Print this page

Inaugurarea Centrului de Recuperare Medicala Barticesti, 16 Septembrie 2011

Wednesday, 05 June 2019 06:43
24429 comments
Rate this item
(0 votes)

Civilizaţia Iubirii

inaugurare centru 2

Noul Centru de Balneologie şi Recuperare medicală, din cadrul Fundaţiei Medicale „Speranţa Bolnavilor”, din Barticeşti, jud. Neamţ, a fost sfinţit şi inaugurat vineri, 16 septembrie 2011, la ora 16.00, în prezenţa PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi, a PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi, şi a PS Anton Coşa, episcop de Chişinău (Republica Moldova), a numeroşi preoţi şi persoane consacrate, sosite din Moldova şi din Bucureşti. Au luat parte reprezentanţi din parlamentul României, autorităţi civile judeţene şi locale, reprezentanţi ai instituţiilor de sănătate, administraţie şi poliţie, reprezentanţi ai presei locale şi centrale, furnizori de servicii şi echipamente medicale, precum şi reprezentanţii altor instituţii în colaborare cu Fundaţia Medicală „Speranţa Bolnavilor” şi Centrul de Balneologie şi Recuperare Medicală, credincioşi ai comunităţii locale din Barticeşti, din comunele vecine şi numeroşi oaspeţi din ţară şi de peste hotare.

În cuvântul său de inaugurare, pr. Mihai Budău, director al Fundaţiei Medicale „Speranţa Bolnavilor”, a subliniat că proiectul centrului medical din Barticeşti datează încă din anii grei ai comunismului, când preotul Mihai Rotaru, abia ieşit din închisorile comuniste, a dorit să ridice un astfel de centru. S-a sacrificat pentru ideile sale, pe care de altfel nici nu a reuşit să le materializeze, din cauza condiţiilor bine cunoscute. Dar ideile sunt acelea care fisurează un sistem pentru edificarea binelui, iar cultura şi în cadrul acesteia, cultul deţin primatul asupra condiţiilor materiale (aşa cum a demonstrat fericitul Ioan Paul al II-lea, care a fost, prin întreaga sa activitate, factorul hotărâtor în căderea comunismului). Între anii 1990-1995, părintele Alois Fechet, înfruntând plin de curaj şi abnegaţie inerţia, birocraţia şi frica post-comunistă adânc înrădăcinată în structuri şi conştiinţe, a dus la îndeplinire visul părintelui Rotaru, edificând clădirea cunoscută generic ca „spitalul din Barticeşti”, la realizarea căreia a fost sprijinit de mulţi prieteni din străinătate. „În felul acesta, a continuat pr. Mihai Budău, există de 15 ani în Barticeşti posibilitatea unor investigaţii şi tratament în aproape toate specialităţile medicale. Medicii care provin fie din centrele universitare de la Iaşi sau care lucrează la Roman, Bacău şi Piatra Neamţ îşi oferă cu multă generozitate şi dăruire timpul şi priceperea, pentru a veni în sprijinul celor aflaţi în suferinţă, conferind şi un plus de valoare acestei instituţii”.

inaugurare centru

Dacă nu am fi fost de atâtea ori martorii modului miraculos în care lucrează Dumnezeu, am fi tentaţi să vedem cu ochii, dar să nu credem ce s-a putut realiza într-un timp extrem de scurt: lucrările la Centrul de Balneologie şi Recuperare Medicală au început imediat după sărbătoarea Paştelui din 2010, în plină criză financiară, atât la nivel naţional, cât şi la nivelul instituţiei, iar Centrul s-a înălţat şi a fost dotat în întregime din donaţii de peste hotare şi din ţară. „Noua clădire – a precizat pr. Mihai Budău – oferă posibilitatea unor tratamente de specialitate pentru o diversitate de boli. Dispune de personal specializat şi de aparatură înalt performantă, achiziţionată recent, de o piscină cu apă sărată (apa este adusă de la Sărata Băi de lângă Bacău, care are proprietăţi terapeutice deosebite) şi de 40 de paturi pentru cei care doresc să primească şi cazare pentru perioada tratamentului.

În continuare, pr. Mihai Budău a mulţumit episcopilor Diecezei de Iaşi, PS Petru şi PS Aurel, care au crezut în acest proiect şi l-au susţinut mereu, şi, împreună cu PS Anton Coşa, episcop de Chişinău, au onorat ceremonia de inaugurare, precum şi părintelui Adrian Faraoanu, recent numit director adjunct al fundaţiei. Recunoştinţa tuturor se îndreaptă spre binefăcători: în mod deosebit don Antonio Rossi, „Chiesse dell’Est” din Brescia, care a oferit cea mai mare parte din sumă; d-na Rita Cusan şi „Gruppo Missioni” din Concordia-Saggitaria, Dieceza de Pordenone (prezentă la inaugurare cu o delegaţie), precum şi părintelui Peppino Barbesta şi „Lavoratori Credenti” din Dieceza de Lodi pentru susţinerea materială. Mulţumiri deosebite au fost adresate proiectanţilor de la A.B.V. Total Proiect SRL, reprezentată de către dl. inginer Mihai Nenov şi d-na arhitectă Cristina Iacobescu, doamnei primar al comunei Boteşti, Angela Boros, şi domnului Vasile Pruteanu, preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ, pentru sprijinul acordat în privinţa documentaţiei. Aceleaşi calde mulţumiri au fost adresate domnilor Valerică Frăţilă, preşedintele Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, şi Dan Morenciu, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Neamţ, pentru sprijinul acordat pe linie medicală, întregului personal al spitalului Barticeşti pentru spiritul cald şi plin de abnegaţie în edificarea centrului şi susţinerea activităţilor medicale ale acestuia. Un cuvânt special de mulţumire a fost adresat d-lui Andrei Mihai, constructorul centrului, pentru tot sprijinul acordat cu pasiune, cu mult suflet şi interes deosebit pentru a face ca totul să fie cât mai frumos.

inaugurare recuperare

Dar „istoricul” Noului Centru de Balneologie şi Recuperare Medicală din cadrul Fundaţiei Medicale „Speranţa Bolnavilor” din Barticeşti, ar mai putea fi spus şi altfel: ideea părintelui Mihai Budău a apărut în urmă cu doi ani, când Sfinţia sa participa la pelerinajul bolnavilor la sanctuarul Maicii Domnului de la Cacica. „Am simţit că pentru cei care suferă se mai poate face ceva” – relatează Sfinţia sa. Era 13 mai 2009, ziua apariţiei Maicii Domnului la Fatima. Şi cum Providenţa nu cunoaşte „întâmplare”, nu întâmplător pr. Mihai Budău a ales pentru interiorul noii clădiri culorile atribuite prin tradiţie Maicii Domnului – albastru-alb, iar lumina care se filtrează înmiresmată de sfinţenie prin ferestrele înalte are nuanţa celui mai pur albastru. De fapt, piedicile pe care le-a avut de întâmpinat de-a lungul acestui drum de sacrificiu nu au fost decât umbra care arată că lumina vine exact de „Acolo” de unde trebuie. Maica Domnului, care a dat trup cuvântului lui Dumnezeu, se îndură întotdeauna de cei care o imploră cu inimi curate, dând cuvânt spre vindecare trupurilor lor materiale şi trup material ideilor lor, fiindcă (parafrazându-l pe evanghelistul Luca, medicul), ea „le păstrează pe toate în inima ei”. De aceea, în faţa noului Centru de Balneologie şi Recuperare Medicală se află statuia Fecioarei Maria, Regină.

Ziua sfinţirii şi inaugurării noului centru era blândă, cu soare dulce pe cerul înalt şi senin, fără nouri, cu adiere molcomă de vânt ca să ne aducem aminte că întotdeauna Duhului Domnului pogoară asupra celor care i se încredinţează cu totul. Iar alături, un castan îşi resfira candelabrele înflorite a doua oară – semn de toamnă lungă – sau de primăvară, fiindcă proiecte mai sunt, încă multe şi bune. Şi continuă, din îndurarea lui Dumnezeu şi sacrificiul celor aleşi. Fiindcă aşa şi numai aşa se construieşte civilizaţia iubirii pe pământul celor vii.

„Deo gratias!” – a încheiat pr. Mihai Budău – „Mulţumim lui Dumnezeu mai mult decât prin cuvinte, prin fapte şi prin activitatea noastră”.

Dr. Ecaterina Hanganu

Read 113958 times Last modified on Wednesday, 05 June 2019 06:44
Super User

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua. Ut enim ad minim veniam, quis nostrud exercitation ullamco laboris nisi ut aliquip ex ea commodo consequat.

Website: ithemeslab.com

24429 comments

  • Comment Link how can i get azithromycin Thursday, 25 April 2024 21:52 posted by how can i get azithromycin

    generic zithromax 500mg

  • Comment Link Scottedisa Thursday, 25 April 2024 21:31 posted by Scottedisa

    Rolex watches
    Understanding COSC Accreditation and Its Importance in Horology
    COSC Accreditation and its Stringent Criteria
    COSC, or the Official Swiss Chronometer Testing Agency, is the official Swiss testing agency that verifies the accuracy and precision of wristwatches. COSC accreditation is a sign of superior craftsmanship and reliability in chronometry. Not all timepiece brands follow COSC validation, such as Hublot, which instead adheres to its own demanding standards with mechanisms like the UNICO calibre, attaining comparable precision.

    The Art of Precision Chronometry
    The core mechanism of a mechanical timepiece involves the mainspring, which delivers power as it loosens. This mechanism, however, can be susceptible to external elements that may influence its precision. COSC-validated mechanisms undergo rigorous testing—over 15 days in various conditions (five positions, three temperatures)—to ensure their durability and dependability. The tests measure:

    Average daily rate precision between -4 and +6 secs.
    Mean variation, highest variation rates, and impacts of temperature variations.
    Why COSC Validation Matters
    For watch enthusiasts and connoisseurs, a COSC-accredited watch isn't just a piece of technology but a demonstration to lasting excellence and precision. It represents a timepiece that:

    Offers exceptional dependability and accuracy.
    Provides confidence of quality across the whole design of the timepiece.
    Is likely to hold its value more efficiently, making it a sound choice.
    Famous Chronometer Manufacturers
    Several renowned brands prioritize COSC validation for their watches, including Rolex, Omega, Breitling, and Longines, among others. Longines, for instance, offers collections like the Archive and Soul, which feature COSC-validated mechanisms equipped with advanced substances like silicon equilibrium springs to enhance durability and efficiency.

    Historic Context and the Evolution of Timepieces
    The concept of the timepiece originates back to the need for precise chronometry for navigation at sea, emphasized by John Harrison's work in the 18th cent. Since the official establishment of Controle Officiel Suisse des Chronometres in 1973, the certification has become a yardstick for assessing the accuracy of luxury watches, continuing a legacy of excellence in horology.

    Conclusion
    Owning a COSC-accredited watch is more than an visual selection; it's a commitment to quality and precision. For those valuing accuracy above all, the COSC validation provides peace of thoughts, guaranteeing that each accredited watch will perform reliably under various conditions. Whether for individual satisfaction or as an investment, COSC-validated watches distinguish themselves in the world of watchmaking, carrying on a legacy of careful timekeeping.

  • Comment Link Santiagoknows Thursday, 25 April 2024 21:04 posted by Santiagoknows

    allegra 4mg https://healthier-online.top/

  • Comment Link pharmacy Thursday, 25 April 2024 21:01 posted by pharmacy

    online pharmacy indonesia

  • Comment Link fpparisshop.com Thursday, 25 April 2024 19:47 posted by fpparisshop.com

    etsyweddingteam.com
    素晴らしい情報源です。いつも参考になります。

  • Comment Link 에그카지노 Thursday, 25 April 2024 19:42 posted by 에그카지노

    sandyterrace.com
    Hongzhi 황제가 그러한 명령을 내렸기 때문에 Liu Jian은 "명령을 준수하십시오"라고 말할 수밖에 없었습니다.

  • Comment Link azithromycin cost canada Thursday, 25 April 2024 19:16 posted by azithromycin cost canada

    how can i get zithromax over the counter

  • Comment Link cheapest prescription pharmacy Thursday, 25 April 2024 19:14 posted by cheapest prescription pharmacy

    your pharmacy online

  • Comment Link Tonic Greens Thursday, 25 April 2024 19:00 posted by Tonic Greens

    Hello my family member! I wish to say that this article is awesome, great written and include approximately all vital infos. I¦d like to peer extra posts like this .

  • Comment Link prinivil 2.5 mg Thursday, 25 April 2024 17:47 posted by prinivil 2.5 mg

    otc lisinopril