşti pentru spiritul cald şi plin de abnegaţie în edificarea centrului şi susţinerea activităţilor medicale ale acestuia. Un cuvânt special de mulţumire a fost adresat d-lui Andrei Mihai, constructorul centrului, pentru tot sprijinul acordat cu pasiune, cu mult suflet şi interes deosebit pentru a face ca totul să fie cât mai frumos.

inaugurare recuperare

Dar „istoricul” Noului Centru de Balneologie şi Recuperare Medicală din cadrul Fundaţiei Medicale „Speranţa Bolnavilor” din Barticeşti, ar mai putea fi spus şi altfel: ideea părintelui Mihai Budău a apărut în urmă cu doi ani, când Sfinţia sa participa la pelerinajul bolnavilor la sanctuarul Maicii Domnului de la Cacica. „Am simţit că pentru cei care suferă se mai poate face ceva” – relatează Sfinţia sa. Era 13 mai 2009, ziua apariţiei Maicii Domnului la Fatima. Şi cum Providenţa nu cunoaşte „întâmplare”, nu întâmplător pr. Mihai Budău a ales pentru interiorul noii clădiri culorile atribuite prin tradiţie Maicii Domnului – albastru-alb, iar lumina care se filtrează înmiresmată de sfinţenie prin ferestrele înalte are nuanţa celui mai pur albastru. De fapt, piedicile pe care le-a avut de întâmpinat de-a lungul acestui drum de sacrificiu nu au fost decât umbra care arată că lumina vine exact de „Acolo” de unde trebuie. Maica Domnului, care a dat trup cuvântului lui Dumnezeu, se îndură întotdeauna de cei care o imploră cu inimi curate, dând cuvânt spre vindecare trupurilor lor materiale şi trup material ideilor lor, fiindcă (parafrazându-l pe evanghelistul Luca, medicul), ea „le păstrează pe toate în inima ei”. De aceea, în faţa noului Centru de Balneologie şi Recuperare Medicală se află statuia Fecioarei Maria, Regină.

Ziua sfinţirii şi inaugurării noului centru era blândă, cu soare dulce pe cerul înalt şi senin, fără nouri, cu adiere molcomă de vânt ca să ne aducem aminte că întotdeauna Duhului Domnului pogoară asupra celor care i se încredinţează cu totul. Iar alături, un castan îşi resfira candelabrele înflorite a doua oară – semn de toamnă lungă – sau de primăvară, fiindcă proiecte mai sunt, încă multe şi bune. Şi continuă, din îndurarea lui Dumnezeu şi sacrificiul celor aleşi. Fiindcă aşa şi numai aşa se construieşte civilizaţia iubirii pe pământul celor vii.

„Deo gratias!” – a încheiat pr. Mihai Budău – „Mulţumim lui Dumnezeu mai mult decât prin cuvinte, prin fapte şi prin activitatea noastră”.

Dr. Ecaterina Hanganu

Read 110456 times Last modified on Wednesday, 05 June 2019 06:44
Super User

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua. Ut enim ad minim veniam, quis nostrud exercitation ullamco laboris nisi ut aliquip ex ea commodo consequat.

Website: ithemeslab.com

24428 comments

  • Comment Link 프라그마틱 슬롯 무료 체험 Wednesday, 17 January 2024 20:48 posted by 프라그마틱 슬롯 무료 체험

    maseraticlubuae.com
    멘토는 훌륭합니다. 멘토가 없으면 Jiang Chen도 없을 것입니다.
    https://www.ternopilinkling.com/

  • Comment Link 프라그마틱 슬롯 무료 Wednesday, 17 January 2024 20:48 posted by 프라그마틱 슬롯 무료

    hz-wallpaper.com
    그것은 무적의 배, 황금 대륙에 나타났고 루손에도 나타났습니다.
    https://www.iavstudios.com/

  • Comment Link 프라그마틱 슬롯 무료 체험 Wednesday, 17 January 2024 20:48 posted by 프라그마틱 슬롯 무료 체험

    clemonsjerseys.com
    땅을 먹고 사는 이 사람들은 황실과 나를 원망해야 합니다.
    https://sites.google.com/view/freepragmatic/

  • Comment Link ???프라그마틱 슬롯 Wednesday, 17 January 2024 20:48 posted by ???프라그마틱 슬롯

    maseraticlubuae.com
    차량들 사이로 군의 명령이 하나둘씩 계속해서 전달되고 있었다.
    https://sites.google.com/view/eggcspinslots/

  • Comment Link 프라그마틱 슬롯 사이트 Wednesday, 17 January 2024 20:48 posted by 프라그마틱 슬롯 사이트

    chromehelmet.com
    들리는 것은 희미한 숨소리뿐이다.
    https://www.weatherbygun.com/

  • Comment Link EdwardVot Wednesday, 17 January 2024 18:12 posted by EdwardVot

    2024娛樂城的創新趨勢

    隨著2024年的到來,娛樂城業界正經歷著一場革命性的變遷。這一年,娛樂城不僅僅是賭博和娛樂的代名詞,更成為了科技創新和用戶體驗的集大成者。

    首先,2024年的娛樂城極大地融合了最新的技術。增強現實(AR)和虛擬現實(VR)技術的引入,為玩家提供了沉浸式的賭博體驗。這種全新的遊戲方式不僅帶來視覺上的震撼,還為玩家創造了一種置身於真實賭場的感覺,而實際上他們可能只是坐在家中的沙發上。

    其次,人工智能(AI)在娛樂城中的應用也達到了新高度。AI技術不僅用於增強遊戲的公平性和透明度,還在個性化玩家體驗方面發揮著重要作用。從個性化遊戲推薦到智能客服,AI的應用使得娛樂城更能滿足玩家的個別需求。

    此外,線上娛樂城的安全性和隱私保護也獲得了顯著加強。隨著技術的進步,更加先進的加密技術和安全措施被用來保護玩家的資料和交易,從而確保一個安全可靠的遊戲環境。

    2024年的娛樂城還強調負責任的賭博。許多平台採用了各種工具和資源來幫助玩家控制他們的賭博行為,如設置賭注限制、自我排除措施等,體現了對可持續賭博的承諾。

    總之,2024年的娛樂城呈現出一個高度融合了技術、安全和負責任賭博的行業新面貌,為玩家提供了前所未有的娛樂體驗。隨著這些趨勢的持續發展,我們可以預見,娛樂城將不斷地創新和進步,為玩家帶來更多精彩和安全的娛樂選擇。

  • Comment Link MaryEnarm Wednesday, 17 January 2024 16:27 posted by MaryEnarm

    ventolin tabs 4mg

  • Comment Link linetogel Wednesday, 17 January 2024 15:18 posted by linetogel

    ? Wow, this blog is like a cosmic journey blasting off into the galaxy of wonder! ? The mind-blowing content here is a rollercoaster ride for the mind, sparking excitement at every turn. ? Whether it's inspiration, this blog is a goldmine of exciting insights! #AdventureAwaits Embark into this exciting adventure of imagination and let your imagination fly! ? Don't just explore, savor the excitement! ? Your brain will be grateful for this exciting journey through the realms of awe! ✨

  • Comment Link linetogel Wednesday, 17 January 2024 14:50 posted by linetogel

    ? Wow, this blog is like a fantastic adventure soaring into the universe of wonder! ? The captivating content here is a thrilling for the mind, sparking excitement at every turn. ? Whether it's inspiration, this blog is a goldmine of inspiring insights! #MindBlown ? into this thrilling experience of knowledge and let your imagination soar! ? Don't just explore, experience the thrill! ? Your mind will be grateful for this exciting journey through the realms of discovery! ?

  • Comment Link Odinknows Wednesday, 17 January 2024 13:59 posted by Odinknows

    さらに詳しい情報を見てください https://phoenixmamv.post-blogs.com/40069038/%E3%82%A2%E3%83%AC%E3%83%AB%E3%82%AE%E3%83%BC%E3%81%A8%E3%81%AF

Leave a comment

Make sure you enter all the required information, indicated by an asterisk (*). HTML code is not allowed.