Print this page

Inaugurarea Centrului de Recuperare Medicala Barticesti, 16 Septembrie 2011

Wednesday, 05 June 2019 06:43
24431 comments
Rate this item
(0 votes)

Civilizaţia Iubirii

inaugurare centru 2

Noul Centru de Balneologie şi Recuperare medicală, din cadrul Fundaţiei Medicale „Speranţa Bolnavilor”, din Barticeşti, jud. Neamţ, a fost sfinţit şi inaugurat vineri, 16 septembrie 2011, la ora 16.00, în prezenţa PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi, a PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi, şi a PS Anton Coşa, episcop de Chişinău (Republica Moldova), a numeroşi preoţi şi persoane consacrate, sosite din Moldova şi din Bucureşti. Au luat parte reprezentanţi din parlamentul României, autorităţi civile judeţene şi locale, reprezentanţi ai instituţiilor de sănătate, administraţie şi poliţie, reprezentanţi ai presei locale şi centrale, furnizori de servicii şi echipamente medicale, precum şi reprezentanţii altor instituţii în colaborare cu Fundaţia Medicală „Speranţa Bolnavilor” şi Centrul de Balneologie şi Recuperare Medicală, credincioşi ai comunităţii locale din Barticeşti, din comunele vecine şi numeroşi oaspeţi din ţară şi de peste hotare.

În cuvântul său de inaugurare, pr. Mihai Budău, director al Fundaţiei Medicale „Speranţa Bolnavilor”, a subliniat că proiectul centrului medical din Barticeşti datează încă din anii grei ai comunismului, când preotul Mihai Rotaru, abia ieşit din închisorile comuniste, a dorit să ridice un astfel de centru. S-a sacrificat pentru ideile sale, pe care de altfel nici nu a reuşit să le materializeze, din cauza condiţiilor bine cunoscute. Dar ideile sunt acelea care fisurează un sistem pentru edificarea binelui, iar cultura şi în cadrul acesteia, cultul deţin primatul asupra condiţiilor materiale (aşa cum a demonstrat fericitul Ioan Paul al II-lea, care a fost, prin întreaga sa activitate, factorul hotărâtor în căderea comunismului). Între anii 1990-1995, părintele Alois Fechet, înfruntând plin de curaj şi abnegaţie inerţia, birocraţia şi frica post-comunistă adânc înrădăcinată în structuri şi conştiinţe, a dus la îndeplinire visul părintelui Rotaru, edificând clădirea cunoscută generic ca „spitalul din Barticeşti”, la realizarea căreia a fost sprijinit de mulţi prieteni din străinătate. „În felul acesta, a continuat pr. Mihai Budău, există de 15 ani în Barticeşti posibilitatea unor investigaţii şi tratament în aproape toate specialităţile medicale. Medicii care provin fie din centrele universitare de la Iaşi sau care lucrează la Roman, Bacău şi Piatra Neamţ îşi oferă cu multă generozitate şi dăruire timpul şi priceperea, pentru a veni în sprijinul celor aflaţi în suferinţă, conferind şi un plus de valoare acestei instituţii”.

inaugurare centru

Dacă nu am fi fost de atâtea ori martorii modului miraculos în care lucrează Dumnezeu, am fi tentaţi să vedem cu ochii, dar să nu credem ce s-a putut realiza într-un timp extrem de scurt: lucrările la Centrul de Balneologie şi Recuperare Medicală au început imediat după sărbătoarea Paştelui din 2010, în plină criză financiară, atât la nivel naţional, cât şi la nivelul instituţiei, iar Centrul s-a înălţat şi a fost dotat în întregime din donaţii de peste hotare şi din ţară. „Noua clădire – a precizat pr. Mihai Budău – oferă posibilitatea unor tratamente de specialitate pentru o diversitate de boli. Dispune de personal specializat şi de aparatură înalt performantă, achiziţionată recent, de o piscină cu apă sărată (apa este adusă de la Sărata Băi de lângă Bacău, care are proprietăţi terapeutice deosebite) şi de 40 de paturi pentru cei care doresc să primească şi cazare pentru perioada tratamentului.

În continuare, pr. Mihai Budău a mulţumit episcopilor Diecezei de Iaşi, PS Petru şi PS Aurel, care au crezut în acest proiect şi l-au susţinut mereu, şi, împreună cu PS Anton Coşa, episcop de Chişinău, au onorat ceremonia de inaugurare, precum şi părintelui Adrian Faraoanu, recent numit director adjunct al fundaţiei. Recunoştinţa tuturor se îndreaptă spre binefăcători: în mod deosebit don Antonio Rossi, „Chiesse dell’Est” din Brescia, care a oferit cea mai mare parte din sumă; d-na Rita Cusan şi „Gruppo Missioni” din Concordia-Saggitaria, Dieceza de Pordenone (prezentă la inaugurare cu o delegaţie), precum şi părintelui Peppino Barbesta şi „Lavoratori Credenti” din Dieceza de Lodi pentru susţinerea materială. Mulţumiri deosebite au fost adresate proiectanţilor de la A.B.V. Total Proiect SRL, reprezentată de către dl. inginer Mihai Nenov şi d-na arhitectă Cristina Iacobescu, doamnei primar al comunei Boteşti, Angela Boros, şi domnului Vasile Pruteanu, preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ, pentru sprijinul acordat în privinţa documentaţiei. Aceleaşi calde mulţumiri au fost adresate domnilor Valerică Frăţilă, preşedintele Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, şi Dan Morenciu, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Neamţ, pentru sprijinul acordat pe linie medicală, întregului personal al spitalului Barticeşti pentru spiritul cald şi plin de abnegaţie în edificarea centrului şi susţinerea activităţilor medicale ale acestuia. Un cuvânt special de mulţumire a fost adresat d-lui Andrei Mihai, constructorul centrului, pentru tot sprijinul acordat cu pasiune, cu mult suflet şi interes deosebit pentru a face ca totul să fie cât mai frumos.

inaugurare recuperare

Dar „istoricul” Noului Centru de Balneologie şi Recuperare Medicală din cadrul Fundaţiei Medicale „Speranţa Bolnavilor” din Barticeşti, ar mai putea fi spus şi altfel: ideea părintelui Mihai Budău a apărut în urmă cu doi ani, când Sfinţia sa participa la pelerinajul bolnavilor la sanctuarul Maicii Domnului de la Cacica. „Am simţit că pentru cei care suferă se mai poate face ceva” – relatează Sfinţia sa. Era 13 mai 2009, ziua apariţiei Maicii Domnului la Fatima. Şi cum Providenţa nu cunoaşte „întâmplare”, nu întâmplător pr. Mihai Budău a ales pentru interiorul noii clădiri culorile atribuite prin tradiţie Maicii Domnului – albastru-alb, iar lumina care se filtrează înmiresmată de sfinţenie prin ferestrele înalte are nuanţa celui mai pur albastru. De fapt, piedicile pe care le-a avut de întâmpinat de-a lungul acestui drum de sacrificiu nu au fost decât umbra care arată că lumina vine exact de „Acolo” de unde trebuie. Maica Domnului, care a dat trup cuvântului lui Dumnezeu, se îndură întotdeauna de cei care o imploră cu inimi curate, dând cuvânt spre vindecare trupurilor lor materiale şi trup material ideilor lor, fiindcă (parafrazându-l pe evanghelistul Luca, medicul), ea „le păstrează pe toate în inima ei”. De aceea, în faţa noului Centru de Balneologie şi Recuperare Medicală se află statuia Fecioarei Maria, Regină.

Ziua sfinţirii şi inaugurării noului centru era blândă, cu soare dulce pe cerul înalt şi senin, fără nouri, cu adiere molcomă de vânt ca să ne aducem aminte că întotdeauna Duhului Domnului pogoară asupra celor care i se încredinţează cu totul. Iar alături, un castan îşi resfira candelabrele înflorite a doua oară – semn de toamnă lungă – sau de primăvară, fiindcă proiecte mai sunt, încă multe şi bune. Şi continuă, din îndurarea lui Dumnezeu şi sacrificiul celor aleşi. Fiindcă aşa şi numai aşa se construieşte civilizaţia iubirii pe pământul celor vii.

„Deo gratias!” – a încheiat pr. Mihai Budău – „Mulţumim lui Dumnezeu mai mult decât prin cuvinte, prin fapte şi prin activitatea noastră”.

Dr. Ecaterina Hanganu

Read 113996 times Last modified on Wednesday, 05 June 2019 06:44
Super User

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua. Ut enim ad minim veniam, quis nostrud exercitation ullamco laboris nisi ut aliquip ex ea commodo consequat.

Website: ithemeslab.com

24431 comments

  • Comment Link sandyterrace.com Tuesday, 30 April 2024 12:18 posted by sandyterrace.com

    lacolinaecuador.com
    홍치제는 아직 멀었는데 그를 보자 머리가 마비되어 기절할 지경이었다.

  • Comment Link sandyterrace.com Tuesday, 30 April 2024 11:35 posted by sandyterrace.com

    ihrfuehrerschein.com
    He Yan은 정신을 차렸습니다. "맞아요, 도시를 방어하고, 도시를 방어하세요!"

  • Comment Link Leanbiome Review Tuesday, 30 April 2024 11:15 posted by Leanbiome Review

    I visited a lot of website but I believe this one holds something extra in it in it

  • Comment Link best online foreign pharmacy Tuesday, 30 April 2024 10:11 posted by best online foreign pharmacy

    pharmacy coupons

  • Comment Link prednisone 10mg buy online Tuesday, 30 April 2024 09:19 posted by prednisone 10mg buy online

    prednisone 10mg tablet price

  • Comment Link sandyterrace.com Tuesday, 30 April 2024 08:59 posted by sandyterrace.com

    ilogidis.com
    평범한 부족은 한 번에 그렇게 많은 사람들을 모집하지 않을 것입니다.

  • Comment Link Scottedisa Tuesday, 30 April 2024 08:14 posted by Scottedisa

    Осмотр Тетер в чистоту: Как защитить свои криптовалютные средства

    Каждый день все больше пользователей обращают внимание в секурити своих цифровых финансов. Постоянно дельцы разрабатывают новые подходы кражи цифровых средств, и также держатели криптовалюты являются жертвами их интриг. Один из техник защиты становится проверка кошельков в присутствие незаконных средств.

    С какой целью это полезно?
    Прежде всего, чтобы защитить свои средства от мошенников и также украденных денег. Многие участники сталкиваются с риском убытков их средств вследствие хищных сценариев либо хищений. Тестирование кошельков позволяет выявить подозрительные операции и также предотвратить возможные убытки.

    Что мы предлагаем?
    Мы предоставляем сервис тестирования криптовалютных кошельков или операций для обнаружения начала фондов. Наша платформа анализирует данные для обнаружения противозаконных транзакций и оценки риска вашего счета. Благодаря этой проверке, вы сможете избежать проблем с регуляторами и также защитить себя от участия в противозаконных операциях.

    Как это действует?
    Наша команда работаем с первоклассными аудиторскими агентствами, например Kudelsky Security, с целью обеспечить точность наших проверок. Мы внедряем современные технологии для обнаружения рискованных операций. Ваши данные обрабатываются и хранятся в соответствии с высокими нормами безопасности и конфиденциальности.

    Как проверить свои Tether в чистоту?
    В случае если вы желаете убедиться, что ваша USDT-кошельки нетронуты, наш сервис предлагает бесплатную проверку первых пяти кошельков. Просто введите адрес вашего кошелька на на сайте, и также наша команда предоставим вам полную информацию отчет об его статусе.

    Гарантируйте безопасность для вашими активы уже сейчас!
    Не подвергайте опасности стать жертвой дельцов либо попасть в неприятную ситуацию по причине незаконных операций. Обратитесь к нам, для того чтобы сохранить свои криптовалютные активы и предотвратить сложностей. Примите первый шаг к безопасности криптовалютного портфеля сегодня!

  • Comment Link fpparisshop.com Tuesday, 30 April 2024 07:30 posted by fpparisshop.com

    usareallservice.com
    読む価値のある、実用的な内容でした。非常に勉強になります。

  • Comment Link happy family pharmacy Tuesday, 30 April 2024 07:28 posted by happy family pharmacy

    pharmacy online 365

  • Comment Link Ismaelknows Tuesday, 30 April 2024 07:26 posted by Ismaelknows

    precose https://www.clubbercise.com/itemlist/user/91065