Print this page

Inaugurarea Piscinei Exterioare cu apa sarata, 31 Iulie 2013

Saturday, 09 January 2016 06:53
9117 comments
Rate this item
(0 votes)

La Centrul de Balneologie şi Recuperare Medicală din cadrul Fundaţiei Medicale „Speranţa Bolnavilor” din Barticeşti, jud. Neamţ, a fost sfinţit şi inaugurat miercuri, 31 iulie 2013, un complex balnear în aer liber, care vine în completarea serviciilor medicale asigurate în interior.

Să ne amintim…

inugurare piscina
Unele lucruri se uită pentru ca să facă loc altora, noi. Altele se uită pentru că amintirea doare. Iar altele, dintr-o firească înclinare a naturii umane în relaţiile cu semenii noştri, fiindcă lucrul cel mai greu de acceptat este recunoştinţa faţă de înaintaşi şi admiraţia faţă de cei care aici şi acum duc mai departe ideea, munca şi sacrificiul lor în folosul tuturor. Vă amintiţi? Vineri, 16 septembrie 2011, a fost inaugurat şi sfinţit Centrul de Balneologie şi Recuperare Medicală din cadrul Fundaţiei „Speranţa Bolnavilor” din Barticeşti, jud. Neamţ. Proiectul centrului medical din Barticeşti datează încă din anii grei ai comunismului, când preotul Mihai Rotaru, abia ieşit din închisorile comuniste, a dorit să ridice un astfel de centru, dar, abia între anii 1990-1995, părintele Alois Fechet, înfruntând plin de curaj şi abnegaţie inerţia, birocraţia şi frica post-comunistă adânc înrădăcinată în structuri şi conştiinţe, a dus la îndeplinire visul părintelui Rotaru, edificând clădirea cunoscută generic ca „spitalul din Barticeşti”, la realizarea căreia a fost sprijinit de mulţi prieteni din străinătate. Iar ideea noului Centru de Balneologie şi Recuperare Medicală a apărut în 2009, când pr. Mihai Budău participa la pelerinajul bolnavilor la sanctuarul Maicii Domnului de la Cacica. „Am simţit că pentru cei care suferă se mai poate face ceva” – spunea Sfinţia sa, iar după doi ani avea loc inaugurarea Centrului de Balneologie şi Recuperare Medicală. „În felul acesta, a spus la acea dată pr. Mihai Budău, directorul Fundaţiei Medicale „Speranţa Bolnavilor”, există de 15 ani în Barticeşti posibilitatea unor investigaţii şi tratament în aproape toate specialităţile medicale. Medicii care provin fie din centrele universitare de la Iaşi sau care lucrează la Roman, Bacău şi Piatra Neamţ îşi oferă cu multă generozitate şi dăruire timpul şi priceperea, pentru a veni în sprijinul celor aflaţi în suferinţă, conferind şi un plus de valoare acestei instituţii”.

…şi să mergem mai departe…

inugurare piscina 3

Miercuri, 31 iulie 2013, în prezenţa PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi, a preşedintelui Direcţiei de Sănătate Publică Neamţ, a preşedintei Casei de Asigurări de Sănătate a Judeţului Neamţ, a prefectului judeţului Neamţ, a doamnei primar al comunei Boteşti, a numeroşi preoţi şi persoane consacrate, a unor reprezentanţi din administraţie şi poliţie, reprezentanţi ai presei locale şi centrale, furnizori de servicii şi echipamente medicale, a numeroşi credincioşi ai comunităţii locale din Barticeşti şi din comunele vecine, a fost sfinţit şi inaugurat complexul balnear în aer liber de lângă Centrul de Balneologie şi Recuperare Medicală Barticeşti.

În cuvântul de deschidere, pr. Mihai Budău, directorul Fundaţiei Medicale „Speranţa Bolnavilor”, a subliniat faptul că noul complex balnear vine în completarea serviciilor medicale asigurate în interior, îmbinând efectele terapeutice ale apei sărate cu terapia solară. Piscina are 20 m lungime şi 10 m lăţime, cu o adâncime de la 1,30 m până la 2 m şi o capacitate de 330 mc. Ca şi pentru piscina din interior, apa este adusă de la izvorul episcopiei de la Sărata Băi, de lângă Bacău, şi are proprietăţi terapeutice deosebite. Există, de asemenea, o instalaţie pentru hidroterapie cu apă dulce şi aparat de jacuzzi, duşuri. În afară de personalul medical înalt specializat, un kinetoterapeut asigură permanent celor veniţi la tratament sau pur şi simplu pentru relaxare, sfatul său competent şi terapia adecvată. În jurul piscinei sunt 100 de şezlonguri albe, ca la malul mării, cu umbreluţele aferente şi la distanţă, arbori de tuia („arborele vieţii”), care aduc mireasma răcoroasă a vacanţei.

Nouă cifrele nu ne spun probabil prea multe lucruri. Dar în arşiţa verii căutăm măcar în gând marea (nu tocmai accesibilă pentru fiecare) sau orice apă, fie el şi un iaz sau chiar o baltă ceva mai mare, în care coborâm cu oarecare teamă de vegetaţia subacvatică şi mai ales de fauna locală, care nu constă numai în peşti şi broaşte, dar şi în nelipsiţii şerpi mai mult sau mai puţin… biblici. De aceea, piscina răcoroasă, pură, sigură şi lipsită de întâlniri nedorite, ne aşteaptă. Şi, surpriză: dacă atunci când privim în filme reşedinţele unor vedete hollywoodiene sau ale cine ştie căror magnaţi, ni se pare cumva cunoscută piscina lor mare şi luxoasă, nu este o iluzie: dimensiunile, culorile, tipul de mozaic, dotarea sunt identice cu ale complexului balnear în aer liber din Barticeşti.

inugurare piscina 2

În cuvântul său, PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi, a subliniat că aceasta reprezintă iniţiativa Episcopiei Iaşi pentru întregirea serviciilor de sănătate pe care Fundaţia „Speranţa Bolnavilor” le oferă tuturor şi a mulţumit celor implicaţi în realizarea sa.

Sub cerul torid al verii, o oază de răcoare, de linişte, de sănătate şi bucurie a fost sfinţită şi inaugurată acum, la 31 iulie 2013. Iar întregul complex este vegheat de iubirea de mamă a Fecioarei Maria, statuia de la intrare reprezentând „Preasfânta Inimă a Mariei”.

…cu gândul la viitor

Paşii continuă. Proiectele pentru sănătate ale Episcopiei de Iaşi continuă. La fel ca şi entuziasmul tineresc al celor care lucrează şi care ştiu că fiecare pas al lor reprezintă o jertfă de sine, fiindcă şi piedicile sunt la tot pasul. Dar când Domnul e cu noi, cine împotriva noastră?!

Dr. Ecaterina Hanganu

Read 29878 times Last modified on Wednesday, 05 June 2019 06:43
Super User

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua. Ut enim ad minim veniam, quis nostrud exercitation ullamco laboris nisi ut aliquip ex ea commodo consequat.

Website: ithemeslab.com

9117 comments

  • Comment Link fuck google algorithm Tuesday, 12 March 2024 02:27 posted by fuck google algorithm

    nice content!nice history!! boba :D

  • Comment Link ???메가슬롯 조작 Monday, 11 March 2024 21:56 posted by ???메가슬롯 조작

    megabirdsstore.com
    반면 팡지판은 미소를 머금고 있었는데... 이 미소는 조금 어색했다.

  • Comment Link 메가슬롯 Monday, 11 March 2024 17:25 posted by 메가슬롯

    smcasino-game.com
    나의 정체는 무엇이며, 상인 왕진위안으로서 그의 정체는 무엇인가?

  • Comment Link 에그벳 Monday, 11 March 2024 17:01 posted by 에그벳

    madridnortehoy.com
    Hongzhi 황제는 "내가 언제 그에게 그것을 열 번 복사하라고 했습니까?"

  • Comment Link 에그뱃 Monday, 11 March 2024 15:51 posted by 에그뱃

    madridnortehoy.com
    모두가 고맙게도 Ouyang Zhi를 바라볼 수밖에 없었습니다.

  • Comment Link 에그벳주소 Monday, 11 March 2024 15:39 posted by 에그벳주소

    laanabasis.com
    Fang Jifan의 마음 깊은 곳에는 약간의 기대가있었습니다.

  • Comment Link 메가슬롯 게임 Monday, 11 March 2024 15:00 posted by 메가슬롯 게임

    sm-casino1.com
    Hongzhi 황제는 차갑게 코를 골고 Wang Zuo를 열심히 바라 보았습니다.

  • Comment Link 에그 벳 Monday, 11 March 2024 14:37 posted by 에그 벳

    pchelografiya.com
    Fang Jifan의 격려 아래 그가 정말로 추리했을까요?

  • Comment Link 에그카지노 Monday, 11 March 2024 08:18 posted by 에그카지노

    windowsresolution.com
    저녁 10시에 여관에서 간단히 씻고 서산에 도착했다.

  • Comment Link 메가슬롯 Monday, 11 March 2024 07:22 posted by 메가슬롯

    dota2answers.com
    Zhu Houzhao는 걱정스럽고 신중하게 내시 그룹의 등을 바라 보았습니다.