Print this page

Inaugurarea Piscinei Exterioare cu apa sarata, 31 Iulie 2013

Saturday, 09 January 2016 06:53
9118 comments
Rate this item
(0 votes)

La Centrul de Balneologie şi Recuperare Medicală din cadrul Fundaţiei Medicale „Speranţa Bolnavilor” din Barticeşti, jud. Neamţ, a fost sfinţit şi inaugurat miercuri, 31 iulie 2013, un complex balnear în aer liber, care vine în completarea serviciilor medicale asigurate în interior.

Să ne amintim…

inugurare piscina
Unele lucruri se uită pentru ca să facă loc altora, noi. Altele se uită pentru că amintirea doare. Iar altele, dintr-o firească înclinare a naturii umane în relaţiile cu semenii noştri, fiindcă lucrul cel mai greu de acceptat este recunoştinţa faţă de înaintaşi şi admiraţia faţă de cei care aici şi acum duc mai departe ideea, munca şi sacrificiul lor în folosul tuturor. Vă amintiţi? Vineri, 16 septembrie 2011, a fost inaugurat şi sfinţit Centrul de Balneologie şi Recuperare Medicală din cadrul Fundaţiei „Speranţa Bolnavilor” din Barticeşti, jud. Neamţ. Proiectul centrului medical din Barticeşti datează încă din anii grei ai comunismului, când preotul Mihai Rotaru, abia ieşit din închisorile comuniste, a dorit să ridice un astfel de centru, dar, abia între anii 1990-1995, părintele Alois Fechet, înfruntând plin de curaj şi abnegaţie inerţia, birocraţia şi frica post-comunistă adânc înrădăcinată în structuri şi conştiinţe, a dus la îndeplinire visul părintelui Rotaru, edificând clădirea cunoscută generic ca „spitalul din Barticeşti”, la realizarea căreia a fost sprijinit de mulţi prieteni din străinătate. Iar ideea noului Centru de Balneologie şi Recuperare Medicală a apărut în 2009, când pr. Mihai Budău participa la pelerinajul bolnavilor la sanctuarul Maicii Domnului de la Cacica. „Am simţit că pentru cei care suferă se mai poate face ceva” – spunea Sfinţia sa, iar după doi ani avea loc inaugurarea Centrului de Balneologie şi Recuperare Medicală. „În felul acesta, a spus la acea dată pr. Mihai Budău, directorul Fundaţiei Medicale „Speranţa Bolnavilor”, există de 15 ani în Barticeşti posibilitatea unor investigaţii şi tratament în aproape toate specialităţile medicale. Medicii care provin fie din centrele universitare de la Iaşi sau care lucrează la Roman, Bacău şi Piatra Neamţ îşi oferă cu multă generozitate şi dăruire timpul şi priceperea, pentru a veni în sprijinul celor aflaţi în suferinţă, conferind şi un plus de valoare acestei instituţii”.

…şi să mergem mai departe…

inugurare piscina 3

Miercuri, 31 iulie 2013, în prezenţa PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi, a preşedintelui Direcţiei de Sănătate Publică Neamţ, a preşedintei Casei de Asigurări de Sănătate a Judeţului Neamţ, a prefectului judeţului Neamţ, a doamnei primar al comunei Boteşti, a numeroşi preoţi şi persoane consacrate, a unor reprezentanţi din administraţie şi poliţie, reprezentanţi ai presei locale şi centrale, furnizori de servicii şi echipamente medicale, a numeroşi credincioşi ai comunităţii locale din Barticeşti şi din comunele vecine, a fost sfinţit şi inaugurat complexul balnear în aer liber de lângă Centrul de Balneologie şi Recuperare Medicală Barticeşti.

În cuvântul de deschidere, pr. Mihai Budău, directorul Fundaţiei Medicale „Speranţa Bolnavilor”, a subliniat faptul că noul complex balnear vine în completarea serviciilor medicale asigurate în interior, îmbinând efectele terapeutice ale apei sărate cu terapia solară. Piscina are 20 m lungime şi 10 m lăţime, cu o adâncime de la 1,30 m până la 2 m şi o capacitate de 330 mc. Ca şi pentru piscina din interior, apa este adusă de la izvorul episcopiei de la Sărata Băi, de lângă Bacău, şi are proprietăţi terapeutice deosebite. Există, de asemenea, o instalaţie pentru hidroterapie cu apă dulce şi aparat de jacuzzi, duşuri. În afară de personalul medical înalt specializat, un kinetoterapeut asigură permanent celor veniţi la tratament sau pur şi simplu pentru relaxare, sfatul său competent şi terapia adecvată. În jurul piscinei sunt 100 de şezlonguri albe, ca la malul mării, cu umbreluţele aferente şi la distanţă, arbori de tuia („arborele vieţii”), care aduc mireasma răcoroasă a vacanţei.

Nouă cifrele nu ne spun probabil prea multe lucruri. Dar în arşiţa verii căutăm măcar în gând marea (nu tocmai accesibilă pentru fiecare) sau orice apă, fie el şi un iaz sau chiar o baltă ceva mai mare, în care coborâm cu oarecare teamă de vegetaţia subacvatică şi mai ales de fauna locală, care nu constă numai în peşti şi broaşte, dar şi în nelipsiţii şerpi mai mult sau mai puţin… biblici. De aceea, piscina răcoroasă, pură, sigură şi lipsită de întâlniri nedorite, ne aşteaptă. Şi, surpriză: dacă atunci când privim în filme reşedinţele unor vedete hollywoodiene sau ale cine ştie căror magnaţi, ni se pare cumva cunoscută piscina lor mare şi luxoasă, nu este o iluzie: dimensiunile, culorile, tipul de mozaic, dotarea sunt identice cu ale complexului balnear în aer liber din Barticeşti.

inugurare piscina 2

În cuvântul său, PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi, a subliniat că aceasta reprezintă iniţiativa Episcopiei Iaşi pentru întregirea serviciilor de sănătate pe care Fundaţia „Speranţa Bolnavilor” le oferă tuturor şi a mulţumit celor implicaţi în realizarea sa.

Sub cerul torid al verii, o oază de răcoare, de linişte, de sănătate şi bucurie a fost sfinţită şi inaugurată acum, la 31 iulie 2013. Iar întregul complex este vegheat de iubirea de mamă a Fecioarei Maria, statuia de la intrare reprezentând „Preasfânta Inimă a Mariei”.

…cu gândul la viitor

Paşii continuă. Proiectele pentru sănătate ale Episcopiei de Iaşi continuă. La fel ca şi entuziasmul tineresc al celor care lucrează şi care ştiu că fiecare pas al lor reprezintă o jertfă de sine, fiindcă şi piedicile sunt la tot pasul. Dar când Domnul e cu noi, cine împotriva noastră?!

Dr. Ecaterina Hanganu

Read 30401 times Last modified on Wednesday, 05 June 2019 06:43
Super User

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua. Ut enim ad minim veniam, quis nostrud exercitation ullamco laboris nisi ut aliquip ex ea commodo consequat.

Website: ithemeslab.com

9118 comments

  • Comment Link Horacio Beeman Thursday, 04 July 2024 02:02 posted by Horacio Beeman

    http://bbs.lingshangkaihua.com/home.php?mod=space&uid=1508084

  • Comment Link Odisyw Wednesday, 03 July 2024 15:02 posted by Odisyw

    buy generic cytoxan online - buy meclizine without a prescription purchase trimetazidine pills

  • Comment Link Lyman Rimson Wednesday, 03 July 2024 02:46 posted by Lyman Rimson

    https://www.google.co.uz/url?q=https://raahauge-yildiz.blogbright.net/shattered-no-more-the-ultimate-guide-to-auto-glass-replacement-1717294248

  • Comment Link Xmknrv Tuesday, 02 July 2024 21:04 posted by Xmknrv

    buy spironolactone pill - purchase prothiaden pills revia cost

  • Comment Link 슬롯 Tuesday, 02 July 2024 12:14 posted by 슬롯

    슬롯 게임 무료
    폐하께서 3일 후에 결과를 밝히라고 하셨으니... 당연히 3일이 될 것입니다.

  • Comment Link 슬롯 Tuesday, 02 July 2024 12:14 posted by 슬롯

    케이 슬롯
    Zhang Xin은 "관계가 무엇입니까? "라고 묻지 않을 수 없었습니다.

  • Comment Link 슬롯 Tuesday, 02 July 2024 12:14 posted by 슬롯

    에그벳슬롯
    Hongzhi 황제는 그의 얼굴에 이상한 표정으로 Xiao Jing을 바라보고 신중한 생각 끝에 뭔가 이해하는 것 같았습니다.

  • Comment Link 슬롯 Tuesday, 02 July 2024 12:14 posted by 슬롯

    배팅 룸
    그것은 먼 나라이고 어떤 사람들은 강하다고 생각하고 어떤 사람들은 약하다고 생각합니다.

  • Comment Link 슬롯 Tuesday, 02 July 2024 12:14 posted by 슬롯

    슬롯 나라 무료
    그러나 지난 이틀 동안 그가 근무 중일 때 그는 그의 가족에 더 많은 사람들이 있다는 것을 알게 되었습니다.

  • Comment Link 슬롯 Tuesday, 02 July 2024 12:14 posted by 슬롯

    토토 먹튀
    Zhu Houzhao는 메스를, Fang Jifan은 지혈기를 들고 기다렸습니다.