Print this page

Inaugurarea Piscinei Exterioare cu apa sarata, 31 Iulie 2013

Saturday, 09 January 2016 06:53
9117 comments
Rate this item
(0 votes)

La Centrul de Balneologie şi Recuperare Medicală din cadrul Fundaţiei Medicale „Speranţa Bolnavilor” din Barticeşti, jud. Neamţ, a fost sfinţit şi inaugurat miercuri, 31 iulie 2013, un complex balnear în aer liber, care vine în completarea serviciilor medicale asigurate în interior.

Să ne amintim…

inugurare piscina
Unele lucruri se uită pentru ca să facă loc altora, noi. Altele se uită pentru că amintirea doare. Iar altele, dintr-o firească înclinare a naturii umane în relaţiile cu semenii noştri, fiindcă lucrul cel mai greu de acceptat este recunoştinţa faţă de înaintaşi şi admiraţia faţă de cei care aici şi acum duc mai departe ideea, munca şi sacrificiul lor în folosul tuturor. Vă amintiţi? Vineri, 16 septembrie 2011, a fost inaugurat şi sfinţit Centrul de Balneologie şi Recuperare Medicală din cadrul Fundaţiei „Speranţa Bolnavilor” din Barticeşti, jud. Neamţ. Proiectul centrului medical din Barticeşti datează încă din anii grei ai comunismului, când preotul Mihai Rotaru, abia ieşit din închisorile comuniste, a dorit să ridice un astfel de centru, dar, abia între anii 1990-1995, părintele Alois Fechet, înfruntând plin de curaj şi abnegaţie inerţia, birocraţia şi frica post-comunistă adânc înrădăcinată în structuri şi conştiinţe, a dus la îndeplinire visul părintelui Rotaru, edificând clădirea cunoscută generic ca „spitalul din Barticeşti”, la realizarea căreia a fost sprijinit de mulţi prieteni din străinătate. Iar ideea noului Centru de Balneologie şi Recuperare Medicală a apărut în 2009, când pr. Mihai Budău participa la pelerinajul bolnavilor la sanctuarul Maicii Domnului de la Cacica. „Am simţit că pentru cei care suferă se mai poate face ceva” – spunea Sfinţia sa, iar după doi ani avea loc inaugurarea Centrului de Balneologie şi Recuperare Medicală. „În felul acesta, a spus la acea dată pr. Mihai Budău, directorul Fundaţiei Medicale „Speranţa Bolnavilor”, există de 15 ani în Barticeşti posibilitatea unor investigaţii şi tratament în aproape toate specialităţile medicale. Medicii care provin fie din centrele universitare de la Iaşi sau care lucrează la Roman, Bacău şi Piatra Neamţ îşi oferă cu multă generozitate şi dăruire timpul şi priceperea, pentru a veni în sprijinul celor aflaţi în suferinţă, conferind şi un plus de valoare acestei instituţii”.

…şi să mergem mai departe…

inugurare piscina 3

Miercuri, 31 iulie 2013, în prezenţa PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi, a preşedintelui Direcţiei de Sănătate Publică Neamţ, a preşedintei Casei de Asigurări de Sănătate a Judeţului Neamţ, a prefectului judeţului Neamţ, a doamnei primar al comunei Boteşti, a numeroşi preoţi şi persoane consacrate, a unor reprezentanţi din administraţie şi poliţie, reprezentanţi ai presei locale şi centrale, furnizori de servicii şi echipamente medicale, a numeroşi credincioşi ai comunităţii locale din Barticeşti şi din comunele vecine, a fost sfinţit şi inaugurat complexul balnear în aer liber de lângă Centrul de Balneologie şi Recuperare Medicală Barticeşti.

În cuvântul de deschidere, pr. Mihai Budău, directorul Fundaţiei Medicale „Speranţa Bolnavilor”, a subliniat faptul că noul complex balnear vine în completarea serviciilor medicale asigurate în interior, îmbinând efectele terapeutice ale apei sărate cu terapia solară. Piscina are 20 m lungime şi 10 m lăţime, cu o adâncime de la 1,30 m până la 2 m şi o capacitate de 330 mc. Ca şi pentru piscina din interior, apa este adusă de la izvorul episcopiei de la Sărata Băi, de lângă Bacău, şi are proprietăţi terapeutice deosebite. Există, de asemenea, o instalaţie pentru hidroterapie cu apă dulce şi aparat de jacuzzi, duşuri. În afară de personalul medical înalt specializat, un kinetoterapeut asigură permanent celor veniţi la tratament sau pur şi simplu pentru relaxare, sfatul său competent şi terapia adecvată. În jurul piscinei sunt 100 de şezlonguri albe, ca la malul mării, cu umbreluţele aferente şi la distanţă, arbori de tuia („arborele vieţii”), care aduc mireasma răcoroasă a vacanţei.

Nouă cifrele nu ne spun probabil prea multe lucruri. Dar în arşiţa verii căutăm măcar în gând marea (nu tocmai accesibilă pentru fiecare) sau orice apă, fie el şi un iaz sau chiar o baltă ceva mai mare, în care coborâm cu oarecare teamă de vegetaţia subacvatică şi mai ales de fauna locală, care nu constă numai în peşti şi broaşte, dar şi în nelipsiţii şerpi mai mult sau mai puţin… biblici. De aceea, piscina răcoroasă, pură, sigură şi lipsită de întâlniri nedorite, ne aşteaptă. Şi, surpriză: dacă atunci când privim în filme reşedinţele unor vedete hollywoodiene sau ale cine ştie căror magnaţi, ni se pare cumva cunoscută piscina lor mare şi luxoasă, nu este o iluzie: dimensiunile, culorile, tipul de mozaic, dotarea sunt identice cu ale complexului balnear în aer liber din Barticeşti.

inugurare piscina 2

În cuvântul său, PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi, a subliniat că aceasta reprezintă iniţiativa Episcopiei Iaşi pentru întregirea serviciilor de sănătate pe care Fundaţia „Speranţa Bolnavilor” le oferă tuturor şi a mulţumit celor implicaţi în realizarea sa.

Sub cerul torid al verii, o oază de răcoare, de linişte, de sănătate şi bucurie a fost sfinţită şi inaugurată acum, la 31 iulie 2013. Iar întregul complex este vegheat de iubirea de mamă a Fecioarei Maria, statuia de la intrare reprezentând „Preasfânta Inimă a Mariei”.

…cu gândul la viitor

Paşii continuă. Proiectele pentru sănătate ale Episcopiei de Iaşi continuă. La fel ca şi entuziasmul tineresc al celor care lucrează şi care ştiu că fiecare pas al lor reprezintă o jertfă de sine, fiindcă şi piedicile sunt la tot pasul. Dar când Domnul e cu noi, cine împotriva noastră?!

Dr. Ecaterina Hanganu

Read 29796 times Last modified on Wednesday, 05 June 2019 06:43
Super User

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua. Ut enim ad minim veniam, quis nostrud exercitation ullamco laboris nisi ut aliquip ex ea commodo consequat.

Website: ithemeslab.com

9117 comments

  • Comment Link 에그벳 먹튀 Thursday, 22 February 2024 15:42 posted by 에그벳 먹튀

    sm-slot.com
    Hongzhi 황제는 희미하게 보였습니다. "내가 무슨 생각을하는지 아십니까?"

  • Comment Link 슬롯사이트 Thursday, 22 February 2024 15:10 posted by 슬롯사이트

    yangsfitness.com
    갑자기 복도에 굉음이 잇달아 들렸다.

  • Comment Link 소닉슬롯 Thursday, 22 February 2024 15:01 posted by 소닉슬롯

    strelkaproject.com
    Zhu Houzhao를 위로한 후 Fang Jifan은 Steam Engine Research Institute의 진행 상황에 대해 질문했습니다.

  • Comment Link 플레이 슬롯 Thursday, 22 February 2024 12:58 posted by 플레이 슬롯

    homefronttoheartland.com
    Liu Huiwen은 10명 중 9명이 Fang Jifan과 같은 갱단에 속해 있습니다.
    https://alepz.com/

  • Comment Link eggc Thursday, 22 February 2024 12:38 posted by eggc

    smcasino-game.com
    Ma Wensheng의 눈이 빛나고 그는 정말 영국 대중이 될 자격이 있으며 정교하고 전문적이었습니다.

  • Comment Link 에그벳 주소 Thursday, 22 February 2024 12:10 posted by 에그벳 주소

    chutneyb.com
    Liu Zhengjing은 어리석지 않습니다. 이 진실은 생각한 후에 이해할 수 있습니다.

  • Comment Link 에그벳 Thursday, 22 February 2024 09:51 posted by 에그벳

    sm-online-game.com
    그러나 이것은 물을 마시는 것만큼 단순한 것이 아니라 우는 것입니다!

  • Comment Link ???소닉카지노 사이트 Thursday, 22 February 2024 09:29 posted by ???소닉카지노 사이트

    hihouse420.com
    Fang Jifan의 호랑이 몸이 흔들렸다 ... 이 개는 물건입니다!

  • Comment Link 소닉카지노 Thursday, 22 February 2024 09:11 posted by 소닉카지노

    chutneyb.com
    한 시간 후 농부가 차와 찐 케이크를 가져왔습니다.ㅎㅎ 오늘도 치킨먹고 월권으로 축하드리고 감사합니다.

  • Comment Link 소닉카지노 링크 Thursday, 22 February 2024 07:41 posted by 소닉카지노 링크

    yangsfitness.com
    Hongzhi 황제는 헐떡이며 Wang Bushi의 목소리는 떨렸습니다.