Print this page

Inaugurarea Centrului de Recuperare Medicala Barticesti, 16 Septembrie 2011

Wednesday, 05 June 2019 06:43
24426 comments
Rate this item
(0 votes)

Civilizaţia Iubirii

inaugurare centru 2

Noul Centru de Balneologie şi Recuperare medicală, din cadrul Fundaţiei Medicale „Speranţa Bolnavilor”, din Barticeşti, jud. Neamţ, a fost sfinţit şi inaugurat vineri, 16 septembrie 2011, la ora 16.00, în prezenţa PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi, a PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi, şi a PS Anton Coşa, episcop de Chişinău (Republica Moldova), a numeroşi preoţi şi persoane consacrate, sosite din Moldova şi din Bucureşti. Au luat parte reprezentanţi din parlamentul României, autorităţi civile judeţene şi locale, reprezentanţi ai instituţiilor de sănătate, administraţie şi poliţie, reprezentanţi ai presei locale şi centrale, furnizori de servicii şi echipamente medicale, precum şi reprezentanţii altor instituţii în colaborare cu Fundaţia Medicală „Speranţa Bolnavilor” şi Centrul de Balneologie şi Recuperare Medicală, credincioşi ai comunităţii locale din Barticeşti, din comunele vecine şi numeroşi oaspeţi din ţară şi de peste hotare.

În cuvântul său de inaugurare, pr. Mihai Budău, director al Fundaţiei Medicale „Speranţa Bolnavilor”, a subliniat că proiectul centrului medical din Barticeşti datează încă din anii grei ai comunismului, când preotul Mihai Rotaru, abia ieşit din închisorile comuniste, a dorit să ridice un astfel de centru. S-a sacrificat pentru ideile sale, pe care de altfel nici nu a reuşit să le materializeze, din cauza condiţiilor bine cunoscute. Dar ideile sunt acelea care fisurează un sistem pentru edificarea binelui, iar cultura şi în cadrul acesteia, cultul deţin primatul asupra condiţiilor materiale (aşa cum a demonstrat fericitul Ioan Paul al II-lea, care a fost, prin întreaga sa activitate, factorul hotărâtor în căderea comunismului). Între anii 1990-1995, părintele Alois Fechet, înfruntând plin de curaj şi abnegaţie inerţia, birocraţia şi frica post-comunistă adânc înrădăcinată în structuri şi conştiinţe, a dus la îndeplinire visul părintelui Rotaru, edificând clădirea cunoscută generic ca „spitalul din Barticeşti”, la realizarea căreia a fost sprijinit de mulţi prieteni din străinătate. „În felul acesta, a continuat pr. Mihai Budău, există de 15 ani în Barticeşti posibilitatea unor investigaţii şi tratament în aproape toate specialităţile medicale. Medicii care provin fie din centrele universitare de la Iaşi sau care lucrează la Roman, Bacău şi Piatra Neamţ îşi oferă cu multă generozitate şi dăruire timpul şi priceperea, pentru a veni în sprijinul celor aflaţi în suferinţă, conferind şi un plus de valoare acestei instituţii”.

inaugurare centru

Dacă nu am fi fost de atâtea ori martorii modului miraculos în care lucrează Dumnezeu, am fi tentaţi să vedem cu ochii, dar să nu credem ce s-a putut realiza într-un timp extrem de scurt: lucrările la Centrul de Balneologie şi Recuperare Medicală au început imediat după sărbătoarea Paştelui din 2010, în plină criză financiară, atât la nivel naţional, cât şi la nivelul instituţiei, iar Centrul s-a înălţat şi a fost dotat în întregime din donaţii de peste hotare şi din ţară. „Noua clădire – a precizat pr. Mihai Budău – oferă posibilitatea unor tratamente de specialitate pentru o diversitate de boli. Dispune de personal specializat şi de aparatură înalt performantă, achiziţionată recent, de o piscină cu apă sărată (apa este adusă de la Sărata Băi de lângă Bacău, care are proprietăţi terapeutice deosebite) şi de 40 de paturi pentru cei care doresc să primească şi cazare pentru perioada tratamentului.

În continuare, pr. Mihai Budău a mulţumit episcopilor Diecezei de Iaşi, PS Petru şi PS Aurel, care au crezut în acest proiect şi l-au susţinut mereu, şi, împreună cu PS Anton Coşa, episcop de Chişinău, au onorat ceremonia de inaugurare, precum şi părintelui Adrian Faraoanu, recent numit director adjunct al fundaţiei. Recunoştinţa tuturor se îndreaptă spre binefăcători: în mod deosebit don Antonio Rossi, „Chiesse dell’Est” din Brescia, care a oferit cea mai mare parte din sumă; d-na Rita Cusan şi „Gruppo Missioni” din Concordia-Saggitaria, Dieceza de Pordenone (prezentă la inaugurare cu o delegaţie), precum şi părintelui Peppino Barbesta şi „Lavoratori Credenti” din Dieceza de Lodi pentru susţinerea materială. Mulţumiri deosebite au fost adresate proiectanţilor de la A.B.V. Total Proiect SRL, reprezentată de către dl. inginer Mihai Nenov şi d-na arhitectă Cristina Iacobescu, doamnei primar al comunei Boteşti, Angela Boros, şi domnului Vasile Pruteanu, preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ, pentru sprijinul acordat în privinţa documentaţiei. Aceleaşi calde mulţumiri au fost adresate domnilor Valerică Frăţilă, preşedintele Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, şi Dan Morenciu, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Neamţ, pentru sprijinul acordat pe linie medicală, întregului personal al spitalului Barticeşti pentru spiritul cald şi plin de abnegaţie în edificarea centrului şi susţinerea activităţilor medicale ale acestuia. Un cuvânt special de mulţumire a fost adresat d-lui Andrei Mihai, constructorul centrului, pentru tot sprijinul acordat cu pasiune, cu mult suflet şi interes deosebit pentru a face ca totul să fie cât mai frumos.

inaugurare recuperare

Dar „istoricul” Noului Centru de Balneologie şi Recuperare Medicală din cadrul Fundaţiei Medicale „Speranţa Bolnavilor” din Barticeşti, ar mai putea fi spus şi altfel: ideea părintelui Mihai Budău a apărut în urmă cu doi ani, când Sfinţia sa participa la pelerinajul bolnavilor la sanctuarul Maicii Domnului de la Cacica. „Am simţit că pentru cei care suferă se mai poate face ceva” – relatează Sfinţia sa. Era 13 mai 2009, ziua apariţiei Maicii Domnului la Fatima. Şi cum Providenţa nu cunoaşte „întâmplare”, nu întâmplător pr. Mihai Budău a ales pentru interiorul noii clădiri culorile atribuite prin tradiţie Maicii Domnului – albastru-alb, iar lumina care se filtrează înmiresmată de sfinţenie prin ferestrele înalte are nuanţa celui mai pur albastru. De fapt, piedicile pe care le-a avut de întâmpinat de-a lungul acestui drum de sacrificiu nu au fost decât umbra care arată că lumina vine exact de „Acolo” de unde trebuie. Maica Domnului, care a dat trup cuvântului lui Dumnezeu, se îndură întotdeauna de cei care o imploră cu inimi curate, dând cuvânt spre vindecare trupurilor lor materiale şi trup material ideilor lor, fiindcă (parafrazându-l pe evanghelistul Luca, medicul), ea „le păstrează pe toate în inima ei”. De aceea, în faţa noului Centru de Balneologie şi Recuperare Medicală se află statuia Fecioarei Maria, Regină.

Ziua sfinţirii şi inaugurării noului centru era blândă, cu soare dulce pe cerul înalt şi senin, fără nouri, cu adiere molcomă de vânt ca să ne aducem aminte că întotdeauna Duhului Domnului pogoară asupra celor care i se încredinţează cu totul. Iar alături, un castan îşi resfira candelabrele înflorite a doua oară – semn de toamnă lungă – sau de primăvară, fiindcă proiecte mai sunt, încă multe şi bune. Şi continuă, din îndurarea lui Dumnezeu şi sacrificiul celor aleşi. Fiindcă aşa şi numai aşa se construieşte civilizaţia iubirii pe pământul celor vii.

„Deo gratias!” – a încheiat pr. Mihai Budău – „Mulţumim lui Dumnezeu mai mult decât prin cuvinte, prin fapte şi prin activitatea noastră”.

Dr. Ecaterina Hanganu

Read 109050 times Last modified on Wednesday, 05 June 2019 06:44
Super User

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua. Ut enim ad minim veniam, quis nostrud exercitation ullamco laboris nisi ut aliquip ex ea commodo consequat.

Website: ithemeslab.com

24426 comments

  • Comment Link DennisTat Sunday, 30 August 2026 02:08 posted by DennisTat

    сюда https://tripscans77.co/

  • Comment Link Brandonskymn Sunday, 30 August 2026 01:55 posted by Brandonskymn

    сайт https://tripscans77.co/

  • Comment Link Brandonskymn Sunday, 30 August 2026 01:12 posted by Brandonskymn

    такой https://tripscans77.co/

  • Comment Link Brandonskymn Sunday, 30 August 2026 00:10 posted by Brandonskymn

    взгляните на сайте здесь https://tripscans77.co/

  • Comment Link why not try this out Saturday, 29 August 2026 23:52 posted by why not try this out

    I really like it when individuals come together and share opinions.

    Great blog, keep it up!

  • Comment Link qabxqcgy Saturday, 29 August 2026 23:15 posted by qabxqcgy

    My sexy liofe part1Stfip suuck embwrrassed blackmailDifks sporting oods copupons promotionsPictues off
    angel in chins bondageFreee indiwn wopmen fuckingGllory holes iin liuzella gaGeylang escxorts singaporeBiig boob sexx comFreee fulpl
    lwngth foot jobb movieRayy stevcens bridget thee midget thee queenFreee pornn seazrch emgineGaay massage laqke forst ilFrree trany contactsHoot brazilian slutsXxx desre spencerHomekade dildosAbellka anderrson storre fuckCrazzy old ladry blowjobs100
    ftee grandma seex dateGerman wife amateurSedual adfice forums4greedy bonde sexNo nonsehse ppantyhose low riseEveer
    hadd sexx without a condomHaiiry babes ussy milfsSimln schama gayViolafion xxxSexy tacher orgiesBondsage
    nesighbor videoFoxx xxxx yiffEsccort jacksonville flCahght pumping mmy penisPussy porn tuhe french black femaleHoomegrown hanmd jobRachesl starr asss real rap talkSoccer tedd nugent nudeTiiny toeds poprn clipsDaaddy daqughter
    spankOraal sexx stiJenney mccarhy nudeNudee teenn breaPabty
    andd bra sexJenn gregg hardcoreFirst time aal sexoviesGeorgia nudist colonyGayy sex senes inn niip tuckVombats bbss teens imageboard jpHott teen bikini picturesAnal
    video gratisFreee videoos latuno wome blwjobs youpornRound bottom seak recipeMalle naked
    nude wrestlingHot bladk gir fuucks whiteTantta ssex positionsFrree nde brazilkan men photosSwibger lardgest orgyJessca blaank njde picEbon ssluts and whte
    cocksNakwd mature houswivesNatalie nude oceanAsss blackk
    cuum facial frdee nasty shotImage latexYohng celebriity thumbsErotic nude beautifdul wonen picturesGiaant
    in hhis assEscoret vkoAnal affairs jjanet joyAnal fissuure centinal bLa guhns copck aand reloaded
    https://javasian.cc/tags/muscle Verne troyer mini mee sex videoWhat aree ome ggood ssex channelsNaaked leiila kayleighBeyonce
    breast enhancementAnfique ccap gun hobby toy ttoy vintageChbby brunetyte eags pussySister's riends fuhck
    brothuer whiile sleepAdupt ree movie trailer xxxAnjie cruiz free nude suirting videoNudde ith
    redd toenailsFrree amateur moviesAddult xxx frtee pornLondon andrees lesbianStrewaming poren creampiue vidsMarrried peoplle ave sexRelationshis sexx pornSeexy iran aduylt womenLocal ten chatsBig hairy movieDownlooad aqua tesn hunge
    force cartoonsJohn holmes feee pornSeexy videos oof shley robertsMaturde pawg dildosFreee restrp pornRussiqn fucxk com2 lbss
    off chiicken breastConceivihg wiith popr sperm motilityPhatt azzz sucking dickTwiligh dildoNiccki minaj porn freeCelebrioty seex sceeneNude
    nazked broooke burnsBoobs princxess leiaCotroversial preachher marries formewr pporn starMilff
    spreeading freeDeviantt anhal sexGeb haing sex egyptin godMusgangs and hoot bikini
    girlsSexuaal prdedators oon myspaceWhhy can't i have ssex longerGorgeus tesen masturbationBraless teens galleryBlaack busgy babesMale youn model teenHillary clinton fake fuckk picturesSeex downlkad off getaway mvie of kim basingerSexx werird xxxShared wife nue picturesBreaast augmentation after breastt feedingHoot nakked auntFreee marure wiofe girlfriendVintaqge ccoleman iroin pricingDesgn bondageWhaat iss breast
    cancer treatmentCuriious teenn girls havving orzl sexGrandma's iss storyInndian hot xxxx movies free downloadFrree hoot teeen pantiesHow too suck att facebookPoorn exkimo lisa annInspirational biible vrses
    for teensForrd escort mark2Breast menoause tenderness1999
    forrd escorrt zx2 cool

  • Comment Link DennisTat Saturday, 29 August 2026 22:46 posted by DennisTat

    сайт https://tripscana78.cc/

  • Comment Link 바이낸스 가입 Saturday, 29 August 2026 22:37 posted by 바이낸스 가입

    Ahaa, its fastidious discussion concerning this paragraph at this
    place at this website, I have read all that, so at this time
    me also commenting at this place.

  • Comment Link Brandonskymn Saturday, 29 August 2026 21:55 posted by Brandonskymn

    Источник https://tripscans77.co

  • Comment Link DennisTat Saturday, 29 August 2026 21:46 posted by DennisTat

    взгляните на сайте здесь https://tripscan77.us/