Barticești, com. Botești, jud. Neamț
0731 349 291 sau 0730 526 450

Inaugurarea Centrului de Recuperare Medicala Barticesti, 16 Septembrie 2011

Wednesday, 05 June 2019 06:43
Rate this item
(0 votes)

Civilizaţia Iubirii

inaugurare centru 2

Noul Centru de Balneologie şi Recuperare medicală, din cadrul Fundaţiei Medicale „Speranţa Bolnavilor”, din Barticeşti, jud. Neamţ, a fost sfinţit şi inaugurat vineri, 16 septembrie 2011, la ora 16.00, în prezenţa PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi, a PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi, şi a PS Anton Coşa, episcop de Chişinău (Republica Moldova), a numeroşi preoţi şi persoane consacrate, sosite din Moldova şi din Bucureşti. Au luat parte reprezentanţi din parlamentul României, autorităţi civile judeţene şi locale, reprezentanţi ai instituţiilor de sănătate, administraţie şi poliţie, reprezentanţi ai presei locale şi centrale, furnizori de servicii şi echipamente medicale, precum şi reprezentanţii altor instituţii în colaborare cu Fundaţia Medicală „Speranţa Bolnavilor” şi Centrul de Balneologie şi Recuperare Medicală, credincioşi ai comunităţii locale din Barticeşti, din comunele vecine şi numeroşi oaspeţi din ţară şi de peste hotare.

În cuvântul său de inaugurare, pr. Mihai Budău, director al Fundaţiei Medicale „Speranţa Bolnavilor”, a subliniat că proiectul centrului medical din Barticeşti datează încă din anii grei ai comunismului, când preotul Mihai Rotaru, abia ieşit din închisorile comuniste, a dorit să ridice un astfel de centru. S-a sacrificat pentru ideile sale, pe care de altfel nici nu a reuşit să le materializeze, din cauza condiţiilor bine cunoscute. Dar ideile sunt acelea care fisurează un sistem pentru edificarea binelui, iar cultura şi în cadrul acesteia, cultul deţin primatul asupra condiţiilor materiale (aşa cum a demonstrat fericitul Ioan Paul al II-lea, care a fost, prin întreaga sa activitate, factorul hotărâtor în căderea comunismului). Între anii 1990-1995, părintele Alois Fechet, înfruntând plin de curaj şi abnegaţie inerţia, birocraţia şi frica post-comunistă adânc înrădăcinată în structuri şi conştiinţe, a dus la îndeplinire visul părintelui Rotaru, edificând clădirea cunoscută generic ca „spitalul din Barticeşti”, la realizarea căreia a fost sprijinit de mulţi prieteni din străinătate. „În felul acesta, a continuat pr. Mihai Budău, există de 15 ani în Barticeşti posibilitatea unor investigaţii şi tratament în aproape toate specialităţile medicale. Medicii care provin fie din centrele universitare de la Iaşi sau care lucrează la Roman, Bacău şi Piatra Neamţ îşi oferă cu multă generozitate şi dăruire timpul şi priceperea, pentru a veni în sprijinul celor aflaţi în suferinţă, conferind şi un plus de valoare acestei instituţii”.

inaugurare centru

Dacă nu am fi fost de atâtea ori martorii modului miraculos în care lucrează Dumnezeu, am fi tentaţi să vedem cu ochii, dar să nu credem ce s-a putut realiza într-un timp extrem de scurt: lucrările la Centrul de Balneologie şi Recuperare Medicală au început imediat după sărbătoarea Paştelui din 2010, în plină criză financiară, atât la nivel naţional, cât şi la nivelul instituţiei, iar Centrul s-a înălţat şi a fost dotat în întregime din donaţii de peste hotare şi din ţară. „Noua clădire – a precizat pr. Mihai Budău – oferă posibilitatea unor tratamente de specialitate pentru o diversitate de boli. Dispune de personal specializat şi de aparatură înalt performantă, achiziţionată recent, de o piscină cu apă sărată (apa este adusă de la Sărata Băi de lângă Bacău, care are proprietăţi terapeutice deosebite) şi de 40 de paturi pentru cei care doresc să primească şi cazare pentru perioada tratamentului.

În continuare, pr. Mihai Budău a mulţumit episcopilor Diecezei de Iaşi, PS Petru şi PS Aurel, care au crezut în acest proiect şi l-au susţinut mereu, şi, împreună cu PS Anton Coşa, episcop de Chişinău, au onorat ceremonia de inaugurare, precum şi părintelui Adrian Faraoanu, recent numit director adjunct al fundaţiei. Recunoştinţa tuturor se îndreaptă spre binefăcători: în mod deosebit don Antonio Rossi, „Chiesse dell’Est” din Brescia, care a oferit cea mai mare parte din sumă; d-na Rita Cusan şi „Gruppo Missioni” din Concordia-Saggitaria, Dieceza de Pordenone (prezentă la inaugurare cu o delegaţie), precum şi părintelui Peppino Barbesta şi „Lavoratori Credenti” din Dieceza de Lodi pentru susţinerea materială. Mulţumiri deosebite au fost adresate proiectanţilor de la A.B.V. Total Proiect SRL, reprezentată de către dl. inginer Mihai Nenov şi d-na arhitectă Cristina Iacobescu, doamnei primar al comunei Boteşti, Angela Boros, şi domnului Vasile Pruteanu, preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ, pentru sprijinul acordat în privinţa documentaţiei. Aceleaşi calde mulţumiri au fost adresate domnilor Valerică Frăţilă, preşedintele Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, şi Dan Morenciu, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Neamţ, pentru sprijinul acordat pe linie medicală, întregului personal al spitalului Barticeşti pentru spiritul cald şi plin de abnegaţie în edificarea centrului şi susţinerea activităţilor medicale ale acestuia. Un cuvânt special de mulţumire a fost adresat d-lui Andrei Mihai, constructorul centrului, pentru tot sprijinul acordat cu pasiune, cu mult suflet şi interes deosebit pentru a face ca totul să fie cât mai frumos.

inaugurare recuperare

Dar „istoricul” Noului Centru de Balneologie şi Recuperare Medicală din cadrul Fundaţiei Medicale „Speranţa Bolnavilor” din Barticeşti, ar mai putea fi spus şi altfel: ideea părintelui Mihai Budău a apărut în urmă cu doi ani, când Sfinţia sa participa la pelerinajul bolnavilor la sanctuarul Maicii Domnului de la Cacica. „Am simţit că pentru cei care suferă se mai poate face ceva” – relatează Sfinţia sa. Era 13 mai 2009, ziua apariţiei Maicii Domnului la Fatima. Şi cum Providenţa nu cunoaşte „întâmplare”, nu întâmplător pr. Mihai Budău a ales pentru interiorul noii clădiri culorile atribuite prin tradiţie Maicii Domnului – albastru-alb, iar lumina care se filtrează înmiresmată de sfinţenie prin ferestrele înalte are nuanţa celui mai pur albastru. De fapt, piedicile pe care le-a avut de întâmpinat de-a lungul acestui drum de sacrificiu nu au fost decât umbra care arată că lumina vine exact de „Acolo” de unde trebuie. Maica Domnului, care a dat trup cuvântului lui Dumnezeu, se îndură întotdeauna de cei care o imploră cu inimi curate, dând cuvânt spre vindecare trupurilor lor materiale şi trup material ideilor lor, fiindcă (parafrazându-l pe evanghelistul Luca, medicul), ea „le păstrează pe toate în inima ei”. De aceea, în faţa noului Centru de Balneologie şi Recuperare Medicală se află statuia Fecioarei Maria, Regină.

Ziua sfinţirii şi inaugurării noului centru era blândă, cu soare dulce pe cerul înalt şi senin, fără nouri, cu adiere molcomă de vânt ca să ne aducem aminte că întotdeauna Duhului Domnului pogoară asupra celor care i se încredinţează cu totul. Iar alături, un castan îşi resfira candelabrele înflorite a doua oară – semn de toamnă lungă – sau de primăvară, fiindcă proiecte mai sunt, încă multe şi bune. Şi continuă, din îndurarea lui Dumnezeu şi sacrificiul celor aleşi. Fiindcă aşa şi numai aşa se construieşte civilizaţia iubirii pe pământul celor vii.

„Deo gratias!” – a încheiat pr. Mihai Budău – „Mulţumim lui Dumnezeu mai mult decât prin cuvinte, prin fapte şi prin activitatea noastră”.

Dr. Ecaterina Hanganu

Read 109258 times Last modified on Wednesday, 05 June 2019 06:44
Super User

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua. Ut enim ad minim veniam, quis nostrud exercitation ullamco laboris nisi ut aliquip ex ea commodo consequat.

Website: ithemeslab.com

24427 comments

  • Comment Link Robinlen Friday, 24 July 2026 17:55 posted by Robinlen

    проверить сайт vodkabet водка бет казино

  • Comment Link Robinlen Friday, 24 July 2026 17:33 posted by Robinlen

    страница vodkabet водка бет казино

  • Comment Link horse gelatin for men Friday, 24 July 2026 15:15 posted by horse gelatin for men

    I am really impressed with your writing talents as smartly as with the format to your blog.

    Is that this a paid topic or did you customize it yourself?
    Either way stay up the nice high quality writing, it's uncommon to look a great blog
    like this one today..

  • Comment Link Robinlen Friday, 24 July 2026 14:16 posted by Robinlen

    Подробнее vodkabet водкабет казино

  • Comment Link Robinlen Friday, 24 July 2026 12:25 posted by Robinlen

    Подробнее здесь vodkabet водка бет казино

  • Comment Link Robinlen Friday, 24 July 2026 11:44 posted by Robinlen

    здесь vodkabet прямо сейчас

  • Comment Link jp loli Friday, 24 July 2026 03:14 posted by jp loli

    Sexx clubs bayy area californiaWhat's thhe besst
    jack offf siteFunn bobs videoWiffe wantss husband tto suck blacck cockTeeen freesh lesbiann
    afred rom fatherGirl sediced lsbian viodeo freeWifee gaping pusesy fuckReall ssex tonitfe websiteHeer stoiries
    naked exhibitionistAnall ssex menstrual periodTeenn
    pouinded byy cockUnthinkable pornIdahoo young
    naked girlsGivinng multile orgasmBalli pornMatue hoprny secretaryNaked meen loockerroom picsBdsmm thumnbnail picturesFree female masterbatioln videos
    voyeurI watced 3 mmen fuk myy wifeEscoet frersno servicesAsymmeetrical facial
    celebSpongebob chwracters nudeAult job boardMy penis pixHoot euyro asiansListening too
    mate masturbateGaay barr reviesws nnew orleansNiggha dichk lives whikte bboy assClassdic erotic
    moviesFrre homemade sexCollegee cumsahot moviesHiper imwge nudre scanBeyonce knowles
    nakoed fakesBest aasian dental clinicsTeeen sewcondlife guideAmateur site teenSubmissijve sluut wivesTeen deunk driving accidennt articlesWwww feee asian datung swingrs personwls
    xxFuckk dat bitcfh mp3Didease oof oldr adultsHenttai swimmerFrree long banned porn videosAndrra mature germa housewifeBreeast
    cancer walk cincinnati ohioNakesd black menn freeDrew barrymore hairry
    pitsCelebrity kevs nudeAnaal piic sexyNipole pum adultThummb drve tribecaBwel movements seual abusePotland oregon escort
    liting servicesLatina pussy titsAmy brennemnan friends and neighbvors nudeTiit torcher vidsHiddden secrert voyeur
    videosFree video young oold sexSexyy sbannen dorothyEscolrt in ogden utBora lyricxs hardcoreHoow tto
    spit a gayNakeed dancxe iin londonLinsey lohan nakdd buttPickerrington maor jaaw
    aand fahial complaintsFreee amateur orn tube sexAnnee curtis picture sexyCheerleadcers fuckingAlll inclusuve
    analAult fucing asiuan ffee videoInflatable dooll ssex videosTrajny pinupsAnal stretching from ajal sexNatalya nudeMiilf pusssy jiucesDischargee vaginl pregnancyMoost expensive
    pornmo pirateFemale urjnary cathneter fetishNakked ssnta cartoonPafents view oof pornographyFor what iis itt to die but too sttand
    nakedFreee filiplina nyde picsSexx eed videos onlineFantaswy ffor dults portland orPribate
    viddeo oof youung blak teenStatistics onn seual
    partnersHugee titfs aand huge dickPetee bochard dickCuum onn herr satin jacketNatural skin czre aand facial productsNakd
    att 40Horny teaccher strip mathEmzil cokntactes rencontyres ggay ofvd9wuaptpopaf7idp9

  • Comment Link Enrique Friday, 24 July 2026 01:43 posted by Enrique

    Dadedy cock inn lindseyLesbian forched asss icking storyWeekly frree 10 mjnute cumm fiestaYoungfeen blowjobTeeen confidentialTrsasure planedt fuckingDolpohin adult swimmking swimmig poolss iin blackrrock dublinJessica
    biel nude reviewIndia hosewives fucking videosDumm teens oon tapeNaaked picctures of janett jackson3d commics pornHoww too mihimize lazrge faciaql poresBiig cocdk xxxx tbe moviesFree handob aand breasst suckiong videosFakee nde pocs of zacc efronHeep a vaccfine wrong
    adult doseMissd period stained vaginal mucusFloriida styrap on dominationSacrameento breadt augmentationTeenn puussy ovies galleriesNaatural vintageVictoria wilfe pprn movieHoot very younng teenThck vaginal discharge duyring pregnancyEross asteroidsEmplix
    pantyhose fetishOrgassm addiict by the buzzcocksScottish gaySexual intimacyy
    withoutt sexAian gaqngs chasin thee dragonBrunette teddy dildoNeedd a sex
    girlRedheaded bjMessy hir lipstidk facial ccum shotSex aand the
    cityy sketchesRedd tubee symnbian sexx toySoftcoore poreSt
    louis sex offenderBetth downs pissPorrn tube
    femake masterbationCrazy xxxx moviesFuck myy bbaby girlAll type of hardcore fuckingHardd nipples fuckingHugge mmassive foreskin ock boobs movi clipsFree podn off granniesFreee nik nuse vidsAfrian amerrican erotic storiesJuust nubils tgpPpular famtasy
    seex spotsAdult chat free xxxCelebrity erootic videoMia supercore analWhyy kelly
    blue book sucksFemale donination sexx gamesTeenn vutamin annd mineral supplementsDuvsl een bikiniHottes pornstares sstarting
    with a dGet free access tto pofn sitesSwingiung coouple adss
    iin yahooChhoctaw coujnty seex offendersGrpwn dog peee timnes peer dayAccessories, motorcycle ebay historic motors, patts parts,
    american, antique vintageSheerri dunko gjlley nudeAmateur
    partifulier pornA ling hafd fuckingLarge clitoris iin infant girlsMicroscopic
    nodal posituve breast cancerHot frse teenOrgy teeen partyXxxx akice eve15th sohth asuan gamds doha katar 2006Phaat pussy girlsHot babeds
    in biikinis nno nudityFreee busty asian fuckingJokke penis picAmericn contributte
    dooing obesity teenCracker in a duck's assManauou
    nuude filmHairdy pusyyPiics sesy bbangkok mamasanHow tto stgay clea durikng anal sexNuude female mpdels citrus heigghts californiaSuzane simpson nudeVinrage kwnt guitarsHanging
    ssex chairsBech blacpool plsasure voucherChristine's virgin slit
    cpck ccherry christineClipp eyro party seex videoKatar
    watrr bnding hesntai blogJanna fpxy fistedMigitts pornHow to hanbd jobsFreee porn sitrs nno ccc neededGaay bar inn maconSeexy bave wanhts tailsNaaked
    femle fighrs tube moviesSexx offrenders iin san antonio texCarol vorderkan so sexyBoobs harkleroadBeest forced ssex sutes ofvd9wuapt6591yzu1rl

  • Comment Link Robinlen Friday, 24 July 2026 00:39 posted by Robinlen

    посмотреть в этом разделе vodkabet прямо сейчас

  • Comment Link Robinlen Friday, 24 July 2026 00:25 posted by Robinlen

    Источник vodka bet casino

Leave a comment

Make sure you enter all the required information, indicated by an asterisk (*). HTML code is not allowed.