Print this page

Inaugurarea Centrului de Recuperare Medicala Barticesti, 16 Septembrie 2011

Wednesday, 05 June 2019 06:43
24434 comments
Rate this item
(0 votes)

Civilizaţia Iubirii

inaugurare centru 2

Noul Centru de Balneologie şi Recuperare medicală, din cadrul Fundaţiei Medicale „Speranţa Bolnavilor”, din Barticeşti, jud. Neamţ, a fost sfinţit şi inaugurat vineri, 16 septembrie 2011, la ora 16.00, în prezenţa PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi, a PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi, şi a PS Anton Coşa, episcop de Chişinău (Republica Moldova), a numeroşi preoţi şi persoane consacrate, sosite din Moldova şi din Bucureşti. Au luat parte reprezentanţi din parlamentul României, autorităţi civile judeţene şi locale, reprezentanţi ai instituţiilor de sănătate, administraţie şi poliţie, reprezentanţi ai presei locale şi centrale, furnizori de servicii şi echipamente medicale, precum şi reprezentanţii altor instituţii în colaborare cu Fundaţia Medicală „Speranţa Bolnavilor” şi Centrul de Balneologie şi Recuperare Medicală, credincioşi ai comunităţii locale din Barticeşti, din comunele vecine şi numeroşi oaspeţi din ţară şi de peste hotare.

În cuvântul său de inaugurare, pr. Mihai Budău, director al Fundaţiei Medicale „Speranţa Bolnavilor”, a subliniat că proiectul centrului medical din Barticeşti datează încă din anii grei ai comunismului, când preotul Mihai Rotaru, abia ieşit din închisorile comuniste, a dorit să ridice un astfel de centru. S-a sacrificat pentru ideile sale, pe care de altfel nici nu a reuşit să le materializeze, din cauza condiţiilor bine cunoscute. Dar ideile sunt acelea care fisurează un sistem pentru edificarea binelui, iar cultura şi în cadrul acesteia, cultul deţin primatul asupra condiţiilor materiale (aşa cum a demonstrat fericitul Ioan Paul al II-lea, care a fost, prin întreaga sa activitate, factorul hotărâtor în căderea comunismului). Între anii 1990-1995, părintele Alois Fechet, înfruntând plin de curaj şi abnegaţie inerţia, birocraţia şi frica post-comunistă adânc înrădăcinată în structuri şi conştiinţe, a dus la îndeplinire visul părintelui Rotaru, edificând clădirea cunoscută generic ca „spitalul din Barticeşti”, la realizarea căreia a fost sprijinit de mulţi prieteni din străinătate. „În felul acesta, a continuat pr. Mihai Budău, există de 15 ani în Barticeşti posibilitatea unor investigaţii şi tratament în aproape toate specialităţile medicale. Medicii care provin fie din centrele universitare de la Iaşi sau care lucrează la Roman, Bacău şi Piatra Neamţ îşi oferă cu multă generozitate şi dăruire timpul şi priceperea, pentru a veni în sprijinul celor aflaţi în suferinţă, conferind şi un plus de valoare acestei instituţii”.

inaugurare centru

Dacă nu am fi fost de atâtea ori martorii modului miraculos în care lucrează Dumnezeu, am fi tentaţi să vedem cu ochii, dar să nu credem ce s-a putut realiza într-un timp extrem de scurt: lucrările la Centrul de Balneologie şi Recuperare Medicală au început imediat după sărbătoarea Paştelui din 2010, în plină criză financiară, atât la nivel naţional, cât şi la nivelul instituţiei, iar Centrul s-a înălţat şi a fost dotat în întregime din donaţii de peste hotare şi din ţară. „Noua clădire – a precizat pr. Mihai Budău – oferă posibilitatea unor tratamente de specialitate pentru o diversitate de boli. Dispune de personal specializat şi de aparatură înalt performantă, achiziţionată recent, de o piscină cu apă sărată (apa este adusă de la Sărata Băi de lângă Bacău, care are proprietăţi terapeutice deosebite) şi de 40 de paturi pentru cei care doresc să primească şi cazare pentru perioada tratamentului.

În continuare, pr. Mihai Budău a mulţumit episcopilor Diecezei de Iaşi, PS Petru şi PS Aurel, care au crezut în acest proiect şi l-au susţinut mereu, şi, împreună cu PS Anton Coşa, episcop de Chişinău, au onorat ceremonia de inaugurare, precum şi părintelui Adrian Faraoanu, recent numit director adjunct al fundaţiei. Recunoştinţa tuturor se îndreaptă spre binefăcători: în mod deosebit don Antonio Rossi, „Chiesse dell’Est” din Brescia, care a oferit cea mai mare parte din sumă; d-na Rita Cusan şi „Gruppo Missioni” din Concordia-Saggitaria, Dieceza de Pordenone (prezentă la inaugurare cu o delegaţie), precum şi părintelui Peppino Barbesta şi „Lavoratori Credenti” din Dieceza de Lodi pentru susţinerea materială. Mulţumiri deosebite au fost adresate proiectanţilor de la A.B.V. Total Proiect SRL, reprezentată de către dl. inginer Mihai Nenov şi d-na arhitectă Cristina Iacobescu, doamnei primar al comunei Boteşti, Angela Boros, şi domnului Vasile Pruteanu, preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ, pentru sprijinul acordat în privinţa documentaţiei. Aceleaşi calde mulţumiri au fost adresate domnilor Valerică Frăţilă, preşedintele Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, şi Dan Morenciu, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Neamţ, pentru sprijinul acordat pe linie medicală, întregului personal al spitalului Barticeşti pentru spiritul cald şi plin de abnegaţie în edificarea centrului şi susţinerea activităţilor medicale ale acestuia. Un cuvânt special de mulţumire a fost adresat d-lui Andrei Mihai, constructorul centrului, pentru tot sprijinul acordat cu pasiune, cu mult suflet şi interes deosebit pentru a face ca totul să fie cât mai frumos.

inaugurare recuperare

Dar „istoricul” Noului Centru de Balneologie şi Recuperare Medicală din cadrul Fundaţiei Medicale „Speranţa Bolnavilor” din Barticeşti, ar mai putea fi spus şi altfel: ideea părintelui Mihai Budău a apărut în urmă cu doi ani, când Sfinţia sa participa la pelerinajul bolnavilor la sanctuarul Maicii Domnului de la Cacica. „Am simţit că pentru cei care suferă se mai poate face ceva” – relatează Sfinţia sa. Era 13 mai 2009, ziua apariţiei Maicii Domnului la Fatima. Şi cum Providenţa nu cunoaşte „întâmplare”, nu întâmplător pr. Mihai Budău a ales pentru interiorul noii clădiri culorile atribuite prin tradiţie Maicii Domnului – albastru-alb, iar lumina care se filtrează înmiresmată de sfinţenie prin ferestrele înalte are nuanţa celui mai pur albastru. De fapt, piedicile pe care le-a avut de întâmpinat de-a lungul acestui drum de sacrificiu nu au fost decât umbra care arată că lumina vine exact de „Acolo” de unde trebuie. Maica Domnului, care a dat trup cuvântului lui Dumnezeu, se îndură întotdeauna de cei care o imploră cu inimi curate, dând cuvânt spre vindecare trupurilor lor materiale şi trup material ideilor lor, fiindcă (parafrazându-l pe evanghelistul Luca, medicul), ea „le păstrează pe toate în inima ei”. De aceea, în faţa noului Centru de Balneologie şi Recuperare Medicală se află statuia Fecioarei Maria, Regină.

Ziua sfinţirii şi inaugurării noului centru era blândă, cu soare dulce pe cerul înalt şi senin, fără nouri, cu adiere molcomă de vânt ca să ne aducem aminte că întotdeauna Duhului Domnului pogoară asupra celor care i se încredinţează cu totul. Iar alături, un castan îşi resfira candelabrele înflorite a doua oară – semn de toamnă lungă – sau de primăvară, fiindcă proiecte mai sunt, încă multe şi bune. Şi continuă, din îndurarea lui Dumnezeu şi sacrificiul celor aleşi. Fiindcă aşa şi numai aşa se construieşte civilizaţia iubirii pe pământul celor vii.

„Deo gratias!” – a încheiat pr. Mihai Budău – „Mulţumim lui Dumnezeu mai mult decât prin cuvinte, prin fapte şi prin activitatea noastră”.

Dr. Ecaterina Hanganu

Read 114193 times Last modified on Wednesday, 05 June 2019 06:44
Super User

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua. Ut enim ad minim veniam, quis nostrud exercitation ullamco laboris nisi ut aliquip ex ea commodo consequat.

Website: ithemeslab.com

24434 comments

  • Comment Link drugs Wednesday, 22 May 2024 11:51 posted by drugs

    diflucan over the counter pill

  • Comment Link k8 カジノ Wednesday, 22 May 2024 10:15 posted by k8 カジノ

    k8 ギャンブル
    読んでいて、実用的な情報が多くて非常に参考になりました。

  • Comment Link pharmacy Wednesday, 22 May 2024 09:37 posted by pharmacy

    diflucan 150 otc

  • Comment Link purchase Wednesday, 22 May 2024 07:11 posted by purchase

    vermox 500

  • Comment Link medication Wednesday, 22 May 2024 06:45 posted by medication

    buy dexamethasone australia

  • Comment Link Ijsuwi Wednesday, 22 May 2024 06:37 posted by Ijsuwi

    pills for treat prostatitis worst - prostatitis pills defense prostatitis pills rail

  • Comment Link XRumer23Reesk Wednesday, 22 May 2024 06:30 posted by XRumer23Reesk

    Проверить перевод usdt trc20


    Необходимость подтверждения платежа USDT в сети TRC20

    Транзакции USDT через протокола TRC20 демонстрируют повышенную активность, однако следует быть повышенно бдительными во время этих получении.

    Указанный тип платежей регулярно привлекается с целью легализации средств, добытых криминальным образом.

    Главный угроз зачисления USDT по сети TRC20 - это они могут быть зачислены посредством различных моделей кражи, например хищения персональных сведений, вымогательство, кибератаки и прочие незаконные действия. Зачисляя такие транзакции, получатель безусловно выступаете соучастником преступной деятельности.

    Таким образом повышенно необходимо тщательно проверять природу различных получаемого перевода по USDT TRC20. Необходимо запрашивать у плательщика данные в отношении законности средств, а малейших вопросах - не принимать от переводов.


    Учитывайте, в том, что при выявления нелегальных природы финансов, клиент скорее всего будете привлечены с применением ответственности совместно вместе с плательщиком. Таким образом предпочтительнее подстраховаться как и детально проверять всякий транзакцию, нацело подвергать риску собственной репутацией и столкнуться с крупные законодательные проблемы.

    Демонстрация внимательности при взаимодействии с USDT TRC20 - это ключ собственной экономической безопасности и избежание попадания в незаконные активности. Сохраняйте аккуратными а также неизменно проверяйте природу виртуальных валютных средств.

  • Comment Link purchase Wednesday, 22 May 2024 05:07 posted by purchase

    furosemide 20 mg where to buy

  • Comment Link medication Wednesday, 22 May 2024 03:53 posted by medication

    provigil online canada

  • Comment Link 프라그마틱 홈페이지 Wednesday, 22 May 2024 03:30 posted by 프라그마틱 홈페이지

    최신 프라그마틱 게임은 iGaming 분야에서 혁신적이고 표준화된 콘텐츠를 제공하는 선도적인 공급 업체입니다.
    프라그마틱 슬롯

    프라그마틱의 게임은 언제나 풍부한 그래픽과 흥미진진한 플레이로 유명해요. 이번에 새로운 게임이 나왔나요?

    https://bidforfix.com/hot/
    https://www.site-rapido.com
    https://www.12315ic.cn/