Barticești, com. Botești, jud. Neamț
0731 349 291 sau 0730 526 450

Inaugurarea Centrului de Recuperare Medicala Barticesti, 16 Septembrie 2011

Wednesday, 05 June 2019 06:43
Rate this item
(0 votes)

Civilizaţia Iubirii

inaugurare centru 2

Noul Centru de Balneologie şi Recuperare medicală, din cadrul Fundaţiei Medicale „Speranţa Bolnavilor”, din Barticeşti, jud. Neamţ, a fost sfinţit şi inaugurat vineri, 16 septembrie 2011, la ora 16.00, în prezenţa PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi, a PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi, şi a PS Anton Coşa, episcop de Chişinău (Republica Moldova), a numeroşi preoţi şi persoane consacrate, sosite din Moldova şi din Bucureşti. Au luat parte reprezentanţi din parlamentul României, autorităţi civile judeţene şi locale, reprezentanţi ai instituţiilor de sănătate, administraţie şi poliţie, reprezentanţi ai presei locale şi centrale, furnizori de servicii şi echipamente medicale, precum şi reprezentanţii altor instituţii în colaborare cu Fundaţia Medicală „Speranţa Bolnavilor” şi Centrul de Balneologie şi Recuperare Medicală, credincioşi ai comunităţii locale din Barticeşti, din comunele vecine şi numeroşi oaspeţi din ţară şi de peste hotare.

În cuvântul său de inaugurare, pr. Mihai Budău, director al Fundaţiei Medicale „Speranţa Bolnavilor”, a subliniat că proiectul centrului medical din Barticeşti datează încă din anii grei ai comunismului, când preotul Mihai Rotaru, abia ieşit din închisorile comuniste, a dorit să ridice un astfel de centru. S-a sacrificat pentru ideile sale, pe care de altfel nici nu a reuşit să le materializeze, din cauza condiţiilor bine cunoscute. Dar ideile sunt acelea care fisurează un sistem pentru edificarea binelui, iar cultura şi în cadrul acesteia, cultul deţin primatul asupra condiţiilor materiale (aşa cum a demonstrat fericitul Ioan Paul al II-lea, care a fost, prin întreaga sa activitate, factorul hotărâtor în căderea comunismului). Între anii 1990-1995, părintele Alois Fechet, înfruntând plin de curaj şi abnegaţie inerţia, birocraţia şi frica post-comunistă adânc înrădăcinată în structuri şi conştiinţe, a dus la îndeplinire visul părintelui Rotaru, edificând clădirea cunoscută generic ca „spitalul din Barticeşti”, la realizarea căreia a fost sprijinit de mulţi prieteni din străinătate. „În felul acesta, a continuat pr. Mihai Budău, există de 15 ani în Barticeşti posibilitatea unor investigaţii şi tratament în aproape toate specialităţile medicale. Medicii care provin fie din centrele universitare de la Iaşi sau care lucrează la Roman, Bacău şi Piatra Neamţ îşi oferă cu multă generozitate şi dăruire timpul şi priceperea, pentru a veni în sprijinul celor aflaţi în suferinţă, conferind şi un plus de valoare acestei instituţii”.

inaugurare centru

Dacă nu am fi fost de atâtea ori martorii modului miraculos în care lucrează Dumnezeu, am fi tentaţi să vedem cu ochii, dar să nu credem ce s-a putut realiza într-un timp extrem de scurt: lucrările la Centrul de Balneologie şi Recuperare Medicală au început imediat după sărbătoarea Paştelui din 2010, în plină criză financiară, atât la nivel naţional, cât şi la nivelul instituţiei, iar Centrul s-a înălţat şi a fost dotat în întregime din donaţii de peste hotare şi din ţară. „Noua clădire – a precizat pr. Mihai Budău – oferă posibilitatea unor tratamente de specialitate pentru o diversitate de boli. Dispune de personal specializat şi de aparatură înalt performantă, achiziţionată recent, de o piscină cu apă sărată (apa este adusă de la Sărata Băi de lângă Bacău, care are proprietăţi terapeutice deosebite) şi de 40 de paturi pentru cei care doresc să primească şi cazare pentru perioada tratamentului.

În continuare, pr. Mihai Budău a mulţumit episcopilor Diecezei de Iaşi, PS Petru şi PS Aurel, care au crezut în acest proiect şi l-au susţinut mereu, şi, împreună cu PS Anton Coşa, episcop de Chişinău, au onorat ceremonia de inaugurare, precum şi părintelui Adrian Faraoanu, recent numit director adjunct al fundaţiei. Recunoştinţa tuturor se îndreaptă spre binefăcători: în mod deosebit don Antonio Rossi, „Chiesse dell’Est” din Brescia, care a oferit cea mai mare parte din sumă; d-na Rita Cusan şi „Gruppo Missioni” din Concordia-Saggitaria, Dieceza de Pordenone (prezentă la inaugurare cu o delegaţie), precum şi părintelui Peppino Barbesta şi „Lavoratori Credenti” din Dieceza de Lodi pentru susţinerea materială. Mulţumiri deosebite au fost adresate proiectanţilor de la A.B.V. Total Proiect SRL, reprezentată de către dl. inginer Mihai Nenov şi d-na arhitectă Cristina Iacobescu, doamnei primar al comunei Boteşti, Angela Boros, şi domnului Vasile Pruteanu, preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ, pentru sprijinul acordat în privinţa documentaţiei. Aceleaşi calde mulţumiri au fost adresate domnilor Valerică Frăţilă, preşedintele Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, şi Dan Morenciu, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Neamţ, pentru sprijinul acordat pe linie medicală, întregului personal al spitalului Barticeşti pentru spiritul cald şi plin de abnegaţie în edificarea centrului şi susţinerea activităţilor medicale ale acestuia. Un cuvânt special de mulţumire a fost adresat d-lui Andrei Mihai, constructorul centrului, pentru tot sprijinul acordat cu pasiune, cu mult suflet şi interes deosebit pentru a face ca totul să fie cât mai frumos.

inaugurare recuperare

Dar „istoricul” Noului Centru de Balneologie şi Recuperare Medicală din cadrul Fundaţiei Medicale „Speranţa Bolnavilor” din Barticeşti, ar mai putea fi spus şi altfel: ideea părintelui Mihai Budău a apărut în urmă cu doi ani, când Sfinţia sa participa la pelerinajul bolnavilor la sanctuarul Maicii Domnului de la Cacica. „Am simţit că pentru cei care suferă se mai poate face ceva” – relatează Sfinţia sa. Era 13 mai 2009, ziua apariţiei Maicii Domnului la Fatima. Şi cum Providenţa nu cunoaşte „întâmplare”, nu întâmplător pr. Mihai Budău a ales pentru interiorul noii clădiri culorile atribuite prin tradiţie Maicii Domnului – albastru-alb, iar lumina care se filtrează înmiresmată de sfinţenie prin ferestrele înalte are nuanţa celui mai pur albastru. De fapt, piedicile pe care le-a avut de întâmpinat de-a lungul acestui drum de sacrificiu nu au fost decât umbra care arată că lumina vine exact de „Acolo” de unde trebuie. Maica Domnului, care a dat trup cuvântului lui Dumnezeu, se îndură întotdeauna de cei care o imploră cu inimi curate, dând cuvânt spre vindecare trupurilor lor materiale şi trup material ideilor lor, fiindcă (parafrazându-l pe evanghelistul Luca, medicul), ea „le păstrează pe toate în inima ei”. De aceea, în faţa noului Centru de Balneologie şi Recuperare Medicală se află statuia Fecioarei Maria, Regină.

Ziua sfinţirii şi inaugurării noului centru era blândă, cu soare dulce pe cerul înalt şi senin, fără nouri, cu adiere molcomă de vânt ca să ne aducem aminte că întotdeauna Duhului Domnului pogoară asupra celor care i se încredinţează cu totul. Iar alături, un castan îşi resfira candelabrele înflorite a doua oară – semn de toamnă lungă – sau de primăvară, fiindcă proiecte mai sunt, încă multe şi bune. Şi continuă, din îndurarea lui Dumnezeu şi sacrificiul celor aleşi. Fiindcă aşa şi numai aşa se construieşte civilizaţia iubirii pe pământul celor vii.

„Deo gratias!” – a încheiat pr. Mihai Budău – „Mulţumim lui Dumnezeu mai mult decât prin cuvinte, prin fapte şi prin activitatea noastră”.

Dr. Ecaterina Hanganu

Read 113315 times Last modified on Wednesday, 05 June 2019 06:44
Super User

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua. Ut enim ad minim veniam, quis nostrud exercitation ullamco laboris nisi ut aliquip ex ea commodo consequat.

Website: ithemeslab.com

24428 comments

  • Comment Link Jeffreyclanny Saturday, 01 June 2024 15:42 posted by Jeffreyclanny

    effexor

  • Comment Link Williamshape Saturday, 01 June 2024 13:47 posted by Williamshape

    Captivating Innovations and Beloved Games in the World of Videogames

    In the constantly-changing landscape of gaming, there's always something groundbreaking and exciting on the forefront. From enhancements optimizing beloved staples to upcoming arrivals in legendary series, the interactive entertainment ecosystem is prospering as ever.

    We'll take a glimpse into the newest news and a few of the most popular games mesmerizing players globally.

    Most Recent News

    1. Innovative Customization for Skyrim Improves Non-Player Character Visuals
    A freshly-launched mod for Skyrim has attracted the focus of enthusiasts. This modification implements realistic heads and hair physics for each (NPCs), improving the game's visuals and engagement.

    2. Total War Series Experience Located in Star Wars Universe Universe Under Development


    The Creative Assembly, renowned for their Total War Games franchise, is said to be developing a anticipated release situated in the Star Wars Universe universe. This thrilling crossover has gamers looking forward to the profound and immersive experience that Total War experiences are acclaimed for, now set in a realm far, far away.

    3. Grand Theft Auto VI Launch Communicated for Fall 2025
    Take-Two Interactive's CEO's Leader has announced that Grand Theft Auto VI is set to release in Fall 2025. With the massive reception of its previous installment, GTA V, fans are excited to witness what the next entry of this celebrated series will provide.

    4. Growth Developments for Skull & Bones Second Season
    Studios of Skull & Bones have communicated enhanced strategies for the game's Season Two. This swashbuckling saga promises upcoming content and enhancements, keeping fans engaged and immersed in the domain of nautical swashbuckling.

    5. Phoenix Labs Studio Faces Personnel Cuts


    Sadly, not everything announcements is good. Phoenix Labs Studio, the developer behind Dauntless, has communicated massive workforce reductions. Regardless of this obstacle, the title keeps to be a iconic preference amidst enthusiasts, and the company continues to be focused on its fanbase.

    Popular Games

    1. Wild Hunt
    With its immersive experience, immersive world, and engaging adventure, The Witcher 3 Game remains a revered title across fans. Its expansive plot and vast nonlinear world persist to engage gamers in.

    2. Cyberpunk 2077
    Despite a problematic arrival, Cyberpunk 2077 remains a much-anticipated release. With constant patches and enhancements, the experience persists in evolve, presenting gamers a look into a futuristic environment rife with peril.

    3. GTA V


    Still years after its original debut, GTA V remains a renowned selection within fans. Its vast free-roaming environment, captivating experience, and shared features keep players revisiting for additional explorations.

    4. Portal 2
    A iconic problem-solving game, Portal 2 is praised for its innovative gameplay mechanics and clever level design. Its complex challenges and amusing storytelling have made it a noteworthy game in the videogame industry.

    5. Far Cry
    Far Cry Game is praised as one of the best titles in the brand, offering players an free-roaming experience filled with adventure. Its engrossing experience and legendary characters have cemented its standing as a cherished game.

    6. Dishonored
    Dishonored Game is celebrated for its covert gameplay and distinctive environment. Players take on the identity of a extraordinary executioner, traversing a metropolis rife with institutional mystery.

    7. Assassin's Creed II


    As a component of the celebrated Assassin's Creed Universe lineup, Assassin's Creed Game is revered for its immersive narrative, captivating systems, and period worlds. It stays a standout experience in the series and a beloved within enthusiasts.

    In conclusion, the realm of interactive entertainment is vibrant and fluid, with groundbreaking developments

  • Comment Link medication Saturday, 01 June 2024 11:42 posted by medication

    tretinoin cream best price

  • Comment Link tablet Saturday, 01 June 2024 10:44 posted by tablet

    order accutane

  • Comment Link BryanHat Saturday, 01 June 2024 10:33 posted by BryanHat

    JiliAce〡Jitaace-এ স্বাগতম: সুবিধা এবং বোনাসের দুনিয়ায়
    JiliAce〡Jitaace ক্যাসিনো প্ল্যাটফর্মে স্বাগতম! আমরা আমাদের সদস্যদের জন্য বিশেষ প্রচার এবং আকর্ষণীয় বোনাস অফার করে থাকি, যা তাদের গেমিং অভিজ্ঞতাকে আরও সমৃদ্ধ করে। আসুন জেনে নেই এই প্ল্যাটফর্মের কিছু প্রধান সুবিধা এবং বোনাস সম্পর্কে:

    200% স্বাগতম বোনাস
    JiliAce〡Jitaace-এ নতুন সদস্যরা পাবেন 200% স্বাগতম বোনাস! আপনার প্রথম আমানতের উপর এই বিশাল বোনাসটি আপনাকে দারুণ শুরু দেবে এবং গেমিং অভিজ্ঞতাকে আরও রোমাঞ্চকর করে তুলবে।

    প্রতি আমানতের জন্য 1% পুরস্কার
    প্রতিটি আমানতের জন্য 1% পুরস্কার পেয়ে আপনি প্রতিবারই আরও বেশি মজা পাবেন। এই বিশেষ পুরস্কারটি আপনার জয়ের সম্ভাবনাকে আরও বাড়িয়ে তুলবে।

    9 উইকেটের খেলার জন্য 20% অতিরিক্ত বোনাস
    ক্রিকেট প্রেমীদের জন্য JiliAce〡Jitaace একটি বিশেষ 20% অতিরিক্ত বোনাস অফার করে। 9 উইকেটের খেলায় অংশ নিয়ে এই বোনাসটি উপভোগ করুন এবং আরও বড় পুরস্কারের দিকে এগিয়ে যান।

    1.2% তাত্ক্ষণিক নগদ ছাড়
    তাত্ক্ষণিক নগদ ছাড়ের মাধ্যমে আপনি আপনার আমানতের উপর 1.2% ফেরত পাবেন। এই ছাড়টি আপনার বাজিকে আরও সাশ্রয়ী এবং লাভজনক করে তুলবে।

    সুপার হুইল জিতিয়েছে!
    JiliAce〡Jitaace-এ সুপার হুইল ঘুরিয়ে জয় করুন। এটি একটি মজার এবং উত্তেজনাপূর্ণ উপায় আপনার ভাগ্য পরীক্ষা করার জন্য এবং দুর্দান্ত পুরস্কার জেতার জন্য।

    এজেন্ট চেয়েছিলেন!
    JiliAce〡Jitaace নতুন এজেন্টদের সন্ধান করছে। এজেন্ট হিসেবে যোগ দিয়ে আপনি বিশেষ সুবিধা এবং কমিশন উপভোগ করতে পারেন।

    10% দৈনিক ক্যাশ ব্যাক
    প্রতিদিন 10% ক্যাশ ব্যাক উপভোগ করুন। এটি আপনার ক্ষতিকে কমিয়ে আপনাকে আরও খেলার সুযোগ দেবে।

    ৳45,000 বিজয়ী বোনাস
    একটি বিশাল ৳45,000 বিজয়ী বোনাস পেয়ে আপনার গেমিং অভিজ্ঞতাকে আরও রোমাঞ্চকর করে তুলুন। এই বোনাসটি আপনার জয়ের সম্ভাবনাকে উল্লেখযোগ্যভাবে বৃদ্ধি করবে।

    ৳77,777 সাপ্তাহিক নগদ বোনাস
    JiliAce〡Jitaace-এ প্রতি সপ্তাহে ৳77,777 নগদ বোনাস জেতার সুযোগ পান। এই বিশাল বোনাসটি আপনাকে সপ্তাহজুড়ে উদ্দীপিত রাখবে।

    সিক্রেট ফ্রি বোনাস
    JiliAce〡Jitaace-এ গোপন ফ্রি বোনাস পাওয়ার সুযোগ নিন। এটি একটি বিশেষ উপহার যা আপনার গেমিং অভিজ্ঞতাকে আরও মজাদার করে তুলবে।

    যোগদান করুন এবং পুরস্কার কাটা শুরু করুন!
    আজই Jiliace Login করুন এবং JiliAce〡Jitaace-এর অংশ হয়ে এই সমস্ত সুবিধা এবং বোনাস উপভোগ করুন। Jili ace casino এবং Jita Bet-এ যোগ দিয়ে পুরষ্কার এবং বোনাস কাটা শুরু করুন!

    Jiliacet casino

    Jiliacet casino |
    Warm welcome! | Get a 200% Welcome Bonus when you log in jiliace casino.
    IPL Tournament! | Join the IPL fever with Jita Bet. Win big prizes!
    Epic JILI Tournaments! | Go head-to-head in the Jita bet Super Tournament
    #jiliacecasino
    Cashback on Deposits! | Get cash back on every deposit. At Jili ace casino
    Uninterrupted bonuses at JITAACE! | Stay logged in Jiliace login!
    https://www.jiliace-casino.online/bn

    #Jiliacecasino # Jiliacelogin#Jiliacelogin # Jitabet
    Slot Feast! | Spin to win 100% up to 20,000 ৳. at Jili ace login!
    Big Fishing Bonus! | Get a 100% bonus up to ৳20,000 in the Fishing Game.
    JiliAce Casino's top choice for great bonuses. login, play, and win big today!

  • Comment Link AlfredBon Saturday, 01 June 2024 08:47 posted by AlfredBon

    target88
    target88

  • Comment Link medication Saturday, 01 June 2024 07:57 posted by medication

    can you buy diflucan without a prescription

  • Comment Link ScottGoaxy Saturday, 01 June 2024 07:49 posted by ScottGoaxy

    বেটভিসার সাথে আপনার আইপিএল বেটিং অভিজ্ঞতা উন্নত করুন: সর্বাধিক পুরস্কার এবং রোমাঞ্চ

    ইন্ডিয়ান প্রিমিয়ার লিগ (আইপিএল) এর উত্তেজনা সারা বিশ্ব জুড়ে ক্রিকেট ভক্তদের বিমোহিত করে, বেটভিসা প্ল্যাটফর্ম ক্রীড়া বাজি উত্সাহীদের জন্য চূড়ান্ত গন্তব্য হিসাবে আবির্ভূত হয়। Betvisa লগইন প্রক্রিয়া আপনাকে রোমাঞ্চকর সুযোগের জগতের সাথে নির্বিঘ্নে সংযুক্ত করে, মঞ্চটি উদার পুরষ্কার এবং অতুলনীয় উত্তেজনায় ভরা একটি অবিস্মরণীয় আইপিএল মরসুমের জন্য প্রস্তুত।

    বেটভিসা: আপনার গেটওয়ে আইপিএল বেটিং ব্লিস
    Betvisa প্ল্যাটফর্ম একটি প্রিমিয়ার অনলাইন বেটিং গন্তব্য হিসাবে তার খ্যাতি মজবুত করেছে, ক্রীড়া উত্সাহীদের বিভিন্ন চাহিদা পূরণ করে। আপনি একজন অভিজ্ঞ বেটর হোন বা IPL বেটিং এর জগতে নতুন, Betvisa একটি ব্যবহারকারী-বান্ধব ইন্টারফেস এবং বাজি বাজারের একটি বিস্তৃত পরিসর অফার করে, যা আপনাকে আগে কখনোই এমন কর্মে নিজেকে নিমজ্জিত করার ক্ষমতা দেয়।

    Betvisa Bangladesh অ্যাডভান্টেজ আনলক করুন
    বাংলাদেশের Betvisa ব্যবহারকারীদের জন্য, প্ল্যাটফর্মের স্থানীয় পদ্ধতি একটি উপযোগী অভিজ্ঞতা নিশ্চিত করে যা স্থানীয় বেটিং সংস্কৃতির সাথে অনুরণিত হয়। একটি নির্বিঘ্ন বেটিভিসা বাংলাদেশ লগইন প্রক্রিয়া এবং আইপিএল বেটিং বিকল্পগুলির একটি কিউরেটেড নির্বাচনের মাধ্যমে, আপনি আপনার পছন্দগুলি মাথায় রেখে ডিজাইন করা একটি প্ল্যাটফর্মের সুবিধা উপভোগ করার সাথে সাথে গেমের রোমাঞ্চে লিপ্ত হতে পারেন।

    Betvisa বোনাসের মাধ্যমে আপনার জয়কে সর্বাধিক করুন
    Betvisa প্ল্যাটফর্ম তার বিশ্বস্ত ব্যবহারকারীদের পুরস্কৃত করার গুরুত্ব বোঝে এবং এই আইপিএল সিজনটি তার ব্যতিক্রম নয়। IPL ম্যাচের সময় করা প্রতিটি ডিপোজিট একটি 2% বোনাস অর্জন করে, যা আপনাকে আপনার জয়ের পরিমাণ বৃদ্ধি করার এবং আপনার বাজি ধরার অভিজ্ঞতাকে উন্নত করার সুযোগ প্রদান করে। উপরন্তু, প্রিয় ক্র্যাশ গেমের প্রত্যাবর্তন, এর বিশাল ₹10 মিলিয়ন জ্যাকপট সহ, Betvisa অ্যাপে নেতৃত্ব দেওয়ার একটি রোমাঞ্চকর সুযোগ প্রদান করে।

    আপনার Betvisa অ্যাফিলিয়েট বোনাস দাবি করুন
    যারা খেলাধুলার বাজি ধরার জগতকে আরও পুরস্কৃত করার জন্য খুঁজছেন তাদের জন্য, Betvisa এফিলিয়েট প্রোগ্রাম একটি অনন্য সুযোগ উপস্থাপন করে। Betvisa অ্যাফিলিয়েট লগইনের মাধ্যমে সাইন আপ করে, আপনি একটি ₹500 বিনামূল্যের নগদ বোনাস দাবি করতে পারেন, আপনার আইপিএল বেটিং যাত্রা একটি মূল্যবান প্রধান শুরুর সাথে শুরু করে।

    ভিসা বাজির উত্তেজনায় আনন্দ করুন
    ভিসা বেট-এর বেটভিসার একীকরণ, একটি অত্যাধুনিক বেটিং বৈশিষ্ট্য, আপনাকে গতিশীল এবং নিমগ্ন অভিজ্ঞতা নিশ্চিত করে, আইপিএল বেটিং মার্কেটের বিভিন্ন অ্যারের সাথে যুক্ত হতে সাহায্য করে। কৌশলগত বাজি তৈরি করার জন্য সর্বশেষ প্রতিকূলতাগুলি অন্বেষণ করা থেকে, ভিসা বেট ইন্টিগ্রেশন আপনার আইপিএল বেটিং যাত্রাকে উন্নত করে, ₹8,888 গ্র্যান্ড রেজিস্ট্রেশন বোনাস দাবি করার সুযোগ দেয়।

    আইপিএল 2024 অ্যাকশন উত্তপ্ত হওয়ার সাথে সাথে, বেটভিসা ক্রীড়া বাজি উত্সাহীদের জন্য প্রধান গন্তব্য হিসাবে দাঁড়িয়েছে৷ এর ব্যবহারকারী-বান্ধব প্ল্যাটফর্ম, উদার বোনাস, এবং Betvisa বাংলাদেশের ব্যবহারকারীদের জন্য উপযোগী অভিজ্ঞতার সাথে, মঞ্চটি একটি অবিস্মরণীয় আইপিএল মৌসুমের জন্য প্রস্তুত করা হয়েছে যা আনন্দদায়ক জয় এবং অতুলনীয় উত্তেজনায় ভরা। এখনই Betvisa সম্প্রদায়ে যোগ দিন এবং আপনার IPL বাজি ধরার ক্ষমতার প্রকৃত সম্ভাবনাকে আনলক করুন।

    Betvisa Bet | Hit it Big This IPL Season with Betvisa!
    Betvisa login! | Every deposit during IPL matches earns a 2% bonus .
    Betvisa Bangladesh! | IPL 2024 action heats up, your bets get more rewarding!
    Crash Game returns! | huge ₹10 million jackpot. Take the lead on the Betvisa app !
    #betvisa
    Start Winning Now! | Sign up through Betvisa affiliate login, claim ₹500 free cash.
    Grab Your Winning Ticket! | Register login and win ₹8,888 at visa bet!
    https://www.betvisa-bet.com/bn

    #visabet #betvisalogin #betvisabangladesh#betvisaapp
    200% Excitement! | Enjoy slots and fishing games at Betvisa লগইন করুন!
    Big Sports Bonuses! | Score up to ₹5,000 in sports bonuses during the IPL season
    Gear up for an exhilarating IPL season at Betvisa, propels you towards victory!

  • Comment Link criminal Saturday, 01 June 2024 07:25 posted by criminal

    I urge you stay away from this platform. The experience I had with it was only frustration and suspicion of scamming practices. Be extremely cautious, or alternatively, look for an honest platform for your needs.

  • Comment Link drug Saturday, 01 June 2024 05:52 posted by drug

    how to get strattera

Leave a comment

Make sure you enter all the required information, indicated by an asterisk (*). HTML code is not allowed.