Barticești, com. Botești, jud. Neamț
0731 349 291 sau 0730 526 450

Inaugurarea Centrului de Recuperare Medicala Barticesti, 16 Septembrie 2011

Wednesday, 05 June 2019 06:43
Rate this item
(0 votes)

Civilizaţia Iubirii

inaugurare centru 2

Noul Centru de Balneologie şi Recuperare medicală, din cadrul Fundaţiei Medicale „Speranţa Bolnavilor”, din Barticeşti, jud. Neamţ, a fost sfinţit şi inaugurat vineri, 16 septembrie 2011, la ora 16.00, în prezenţa PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi, a PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi, şi a PS Anton Coşa, episcop de Chişinău (Republica Moldova), a numeroşi preoţi şi persoane consacrate, sosite din Moldova şi din Bucureşti. Au luat parte reprezentanţi din parlamentul României, autorităţi civile judeţene şi locale, reprezentanţi ai instituţiilor de sănătate, administraţie şi poliţie, reprezentanţi ai presei locale şi centrale, furnizori de servicii şi echipamente medicale, precum şi reprezentanţii altor instituţii în colaborare cu Fundaţia Medicală „Speranţa Bolnavilor” şi Centrul de Balneologie şi Recuperare Medicală, credincioşi ai comunităţii locale din Barticeşti, din comunele vecine şi numeroşi oaspeţi din ţară şi de peste hotare.

În cuvântul său de inaugurare, pr. Mihai Budău, director al Fundaţiei Medicale „Speranţa Bolnavilor”, a subliniat că proiectul centrului medical din Barticeşti datează încă din anii grei ai comunismului, când preotul Mihai Rotaru, abia ieşit din închisorile comuniste, a dorit să ridice un astfel de centru. S-a sacrificat pentru ideile sale, pe care de altfel nici nu a reuşit să le materializeze, din cauza condiţiilor bine cunoscute. Dar ideile sunt acelea care fisurează un sistem pentru edificarea binelui, iar cultura şi în cadrul acesteia, cultul deţin primatul asupra condiţiilor materiale (aşa cum a demonstrat fericitul Ioan Paul al II-lea, care a fost, prin întreaga sa activitate, factorul hotărâtor în căderea comunismului). Între anii 1990-1995, părintele Alois Fechet, înfruntând plin de curaj şi abnegaţie inerţia, birocraţia şi frica post-comunistă adânc înrădăcinată în structuri şi conştiinţe, a dus la îndeplinire visul părintelui Rotaru, edificând clădirea cunoscută generic ca „spitalul din Barticeşti”, la realizarea căreia a fost sprijinit de mulţi prieteni din străinătate. „În felul acesta, a continuat pr. Mihai Budău, există de 15 ani în Barticeşti posibilitatea unor investigaţii şi tratament în aproape toate specialităţile medicale. Medicii care provin fie din centrele universitare de la Iaşi sau care lucrează la Roman, Bacău şi Piatra Neamţ îşi oferă cu multă generozitate şi dăruire timpul şi priceperea, pentru a veni în sprijinul celor aflaţi în suferinţă, conferind şi un plus de valoare acestei instituţii”.

inaugurare centru

Dacă nu am fi fost de atâtea ori martorii modului miraculos în care lucrează Dumnezeu, am fi tentaţi să vedem cu ochii, dar să nu credem ce s-a putut realiza într-un timp extrem de scurt: lucrările la Centrul de Balneologie şi Recuperare Medicală au început imediat după sărbătoarea Paştelui din 2010, în plină criză financiară, atât la nivel naţional, cât şi la nivelul instituţiei, iar Centrul s-a înălţat şi a fost dotat în întregime din donaţii de peste hotare şi din ţară. „Noua clădire – a precizat pr. Mihai Budău – oferă posibilitatea unor tratamente de specialitate pentru o diversitate de boli. Dispune de personal specializat şi de aparatură înalt performantă, achiziţionată recent, de o piscină cu apă sărată (apa este adusă de la Sărata Băi de lângă Bacău, care are proprietăţi terapeutice deosebite) şi de 40 de paturi pentru cei care doresc să primească şi cazare pentru perioada tratamentului.

În continuare, pr. Mihai Budău a mulţumit episcopilor Diecezei de Iaşi, PS Petru şi PS Aurel, care au crezut în acest proiect şi l-au susţinut mereu, şi, împreună cu PS Anton Coşa, episcop de Chişinău, au onorat ceremonia de inaugurare, precum şi părintelui Adrian Faraoanu, recent numit director adjunct al fundaţiei. Recunoştinţa tuturor se îndreaptă spre binefăcători: în mod deosebit don Antonio Rossi, „Chiesse dell’Est” din Brescia, care a oferit cea mai mare parte din sumă; d-na Rita Cusan şi „Gruppo Missioni” din Concordia-Saggitaria, Dieceza de Pordenone (prezentă la inaugurare cu o delegaţie), precum şi părintelui Peppino Barbesta şi „Lavoratori Credenti” din Dieceza de Lodi pentru susţinerea materială. Mulţumiri deosebite au fost adresate proiectanţilor de la A.B.V. Total Proiect SRL, reprezentată de către dl. inginer Mihai Nenov şi d-na arhitectă Cristina Iacobescu, doamnei primar al comunei Boteşti, Angela Boros, şi domnului Vasile Pruteanu, preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ, pentru sprijinul acordat în privinţa documentaţiei. Aceleaşi calde mulţumiri au fost adresate domnilor Valerică Frăţilă, preşedintele Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, şi Dan Morenciu, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Neamţ, pentru sprijinul acordat pe linie medicală, întregului personal al spitalului Barticeşti pentru spiritul cald şi plin de abnegaţie în edificarea centrului şi susţinerea activităţilor medicale ale acestuia. Un cuvânt special de mulţumire a fost adresat d-lui Andrei Mihai, constructorul centrului, pentru tot sprijinul acordat cu pasiune, cu mult suflet şi interes deosebit pentru a face ca totul să fie cât mai frumos.

inaugurare recuperare

Dar „istoricul” Noului Centru de Balneologie şi Recuperare Medicală din cadrul Fundaţiei Medicale „Speranţa Bolnavilor” din Barticeşti, ar mai putea fi spus şi altfel: ideea părintelui Mihai Budău a apărut în urmă cu doi ani, când Sfinţia sa participa la pelerinajul bolnavilor la sanctuarul Maicii Domnului de la Cacica. „Am simţit că pentru cei care suferă se mai poate face ceva” – relatează Sfinţia sa. Era 13 mai 2009, ziua apariţiei Maicii Domnului la Fatima. Şi cum Providenţa nu cunoaşte „întâmplare”, nu întâmplător pr. Mihai Budău a ales pentru interiorul noii clădiri culorile atribuite prin tradiţie Maicii Domnului – albastru-alb, iar lumina care se filtrează înmiresmată de sfinţenie prin ferestrele înalte are nuanţa celui mai pur albastru. De fapt, piedicile pe care le-a avut de întâmpinat de-a lungul acestui drum de sacrificiu nu au fost decât umbra care arată că lumina vine exact de „Acolo” de unde trebuie. Maica Domnului, care a dat trup cuvântului lui Dumnezeu, se îndură întotdeauna de cei care o imploră cu inimi curate, dând cuvânt spre vindecare trupurilor lor materiale şi trup material ideilor lor, fiindcă (parafrazându-l pe evanghelistul Luca, medicul), ea „le păstrează pe toate în inima ei”. De aceea, în faţa noului Centru de Balneologie şi Recuperare Medicală se află statuia Fecioarei Maria, Regină.

Ziua sfinţirii şi inaugurării noului centru era blândă, cu soare dulce pe cerul înalt şi senin, fără nouri, cu adiere molcomă de vânt ca să ne aducem aminte că întotdeauna Duhului Domnului pogoară asupra celor care i se încredinţează cu totul. Iar alături, un castan îşi resfira candelabrele înflorite a doua oară – semn de toamnă lungă – sau de primăvară, fiindcă proiecte mai sunt, încă multe şi bune. Şi continuă, din îndurarea lui Dumnezeu şi sacrificiul celor aleşi. Fiindcă aşa şi numai aşa se construieşte civilizaţia iubirii pe pământul celor vii.

„Deo gratias!” – a încheiat pr. Mihai Budău – „Mulţumim lui Dumnezeu mai mult decât prin cuvinte, prin fapte şi prin activitatea noastră”.

Dr. Ecaterina Hanganu

Read 110624 times Last modified on Wednesday, 05 June 2019 06:44
Super User

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua. Ut enim ad minim veniam, quis nostrud exercitation ullamco laboris nisi ut aliquip ex ea commodo consequat.

Website: ithemeslab.com

24428 comments

  • Comment Link eggc 스포츠 Friday, 09 February 2024 00:29 posted by eggc 스포츠

    digiapk.com
    Hongzhi 황제는 기뻐했지만 조금 피곤해서 Fang Jifan과 다른 사람들에게 물러나라고 명령했습니다.

  • Comment Link Majorknows Friday, 09 February 2024 00:14 posted by Majorknows

    naprosyn http://hompy005.dmonster.kr/bbs/board.php?bo_table=b0902&wr_id=4217

  • Comment Link ???소닉카지노 사이트 Thursday, 08 February 2024 23:22 posted by ???소닉카지노 사이트

    restaurant-lenvol.net
    그는 문득 생각이 나서 고개를 들어 샤오징을 바라보았다.

  • Comment Link semaglutide generic cost Thursday, 08 February 2024 22:37 posted by semaglutide generic cost

    generic wegovy

  • Comment Link ???프라그마틱 게임 Thursday, 08 February 2024 21:45 posted by ???프라그마틱 게임

    sm카지노보증
    모두의 얼굴에서 미소가 점차 사라졌다.
    https://canadalaptopfan.com/

  • Comment Link AlbertVok Thursday, 08 February 2024 21:42 posted by AlbertVok

    Understanding the processes and protocols within a Professional Tenure Committee (PTC) is crucial for faculty members. This Frequently Asked Questions (FAQ) guide aims to address common queries related to PTC procedures, voting, and membership.

    1. Why should members of the PTC fill out vote justification forms explaining their votes?
    Vote justification forms provide transparency in decision-making. Members articulate their reasoning, fostering a culture of openness and ensuring that decisions are well-founded and understood by the academic community.

    2. How can absentee ballots be cast?
    To accommodate absentee voting, PTCs may implement secure electronic methods or designated proxy voters. This ensures that faculty members who cannot physically attend meetings can still contribute to decision-making processes.

    3. How will additional members of PTCs be elected in departments with fewer than four tenured faculty members?
    In smaller departments, creative solutions like rotating roles or involving faculty from related disciplines can be explored. Flexibility in election procedures ensures representation even in departments with fewer tenured faculty members.

    4. Can a faculty member on OCSA or FML serve on a PTC?
    Faculty members involved in other committees like the Organization of Committee on Student Affairs (OCSA) or Family and Medical Leave (FML) can serve on a PTC, but potential conflicts of interest should be carefully considered and managed.

    5. Can an abstention vote be cast at a PTC meeting?
    Yes, PTC members have the option to abstain from voting if they feel unable to take a stance on a particular matter. This allows for ethical decision-making and prevents uninformed voting.

    6. What constitutes a positive or negative vote in PTCs?
    A positive vote typically indicates approval or agreement, while a negative vote signifies disapproval or disagreement. Clear definitions and guidelines within each PTC help members interpret and cast their votes accurately.

    7. What constitutes a quorum in a PTC?
    A quorum, the minimum number of members required for a valid meeting, is essential for decision-making. Specific rules about quorum size are usually outlined in the PTC's governing documents.

    Our Plan Packages: Choose The Best Plan for You
    Explore our plan packages designed to suit your earning potential and preferences. With daily limits, referral bonuses, and various subscription plans, our platform offers opportunities for financial growth.

    Blog Section: Insights and Updates
    Stay informed with our blog, providing valuable insights into legal matters, organizational updates, and industry trends. Our recent articles cover topics ranging from law firm openings to significant developments in the legal landscape.

    Testimonials: What Our Clients Say
    Discover what our clients have to say about their experiences. Join thousands of satisfied users who have successfully withdrawn earnings and benefited from our platform.

    Conclusion:
    This FAQ guide serves as a resource for faculty members engaging with PTC procedures. By addressing common questions and providing insights into our platform's earning opportunities, we aim to facilitate a transparent and informed academic community.

  • Comment Link 에그벳300 Thursday, 08 February 2024 21:15 posted by 에그벳300

    digiyumi.com
    그들은 Fang Jifan의 친절한 마음을 이해하지 못합니다.

  • Comment Link Abelknows Thursday, 08 February 2024 21:11 posted by Abelknows

    brand temovate 25mg https://officialhealthchoice.top/

  • Comment Link 슬롯프라그마틱 Thursday, 08 February 2024 20:26 posted by 슬롯프라그마틱

    sm 카지노 사이트
    호기심 많은 사람들이 모래밭 주위에 웅크리고 앉아 왕수인이 강의하는 것을 지켜보기 시작했습니다.
    https://okazionantik.com/

  • Comment Link 프라그마틱 홈페이지 Thursday, 08 February 2024 20:13 posted by 프라그마틱 홈페이지

    sm카지노 먹튀
    예, 남쪽과 북쪽 중 어느 것이 더 강한지는 이미 분명합니다.
    https://alepz.com/

Leave a comment

Make sure you enter all the required information, indicated by an asterisk (*). HTML code is not allowed.