Barticești, com. Botești, jud. Neamț
0731 349 291 sau 0730 526 450

Inaugurarea Centrului de Recuperare Medicala Barticesti, 16 Septembrie 2011

Wednesday, 05 June 2019 06:43
Rate this item
(0 votes)

Civilizaţia Iubirii

inaugurare centru 2

Noul Centru de Balneologie şi Recuperare medicală, din cadrul Fundaţiei Medicale „Speranţa Bolnavilor”, din Barticeşti, jud. Neamţ, a fost sfinţit şi inaugurat vineri, 16 septembrie 2011, la ora 16.00, în prezenţa PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi, a PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi, şi a PS Anton Coşa, episcop de Chişinău (Republica Moldova), a numeroşi preoţi şi persoane consacrate, sosite din Moldova şi din Bucureşti. Au luat parte reprezentanţi din parlamentul României, autorităţi civile judeţene şi locale, reprezentanţi ai instituţiilor de sănătate, administraţie şi poliţie, reprezentanţi ai presei locale şi centrale, furnizori de servicii şi echipamente medicale, precum şi reprezentanţii altor instituţii în colaborare cu Fundaţia Medicală „Speranţa Bolnavilor” şi Centrul de Balneologie şi Recuperare Medicală, credincioşi ai comunităţii locale din Barticeşti, din comunele vecine şi numeroşi oaspeţi din ţară şi de peste hotare.

În cuvântul său de inaugurare, pr. Mihai Budău, director al Fundaţiei Medicale „Speranţa Bolnavilor”, a subliniat că proiectul centrului medical din Barticeşti datează încă din anii grei ai comunismului, când preotul Mihai Rotaru, abia ieşit din închisorile comuniste, a dorit să ridice un astfel de centru. S-a sacrificat pentru ideile sale, pe care de altfel nici nu a reuşit să le materializeze, din cauza condiţiilor bine cunoscute. Dar ideile sunt acelea care fisurează un sistem pentru edificarea binelui, iar cultura şi în cadrul acesteia, cultul deţin primatul asupra condiţiilor materiale (aşa cum a demonstrat fericitul Ioan Paul al II-lea, care a fost, prin întreaga sa activitate, factorul hotărâtor în căderea comunismului). Între anii 1990-1995, părintele Alois Fechet, înfruntând plin de curaj şi abnegaţie inerţia, birocraţia şi frica post-comunistă adânc înrădăcinată în structuri şi conştiinţe, a dus la îndeplinire visul părintelui Rotaru, edificând clădirea cunoscută generic ca „spitalul din Barticeşti”, la realizarea căreia a fost sprijinit de mulţi prieteni din străinătate. „În felul acesta, a continuat pr. Mihai Budău, există de 15 ani în Barticeşti posibilitatea unor investigaţii şi tratament în aproape toate specialităţile medicale. Medicii care provin fie din centrele universitare de la Iaşi sau care lucrează la Roman, Bacău şi Piatra Neamţ îşi oferă cu multă generozitate şi dăruire timpul şi priceperea, pentru a veni în sprijinul celor aflaţi în suferinţă, conferind şi un plus de valoare acestei instituţii”.

inaugurare centru

Dacă nu am fi fost de atâtea ori martorii modului miraculos în care lucrează Dumnezeu, am fi tentaţi să vedem cu ochii, dar să nu credem ce s-a putut realiza într-un timp extrem de scurt: lucrările la Centrul de Balneologie şi Recuperare Medicală au început imediat după sărbătoarea Paştelui din 2010, în plină criză financiară, atât la nivel naţional, cât şi la nivelul instituţiei, iar Centrul s-a înălţat şi a fost dotat în întregime din donaţii de peste hotare şi din ţară. „Noua clădire – a precizat pr. Mihai Budău – oferă posibilitatea unor tratamente de specialitate pentru o diversitate de boli. Dispune de personal specializat şi de aparatură înalt performantă, achiziţionată recent, de o piscină cu apă sărată (apa este adusă de la Sărata Băi de lângă Bacău, care are proprietăţi terapeutice deosebite) şi de 40 de paturi pentru cei care doresc să primească şi cazare pentru perioada tratamentului.

În continuare, pr. Mihai Budău a mulţumit episcopilor Diecezei de Iaşi, PS Petru şi PS Aurel, care au crezut în acest proiect şi l-au susţinut mereu, şi, împreună cu PS Anton Coşa, episcop de Chişinău, au onorat ceremonia de inaugurare, precum şi părintelui Adrian Faraoanu, recent numit director adjunct al fundaţiei. Recunoştinţa tuturor se îndreaptă spre binefăcători: în mod deosebit don Antonio Rossi, „Chiesse dell’Est” din Brescia, care a oferit cea mai mare parte din sumă; d-na Rita Cusan şi „Gruppo Missioni” din Concordia-Saggitaria, Dieceza de Pordenone (prezentă la inaugurare cu o delegaţie), precum şi părintelui Peppino Barbesta şi „Lavoratori Credenti” din Dieceza de Lodi pentru susţinerea materială. Mulţumiri deosebite au fost adresate proiectanţilor de la A.B.V. Total Proiect SRL, reprezentată de către dl. inginer Mihai Nenov şi d-na arhitectă Cristina Iacobescu, doamnei primar al comunei Boteşti, Angela Boros, şi domnului Vasile Pruteanu, preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ, pentru sprijinul acordat în privinţa documentaţiei. Aceleaşi calde mulţumiri au fost adresate domnilor Valerică Frăţilă, preşedintele Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, şi Dan Morenciu, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Neamţ, pentru sprijinul acordat pe linie medicală, întregului personal al spitalului Barticeşti pentru spiritul cald şi plin de abnegaţie în edificarea centrului şi susţinerea activităţilor medicale ale acestuia. Un cuvânt special de mulţumire a fost adresat d-lui Andrei Mihai, constructorul centrului, pentru tot sprijinul acordat cu pasiune, cu mult suflet şi interes deosebit pentru a face ca totul să fie cât mai frumos.

inaugurare recuperare

Dar „istoricul” Noului Centru de Balneologie şi Recuperare Medicală din cadrul Fundaţiei Medicale „Speranţa Bolnavilor” din Barticeşti, ar mai putea fi spus şi altfel: ideea părintelui Mihai Budău a apărut în urmă cu doi ani, când Sfinţia sa participa la pelerinajul bolnavilor la sanctuarul Maicii Domnului de la Cacica. „Am simţit că pentru cei care suferă se mai poate face ceva” – relatează Sfinţia sa. Era 13 mai 2009, ziua apariţiei Maicii Domnului la Fatima. Şi cum Providenţa nu cunoaşte „întâmplare”, nu întâmplător pr. Mihai Budău a ales pentru interiorul noii clădiri culorile atribuite prin tradiţie Maicii Domnului – albastru-alb, iar lumina care se filtrează înmiresmată de sfinţenie prin ferestrele înalte are nuanţa celui mai pur albastru. De fapt, piedicile pe care le-a avut de întâmpinat de-a lungul acestui drum de sacrificiu nu au fost decât umbra care arată că lumina vine exact de „Acolo” de unde trebuie. Maica Domnului, care a dat trup cuvântului lui Dumnezeu, se îndură întotdeauna de cei care o imploră cu inimi curate, dând cuvânt spre vindecare trupurilor lor materiale şi trup material ideilor lor, fiindcă (parafrazându-l pe evanghelistul Luca, medicul), ea „le păstrează pe toate în inima ei”. De aceea, în faţa noului Centru de Balneologie şi Recuperare Medicală se află statuia Fecioarei Maria, Regină.

Ziua sfinţirii şi inaugurării noului centru era blândă, cu soare dulce pe cerul înalt şi senin, fără nouri, cu adiere molcomă de vânt ca să ne aducem aminte că întotdeauna Duhului Domnului pogoară asupra celor care i se încredinţează cu totul. Iar alături, un castan îşi resfira candelabrele înflorite a doua oară – semn de toamnă lungă – sau de primăvară, fiindcă proiecte mai sunt, încă multe şi bune. Şi continuă, din îndurarea lui Dumnezeu şi sacrificiul celor aleşi. Fiindcă aşa şi numai aşa se construieşte civilizaţia iubirii pe pământul celor vii.

„Deo gratias!” – a încheiat pr. Mihai Budău – „Mulţumim lui Dumnezeu mai mult decât prin cuvinte, prin fapte şi prin activitatea noastră”.

Dr. Ecaterina Hanganu

Read 113481 times Last modified on Wednesday, 05 June 2019 06:44
Super User

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua. Ut enim ad minim veniam, quis nostrud exercitation ullamco laboris nisi ut aliquip ex ea commodo consequat.

Website: ithemeslab.com

24428 comments

  • Comment Link Kadenclanny Wednesday, 19 June 2024 20:02 posted by Kadenclanny

    zofran 6.25mg

  • Comment Link Cameronerony Wednesday, 19 June 2024 17:22 posted by Cameronerony

    הימורי ספורט – הימור באינטרנט

    הימור ספורט נהיו לאחד התחומים המתפתחים ביותר בהימורים ברשת. משתתפים יכולים להמר על תוצאות של אירועי ספורטיביים נפוצים לדוגמה כדורגל, כדור סל, משחק הטניס ועוד. האפשרויות להתערבות הן רבות, וביניהן תוצאת המאבק, מספר הגולים, מספר הפעמים ועוד. הבא דוגמאות של למשחקי נפוצים במיוחד שעליהם ניתן להמר:

    כדור רגל: ליגת האלופות, גביע העולם, ליגות אזוריות
    כדור סל: NBA, יורוליג, טורנירים בינלאומיים
    טניס: טורניר ווימבלדון, אליפות ארה"ב הפתוחה, אליפות צרפת הפתוחה
    פוקר באינטרנט – הימור באינטרנט

    משחק הפוקר באינטרנט הוא אחד ממשחקי ההימורים הנפוצים ביותר בימינו. משתתפים מסוגלים להתחרות מול מתחרים מרחבי תבל בסוגי וריאציות של המשחק , לדוגמה טקסס הולדם, אומהה, סטאד ועוד. אפשר לגלות תחרויות ומשחקי קש במבחר דרגות ואפשרויות הימור שונות. אתרי פוקר הטובים מציעים:

    מבחר רב של וריאציות המשחק פוקר
    תחרויות שבועיים וחודשיות עם פרסים כספיים גבוהים
    שולחנות המשחק למשחקים מהירים ולטווח הארוך
    תוכניות נאמנות ומועדוני עם הטבות יחודיות
    בטיחות והגינות

    בעת הבחירה פלטפורמה להימורים ברשת, חשוב לבחור אתרים מורשים המפוקחים המציעים גם סביבת למשחק מאובטחת והוגנת. אתרים אלה עושים שימוש בטכנולוגיות הצפנה מתקדמת להבטחה על נתונים אישיים ופיננסי, וגם בתוכנות גנרטור מספרים אקראיים (RNG) כדי להבטיח הגינות במשחקים במשחקי ההימורים.

    בנוסף, הכרחי לשחק גם באופן אחראי תוך כדי הגדרת מגבלות הימורים אישיות. מרבית אתרי ההימורים מאפשרים גם למשתתפים לקבוע מגבלות הפסד ופעילות, וגם להשתמש ב- כלים למניעת התמכרות. שחקו בחכמה ואל תרדפו אחרי הפסד.

    המדריך המלא לקזינו אונליין, הימורי ספורט ופוקר באינטרנט באינטרנט

    הימורים באינטרנט מציעים עולם שלם של של הזדמנויות מרתקות לשחקנים, מתחיל מקזינו באינטרנט וגם בהימורי ספורט ופוקר באינטרנט. בעת הבחירה בפלטפורמת הימורים, הקפידו לבחור אתרים מפוקחים המציעים סביבת משחק מאובטחת והוגנת. זכרו גם לשחק באופן אחראי תמיד ואחראי – משחקי ההימורים באינטרנט אמורים להיות מבדרים ומהנים ולא לגרום בעיות כלכליות או גם חברתיות.

  • Comment Link sale Wednesday, 19 June 2024 15:58 posted by sale

    noroxin tablets

  • Comment Link 슬롯 Wednesday, 19 June 2024 09:21 posted by 슬롯

    geinoutime.com
    전에는 없었는데 앞으로는... 다시는 그런 장면이 없을까봐 두렵습니다.

  • Comment Link 슬롯 Wednesday, 19 June 2024 09:20 posted by 슬롯

    geinoutime.com
    하지만 이 아름다운 페가수스와 활쏘기만으로도 사람들을 환호하게 만들기에 충분하다.

  • Comment Link 슬롯 Wednesday, 19 June 2024 09:20 posted by 슬롯

    geinoutime.com
    Ma Wensheng은 Fang Jifan을 조금 납득할 수 없다는 표정을 지을 수 없었습니다.

  • Comment Link 슬롯 Wednesday, 19 June 2024 09:20 posted by 슬롯

    geinoutime.com
    4개월 후 수요와 공급이 균형을 이루거나 완화됩니다.

  • Comment Link 슬롯 Wednesday, 19 June 2024 09:20 posted by 슬롯

    geinoutime.com
    "아." Fang Jifan은 서둘러 고개를 끄덕이며 "감히 안 돼."

  • Comment Link 슬롯 Wednesday, 19 June 2024 09:20 posted by 슬롯

    geinoutime.com
    Hongzhi 황제는 무의식적으로 "이리 와서지도를 가져 가세요. "라고 말했습니다.

  • Comment Link 슬롯 Wednesday, 19 June 2024 09:20 posted by 슬롯

    geinoutime.com
    이 Xu Pengju는 천호뿐만 아니라 ... 실제로 Wei Duke의 손자입니다 ...

Leave a comment

Make sure you enter all the required information, indicated by an asterisk (*). HTML code is not allowed.