Barticești, com. Botești, jud. Neamț
0731 349 291 sau 0730 526 450

Inaugurarea Centrului de Recuperare Medicala Barticesti, 16 Septembrie 2011

Wednesday, 05 June 2019 06:43
Rate this item
(0 votes)

Civilizaţia Iubirii

inaugurare centru 2

Noul Centru de Balneologie şi Recuperare medicală, din cadrul Fundaţiei Medicale „Speranţa Bolnavilor”, din Barticeşti, jud. Neamţ, a fost sfinţit şi inaugurat vineri, 16 septembrie 2011, la ora 16.00, în prezenţa PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi, a PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi, şi a PS Anton Coşa, episcop de Chişinău (Republica Moldova), a numeroşi preoţi şi persoane consacrate, sosite din Moldova şi din Bucureşti. Au luat parte reprezentanţi din parlamentul României, autorităţi civile judeţene şi locale, reprezentanţi ai instituţiilor de sănătate, administraţie şi poliţie, reprezentanţi ai presei locale şi centrale, furnizori de servicii şi echipamente medicale, precum şi reprezentanţii altor instituţii în colaborare cu Fundaţia Medicală „Speranţa Bolnavilor” şi Centrul de Balneologie şi Recuperare Medicală, credincioşi ai comunităţii locale din Barticeşti, din comunele vecine şi numeroşi oaspeţi din ţară şi de peste hotare.

În cuvântul său de inaugurare, pr. Mihai Budău, director al Fundaţiei Medicale „Speranţa Bolnavilor”, a subliniat că proiectul centrului medical din Barticeşti datează încă din anii grei ai comunismului, când preotul Mihai Rotaru, abia ieşit din închisorile comuniste, a dorit să ridice un astfel de centru. S-a sacrificat pentru ideile sale, pe care de altfel nici nu a reuşit să le materializeze, din cauza condiţiilor bine cunoscute. Dar ideile sunt acelea care fisurează un sistem pentru edificarea binelui, iar cultura şi în cadrul acesteia, cultul deţin primatul asupra condiţiilor materiale (aşa cum a demonstrat fericitul Ioan Paul al II-lea, care a fost, prin întreaga sa activitate, factorul hotărâtor în căderea comunismului). Între anii 1990-1995, părintele Alois Fechet, înfruntând plin de curaj şi abnegaţie inerţia, birocraţia şi frica post-comunistă adânc înrădăcinată în structuri şi conştiinţe, a dus la îndeplinire visul părintelui Rotaru, edificând clădirea cunoscută generic ca „spitalul din Barticeşti”, la realizarea căreia a fost sprijinit de mulţi prieteni din străinătate. „În felul acesta, a continuat pr. Mihai Budău, există de 15 ani în Barticeşti posibilitatea unor investigaţii şi tratament în aproape toate specialităţile medicale. Medicii care provin fie din centrele universitare de la Iaşi sau care lucrează la Roman, Bacău şi Piatra Neamţ îşi oferă cu multă generozitate şi dăruire timpul şi priceperea, pentru a veni în sprijinul celor aflaţi în suferinţă, conferind şi un plus de valoare acestei instituţii”.

inaugurare centru

Dacă nu am fi fost de atâtea ori martorii modului miraculos în care lucrează Dumnezeu, am fi tentaţi să vedem cu ochii, dar să nu credem ce s-a putut realiza într-un timp extrem de scurt: lucrările la Centrul de Balneologie şi Recuperare Medicală au început imediat după sărbătoarea Paştelui din 2010, în plină criză financiară, atât la nivel naţional, cât şi la nivelul instituţiei, iar Centrul s-a înălţat şi a fost dotat în întregime din donaţii de peste hotare şi din ţară. „Noua clădire – a precizat pr. Mihai Budău – oferă posibilitatea unor tratamente de specialitate pentru o diversitate de boli. Dispune de personal specializat şi de aparatură înalt performantă, achiziţionată recent, de o piscină cu apă sărată (apa este adusă de la Sărata Băi de lângă Bacău, care are proprietăţi terapeutice deosebite) şi de 40 de paturi pentru cei care doresc să primească şi cazare pentru perioada tratamentului.

În continuare, pr. Mihai Budău a mulţumit episcopilor Diecezei de Iaşi, PS Petru şi PS Aurel, care au crezut în acest proiect şi l-au susţinut mereu, şi, împreună cu PS Anton Coşa, episcop de Chişinău, au onorat ceremonia de inaugurare, precum şi părintelui Adrian Faraoanu, recent numit director adjunct al fundaţiei. Recunoştinţa tuturor se îndreaptă spre binefăcători: în mod deosebit don Antonio Rossi, „Chiesse dell’Est” din Brescia, care a oferit cea mai mare parte din sumă; d-na Rita Cusan şi „Gruppo Missioni” din Concordia-Saggitaria, Dieceza de Pordenone (prezentă la inaugurare cu o delegaţie), precum şi părintelui Peppino Barbesta şi „Lavoratori Credenti” din Dieceza de Lodi pentru susţinerea materială. Mulţumiri deosebite au fost adresate proiectanţilor de la A.B.V. Total Proiect SRL, reprezentată de către dl. inginer Mihai Nenov şi d-na arhitectă Cristina Iacobescu, doamnei primar al comunei Boteşti, Angela Boros, şi domnului Vasile Pruteanu, preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ, pentru sprijinul acordat în privinţa documentaţiei. Aceleaşi calde mulţumiri au fost adresate domnilor Valerică Frăţilă, preşedintele Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, şi Dan Morenciu, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Neamţ, pentru sprijinul acordat pe linie medicală, întregului personal al spitalului Barticeşti pentru spiritul cald şi plin de abnegaţie în edificarea centrului şi susţinerea activităţilor medicale ale acestuia. Un cuvânt special de mulţumire a fost adresat d-lui Andrei Mihai, constructorul centrului, pentru tot sprijinul acordat cu pasiune, cu mult suflet şi interes deosebit pentru a face ca totul să fie cât mai frumos.

inaugurare recuperare

Dar „istoricul” Noului Centru de Balneologie şi Recuperare Medicală din cadrul Fundaţiei Medicale „Speranţa Bolnavilor” din Barticeşti, ar mai putea fi spus şi altfel: ideea părintelui Mihai Budău a apărut în urmă cu doi ani, când Sfinţia sa participa la pelerinajul bolnavilor la sanctuarul Maicii Domnului de la Cacica. „Am simţit că pentru cei care suferă se mai poate face ceva” – relatează Sfinţia sa. Era 13 mai 2009, ziua apariţiei Maicii Domnului la Fatima. Şi cum Providenţa nu cunoaşte „întâmplare”, nu întâmplător pr. Mihai Budău a ales pentru interiorul noii clădiri culorile atribuite prin tradiţie Maicii Domnului – albastru-alb, iar lumina care se filtrează înmiresmată de sfinţenie prin ferestrele înalte are nuanţa celui mai pur albastru. De fapt, piedicile pe care le-a avut de întâmpinat de-a lungul acestui drum de sacrificiu nu au fost decât umbra care arată că lumina vine exact de „Acolo” de unde trebuie. Maica Domnului, care a dat trup cuvântului lui Dumnezeu, se îndură întotdeauna de cei care o imploră cu inimi curate, dând cuvânt spre vindecare trupurilor lor materiale şi trup material ideilor lor, fiindcă (parafrazându-l pe evanghelistul Luca, medicul), ea „le păstrează pe toate în inima ei”. De aceea, în faţa noului Centru de Balneologie şi Recuperare Medicală se află statuia Fecioarei Maria, Regină.

Ziua sfinţirii şi inaugurării noului centru era blândă, cu soare dulce pe cerul înalt şi senin, fără nouri, cu adiere molcomă de vânt ca să ne aducem aminte că întotdeauna Duhului Domnului pogoară asupra celor care i se încredinţează cu totul. Iar alături, un castan îşi resfira candelabrele înflorite a doua oară – semn de toamnă lungă – sau de primăvară, fiindcă proiecte mai sunt, încă multe şi bune. Şi continuă, din îndurarea lui Dumnezeu şi sacrificiul celor aleşi. Fiindcă aşa şi numai aşa se construieşte civilizaţia iubirii pe pământul celor vii.

„Deo gratias!” – a încheiat pr. Mihai Budău – „Mulţumim lui Dumnezeu mai mult decât prin cuvinte, prin fapte şi prin activitatea noastră”.

Dr. Ecaterina Hanganu

Read 110934 times Last modified on Wednesday, 05 June 2019 06:44
Super User

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua. Ut enim ad minim veniam, quis nostrud exercitation ullamco laboris nisi ut aliquip ex ea commodo consequat.

Website: ithemeslab.com

24428 comments

  • Comment Link valtrex cream price Tuesday, 12 March 2024 11:42 posted by valtrex cream price

    valtrex generic prescription

  • Comment Link 메가슬롯 Tuesday, 12 March 2024 11:29 posted by 메가슬롯

    smcasino-game.com
    Tian Jing은 편안하고 행복한 느낌으로 천사를 뒤로 이끌었지만 Yamen 앞에는 아무도 없었기 때문에 그는 눈살을 찌푸 렸습니다.

  • Comment Link DwightLoata Tuesday, 12 March 2024 11:22 posted by DwightLoata

    Ngamenjitu.com
    Portal Judi: Situs Lotere Daring Terbesar dan Terjamin

    Situs Judi telah menjadi salah satu platform judi online terbesar dan terpercaya di Indonesia. Dengan bervariasi market yang disediakan dari Semar Group, Ngamenjitu menawarkan sensasi main togel yang tak tertandingi kepada para penggemar judi daring.

    Pasaran Terunggul dan Terlengkap
    Dengan total 56 pasaran, Ngamenjitu menampilkan berbagai opsi terunggul dari market togel di seluruh dunia. Mulai dari market klasik seperti Sydney, Singapore, dan Hongkong hingga pasaran eksotis seperti Thailand, Germany, dan Texas Day, setiap pemain dapat menemukan market favorit mereka dengan mudah.

    Cara Main yang Praktis
    Situs Judi menyediakan tutorial cara main yang sederhana dipahami bagi para pemula maupun penggemar togel berpengalaman. Dari langkah-langkah pendaftaran hingga penarikan kemenangan, semua informasi tersedia dengan jelas di situs Portal Judi.

    Ringkasan Terakhir dan Info Paling Baru
    Pemain dapat mengakses hasil terakhir dari setiap market secara real-time di Portal Judi. Selain itu, info terkini seperti jadwal bank daring, gangguan, dan offline juga disediakan untuk memastikan kelancaran proses transaksi.

    Berbagai Macam Permainan
    Selain togel, Situs Judi juga menawarkan bervariasi jenis permainan kasino dan judi lainnya. Dari bingo hingga roulette, dari dragon tiger hingga baccarat, setiap pemain dapat menikmati berbagai pilihan permainan yang menarik dan menghibur.

    Security dan Kenyamanan Klien Terjamin
    Portal Judi mengutamakan keamanan dan kenyamanan pelanggan. Dengan sistem keamanan terbaru dan layanan pelanggan yang responsif, setiap pemain dapat bermain dengan nyaman dan tenang di platform ini.

    Promosi-Promosi dan Bonus Istimewa
    Situs Judi juga menawarkan berbagai promosi dan hadiah istimewa bagi para pemain setia maupun yang baru bergabung. Dari bonus deposit hingga bonus referral, setiap pemain memiliki kesempatan untuk meningkatkan kemenangan mereka dengan hadiah yang ditawarkan.

    Dengan semua fasilitas dan layanan yang ditawarkan, Situs Judi tetap menjadi pilihan utama bagi para penggemar judi online di Indonesia. Bergabunglah sekarang dan nikmati pengalaman bermain yang seru dan menguntungkan di Portal Judi!

  • Comment Link price of prednisone Tuesday, 12 March 2024 10:53 posted by price of prednisone

    price of prednisone 50 mg

  • Comment Link lose money Tuesday, 12 March 2024 10:44 posted by lose money

    124SDS9742

  • Comment Link hire a hacker online Tuesday, 12 March 2024 09:51 posted by hire a hacker online

    I'm often to blogging and i actually recognize your content. The article has really peaks my interest. I'm going to bookmark your website and preserve checking for brand spanking new information.

  • Comment Link 메가슬롯 Tuesday, 12 March 2024 09:09 posted by 메가슬롯

    smcasino-game.com
    Hongzhi 황제는 놀란 표정으로 "오늘 머물 건가요?"Hongzhi 황제는 말문이 막혔습니다. "계속하십시오."

  • Comment Link Braxtonknows Tuesday, 12 March 2024 09:03 posted by Braxtonknows

    antivert 50mg http://www.aotingmei.com/bbs/board.php?bo_table=free&wr_id=184279

  • Comment Link semaglutide online prescription Tuesday, 12 March 2024 09:02 posted by semaglutide online prescription

    generic tadalafil 10mg

  • Comment Link lose money Tuesday, 12 March 2024 07:22 posted by lose money

    Wow, you've really outdone yourself this time! Your dedication and creativity are truly admirable of this piece. I felt compelled to express my thanks for bringing such fantastic content with us. Your dedication and talent are truly remarkable. Keep up the amazing work! ??

Leave a comment

Make sure you enter all the required information, indicated by an asterisk (*). HTML code is not allowed.