Barticești, com. Botești, jud. Neamț
0731 349 291 sau 0730 526 450

Inaugurarea Centrului de Recuperare Medicala Barticesti, 16 Septembrie 2011

Wednesday, 05 June 2019 06:43
Rate this item
(0 votes)

Civilizaţia Iubirii

inaugurare centru 2

Noul Centru de Balneologie şi Recuperare medicală, din cadrul Fundaţiei Medicale „Speranţa Bolnavilor”, din Barticeşti, jud. Neamţ, a fost sfinţit şi inaugurat vineri, 16 septembrie 2011, la ora 16.00, în prezenţa PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi, a PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi, şi a PS Anton Coşa, episcop de Chişinău (Republica Moldova), a numeroşi preoţi şi persoane consacrate, sosite din Moldova şi din Bucureşti. Au luat parte reprezentanţi din parlamentul României, autorităţi civile judeţene şi locale, reprezentanţi ai instituţiilor de sănătate, administraţie şi poliţie, reprezentanţi ai presei locale şi centrale, furnizori de servicii şi echipamente medicale, precum şi reprezentanţii altor instituţii în colaborare cu Fundaţia Medicală „Speranţa Bolnavilor” şi Centrul de Balneologie şi Recuperare Medicală, credincioşi ai comunităţii locale din Barticeşti, din comunele vecine şi numeroşi oaspeţi din ţară şi de peste hotare.

În cuvântul său de inaugurare, pr. Mihai Budău, director al Fundaţiei Medicale „Speranţa Bolnavilor”, a subliniat că proiectul centrului medical din Barticeşti datează încă din anii grei ai comunismului, când preotul Mihai Rotaru, abia ieşit din închisorile comuniste, a dorit să ridice un astfel de centru. S-a sacrificat pentru ideile sale, pe care de altfel nici nu a reuşit să le materializeze, din cauza condiţiilor bine cunoscute. Dar ideile sunt acelea care fisurează un sistem pentru edificarea binelui, iar cultura şi în cadrul acesteia, cultul deţin primatul asupra condiţiilor materiale (aşa cum a demonstrat fericitul Ioan Paul al II-lea, care a fost, prin întreaga sa activitate, factorul hotărâtor în căderea comunismului). Între anii 1990-1995, părintele Alois Fechet, înfruntând plin de curaj şi abnegaţie inerţia, birocraţia şi frica post-comunistă adânc înrădăcinată în structuri şi conştiinţe, a dus la îndeplinire visul părintelui Rotaru, edificând clădirea cunoscută generic ca „spitalul din Barticeşti”, la realizarea căreia a fost sprijinit de mulţi prieteni din străinătate. „În felul acesta, a continuat pr. Mihai Budău, există de 15 ani în Barticeşti posibilitatea unor investigaţii şi tratament în aproape toate specialităţile medicale. Medicii care provin fie din centrele universitare de la Iaşi sau care lucrează la Roman, Bacău şi Piatra Neamţ îşi oferă cu multă generozitate şi dăruire timpul şi priceperea, pentru a veni în sprijinul celor aflaţi în suferinţă, conferind şi un plus de valoare acestei instituţii”.

inaugurare centru

Dacă nu am fi fost de atâtea ori martorii modului miraculos în care lucrează Dumnezeu, am fi tentaţi să vedem cu ochii, dar să nu credem ce s-a putut realiza într-un timp extrem de scurt: lucrările la Centrul de Balneologie şi Recuperare Medicală au început imediat după sărbătoarea Paştelui din 2010, în plină criză financiară, atât la nivel naţional, cât şi la nivelul instituţiei, iar Centrul s-a înălţat şi a fost dotat în întregime din donaţii de peste hotare şi din ţară. „Noua clădire – a precizat pr. Mihai Budău – oferă posibilitatea unor tratamente de specialitate pentru o diversitate de boli. Dispune de personal specializat şi de aparatură înalt performantă, achiziţionată recent, de o piscină cu apă sărată (apa este adusă de la Sărata Băi de lângă Bacău, care are proprietăţi terapeutice deosebite) şi de 40 de paturi pentru cei care doresc să primească şi cazare pentru perioada tratamentului.

În continuare, pr. Mihai Budău a mulţumit episcopilor Diecezei de Iaşi, PS Petru şi PS Aurel, care au crezut în acest proiect şi l-au susţinut mereu, şi, împreună cu PS Anton Coşa, episcop de Chişinău, au onorat ceremonia de inaugurare, precum şi părintelui Adrian Faraoanu, recent numit director adjunct al fundaţiei. Recunoştinţa tuturor se îndreaptă spre binefăcători: în mod deosebit don Antonio Rossi, „Chiesse dell’Est” din Brescia, care a oferit cea mai mare parte din sumă; d-na Rita Cusan şi „Gruppo Missioni” din Concordia-Saggitaria, Dieceza de Pordenone (prezentă la inaugurare cu o delegaţie), precum şi părintelui Peppino Barbesta şi „Lavoratori Credenti” din Dieceza de Lodi pentru susţinerea materială. Mulţumiri deosebite au fost adresate proiectanţilor de la A.B.V. Total Proiect SRL, reprezentată de către dl. inginer Mihai Nenov şi d-na arhitectă Cristina Iacobescu, doamnei primar al comunei Boteşti, Angela Boros, şi domnului Vasile Pruteanu, preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ, pentru sprijinul acordat în privinţa documentaţiei. Aceleaşi calde mulţumiri au fost adresate domnilor Valerică Frăţilă, preşedintele Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, şi Dan Morenciu, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Neamţ, pentru sprijinul acordat pe linie medicală, întregului personal al spitalului Barticeşti pentru spiritul cald şi plin de abnegaţie în edificarea centrului şi susţinerea activităţilor medicale ale acestuia. Un cuvânt special de mulţumire a fost adresat d-lui Andrei Mihai, constructorul centrului, pentru tot sprijinul acordat cu pasiune, cu mult suflet şi interes deosebit pentru a face ca totul să fie cât mai frumos.

inaugurare recuperare

Dar „istoricul” Noului Centru de Balneologie şi Recuperare Medicală din cadrul Fundaţiei Medicale „Speranţa Bolnavilor” din Barticeşti, ar mai putea fi spus şi altfel: ideea părintelui Mihai Budău a apărut în urmă cu doi ani, când Sfinţia sa participa la pelerinajul bolnavilor la sanctuarul Maicii Domnului de la Cacica. „Am simţit că pentru cei care suferă se mai poate face ceva” – relatează Sfinţia sa. Era 13 mai 2009, ziua apariţiei Maicii Domnului la Fatima. Şi cum Providenţa nu cunoaşte „întâmplare”, nu întâmplător pr. Mihai Budău a ales pentru interiorul noii clădiri culorile atribuite prin tradiţie Maicii Domnului – albastru-alb, iar lumina care se filtrează înmiresmată de sfinţenie prin ferestrele înalte are nuanţa celui mai pur albastru. De fapt, piedicile pe care le-a avut de întâmpinat de-a lungul acestui drum de sacrificiu nu au fost decât umbra care arată că lumina vine exact de „Acolo” de unde trebuie. Maica Domnului, care a dat trup cuvântului lui Dumnezeu, se îndură întotdeauna de cei care o imploră cu inimi curate, dând cuvânt spre vindecare trupurilor lor materiale şi trup material ideilor lor, fiindcă (parafrazându-l pe evanghelistul Luca, medicul), ea „le păstrează pe toate în inima ei”. De aceea, în faţa noului Centru de Balneologie şi Recuperare Medicală se află statuia Fecioarei Maria, Regină.

Ziua sfinţirii şi inaugurării noului centru era blândă, cu soare dulce pe cerul înalt şi senin, fără nouri, cu adiere molcomă de vânt ca să ne aducem aminte că întotdeauna Duhului Domnului pogoară asupra celor care i se încredinţează cu totul. Iar alături, un castan îşi resfira candelabrele înflorite a doua oară – semn de toamnă lungă – sau de primăvară, fiindcă proiecte mai sunt, încă multe şi bune. Şi continuă, din îndurarea lui Dumnezeu şi sacrificiul celor aleşi. Fiindcă aşa şi numai aşa se construieşte civilizaţia iubirii pe pământul celor vii.

„Deo gratias!” – a încheiat pr. Mihai Budău – „Mulţumim lui Dumnezeu mai mult decât prin cuvinte, prin fapte şi prin activitatea noastră”.

Dr. Ecaterina Hanganu

Read 110499 times Last modified on Wednesday, 05 June 2019 06:44
Super User

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua. Ut enim ad minim veniam, quis nostrud exercitation ullamco laboris nisi ut aliquip ex ea commodo consequat.

Website: ithemeslab.com

24428 comments

  • Comment Link scam Thursday, 25 January 2024 10:57 posted by scam

    wow, amazing

  • Comment Link rybelsus for sale Thursday, 25 January 2024 10:16 posted by rybelsus for sale

    buy ozempic from india

  • Comment Link semaglutide tab 14mg Thursday, 25 January 2024 09:44 posted by semaglutide tab 14mg

    buy semaglutide online from india

  • Comment Link criminal Thursday, 25 January 2024 08:56 posted by criminal

    nice content!nice history!! boba :D

  • Comment Link Kadenknows Thursday, 25 January 2024 08:54 posted by Kadenknows

    di piГ№ sull'autore http://eng.idongin.kr/bbs/board.php?bo_table=free&wr_id=394175

  • Comment Link buy ozempic canada Thursday, 25 January 2024 06:14 posted by buy ozempic canada

    rybelsus tablets cost

  • Comment Link porn Thursday, 25 January 2024 05:17 posted by porn

    wow, amazing

  • Comment Link buy ozempic canada Thursday, 25 January 2024 03:35 posted by buy ozempic canada

    rybelsus buy from canada

  • Comment Link 프라그마틱 플레이 Thursday, 25 January 2024 00:26 posted by 프라그마틱 플레이

    mandyssecrets.com
    Li Chaowen은 "가난한 사람은 감히 말도 안되는 말을하지 않습니다. 이것은 비밀입니다."
    http://cse.google.com.au/url?sa=t&url=http%3A%2F%2Ffreedietlinks.com%2F

  • Comment Link Jamesfab Wednesday, 24 January 2024 21:59 posted by Jamesfab

    戰神賽特
    2024全新上線❰戰神賽特老虎機❱ - ATG賽特玩法說明介紹

    ❰戰神賽特老虎機❱是由ATG電子獨家開發的古埃及風格線上老虎機,在傳說中戰神賽特是「力量之神」與奈芙蒂斯女神結成連理,共同守護古埃及的奇幻秘寶,只有被選中的冒險者才能進入探險。

    ❰戰神賽特老虎機❱ – ATG賽特介紹
    2024最新老虎機【戰神塞特】- ATG電子 X 富遊娛樂城
    ❰戰神賽特老虎機❱ – ATG電子
    線上老虎機系統 : ATG電子
    發行年分 : 2024年1月
    最大倍數 : 51000倍
    返還率 : 95.89%
    支付方式 : 全盤倍數、消除掉落
    最低投注金額 : 0.4元
    最高投注金額 : 2000元
    可否選台 : 是
    可選台台數 : 350台
    免費遊戲 : 選轉觸發+購買特色
    ❰戰神賽特老虎機❱ 賠率說明
    戰神塞特老虎機賠率算法非常簡單,玩家們只需要不斷的轉動老虎機,成功消除物件即可贏分,得分賠率依賠率表計算。

    當盤面上沒有物件可以消除時,倍數符號將會相加形成總倍數!該次旋轉的總贏分即為 : 贏分 X 總倍數。

    積分方式如下 :

    贏分=(單次押注額/20) X 物件賠率

    EX : 單次押注額為1,盤面獲得12個戰神賽特倍數符號法老魔眼

    贏分= (1/20) X 1000=50
    以下為各個得分符號數量之獎金賠率 :

    得分符號 獎金倍數 得分符號 獎金倍數
    戰神賽特倍數符號聖甲蟲 6 2000
    5 100
    4 60 戰神賽特倍數符號黃寶石 12+ 200
    10-11 30
    8-9 20
    戰神賽特倍數符號荷魯斯之眼 12+ 1000
    10-11 500
    8-9 200 戰神賽特倍數符號紅寶石 12+ 160
    10-11 24
    8-9 16
    戰神賽特倍數符號眼鏡蛇 12+ 500
    10-11 200
    8-9 50 戰神賽特倍數符號紫鑽石 12+ 100
    10-11 20
    8-9 10
    戰神賽特倍數符號神箭 12+ 300
    10-11 100
    8-9 40 戰神賽特倍數符號藍寶石 12+ 80
    10-11 18
    8-9 8
    戰神賽特倍數符號屠鐮刀 12+ 240
    10-11 40
    8-9 30 戰神賽特倍數符號綠寶石 12+ 40
    10-11 15
    8-9 5
    ❰戰神賽特老虎機❱ 賠率說明(橘色數值為獲得數量、黑色數值為得分賠率)
    ATG賽特 – 特色說明
    ATG賽特 – 倍數符號獎金加乘
    玩家們在看到盤面上出現倍數符號時,務必把握機會加速轉動ATG賽特老虎機,倍數符號會隨機出現2到500倍的隨機倍數。

    當盤面無法在消除時,這些倍數總和會相加,乘上當時累積之獎金,即為最後得分總額。

    倍數符號會出現在主遊戲和免費遊戲當中,玩家們千萬別錯過這個可以瞬間將得獎金額拉高的好機會!

    ATG賽特 - 倍數符號獎金加乘
    ATG賽特 – 倍數符號圖示
    ATG賽特 – 進入神秘金字塔開啟免費遊戲
    戰神賽特倍數符號聖甲蟲
    ❰戰神賽特老虎機❱ 免費遊戲符號
    在古埃及神話中,聖甲蟲又稱為「死亡之蟲」,它被當成了天球及重生的象徵,守護古埃及的奇幻秘寶。

    當玩家在盤面上,看見越來越多的聖甲蟲時,千萬不要膽怯,只需在牌面上斬殺4~6個ATG賽特免費遊戲符號,就可以進入15場免費遊戲!

    在免費遊戲中若轉出3~6個聖甲蟲免費遊戲符號,可額外獲得5次免費遊戲,最高可達100次。

    當玩家的累積贏分且盤面有倍數物件時,盤面上的所有倍數將會加入總倍數!

    ATG賽特 – 選台模式贏在起跑線
    為避免神聖的寶物被盜墓者奪走,富有智慧的法老王將金子塔內佈滿迷宮,有的設滿機關讓盜墓者寸步難行,有的暗藏機關可以直接前往存放神秘寶物的暗房。

    ATG賽特老虎機設有350個機檯供玩家選擇,這是連魔龍老虎機、忍老虎機都給不出的機台數量,為的就是讓玩家,可以隨時進入神秘的古埃及的寶藏聖域,挖掘長眠已久的神祕寶藏。

    【戰神塞特老虎機】選台模式
    ❰戰神賽特老虎機❱ 選台模式
    ATG賽特 – 購買免費遊戲挖掘秘寶
    玩家們可以使用當前投注額的100倍購買免費遊戲!進入免費遊戲再也不是虛幻。獎勵與一般遊戲相同,且購買後遊戲將自動開始,直到場次和獎金發放完畢為止。

    有購買免費遊戲需求的玩家們,立即點擊「開始」,啟動神秘金字塔裡的古埃及祕寶吧!

    【戰神塞特老虎機】購買特色
    ❰戰神賽特老虎機❱ 購買特色
    戰神賽特試玩推薦

    看完了❰戰神賽特老虎機❱介紹之後,玩家們是否也蓄勢待發要進入古埃及的世界,一探神奇秘寶探險之旅。

    本次ATG賽特與線上娛樂城推薦第一名的富遊娛樂城合作,只需要加入會員,即可領取到168體驗金,免費試玩420轉!

Leave a comment

Make sure you enter all the required information, indicated by an asterisk (*). HTML code is not allowed.