Print this page

Inaugurarea Centrului de Recuperare Medicala Barticesti, 16 Septembrie 2011

Wednesday, 05 June 2019 06:43
24434 comments
Rate this item
(0 votes)

Civilizaţia Iubirii

inaugurare centru 2

Noul Centru de Balneologie şi Recuperare medicală, din cadrul Fundaţiei Medicale „Speranţa Bolnavilor”, din Barticeşti, jud. Neamţ, a fost sfinţit şi inaugurat vineri, 16 septembrie 2011, la ora 16.00, în prezenţa PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi, a PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi, şi a PS Anton Coşa, episcop de Chişinău (Republica Moldova), a numeroşi preoţi şi persoane consacrate, sosite din Moldova şi din Bucureşti. Au luat parte reprezentanţi din parlamentul României, autorităţi civile judeţene şi locale, reprezentanţi ai instituţiilor de sănătate, administraţie şi poliţie, reprezentanţi ai presei locale şi centrale, furnizori de servicii şi echipamente medicale, precum şi reprezentanţii altor instituţii în colaborare cu Fundaţia Medicală „Speranţa Bolnavilor” şi Centrul de Balneologie şi Recuperare Medicală, credincioşi ai comunităţii locale din Barticeşti, din comunele vecine şi numeroşi oaspeţi din ţară şi de peste hotare.

În cuvântul său de inaugurare, pr. Mihai Budău, director al Fundaţiei Medicale „Speranţa Bolnavilor”, a subliniat că proiectul centrului medical din Barticeşti datează încă din anii grei ai comunismului, când preotul Mihai Rotaru, abia ieşit din închisorile comuniste, a dorit să ridice un astfel de centru. S-a sacrificat pentru ideile sale, pe care de altfel nici nu a reuşit să le materializeze, din cauza condiţiilor bine cunoscute. Dar ideile sunt acelea care fisurează un sistem pentru edificarea binelui, iar cultura şi în cadrul acesteia, cultul deţin primatul asupra condiţiilor materiale (aşa cum a demonstrat fericitul Ioan Paul al II-lea, care a fost, prin întreaga sa activitate, factorul hotărâtor în căderea comunismului). Între anii 1990-1995, părintele Alois Fechet, înfruntând plin de curaj şi abnegaţie inerţia, birocraţia şi frica post-comunistă adânc înrădăcinată în structuri şi conştiinţe, a dus la îndeplinire visul părintelui Rotaru, edificând clădirea cunoscută generic ca „spitalul din Barticeşti”, la realizarea căreia a fost sprijinit de mulţi prieteni din străinătate. „În felul acesta, a continuat pr. Mihai Budău, există de 15 ani în Barticeşti posibilitatea unor investigaţii şi tratament în aproape toate specialităţile medicale. Medicii care provin fie din centrele universitare de la Iaşi sau care lucrează la Roman, Bacău şi Piatra Neamţ îşi oferă cu multă generozitate şi dăruire timpul şi priceperea, pentru a veni în sprijinul celor aflaţi în suferinţă, conferind şi un plus de valoare acestei instituţii”.

inaugurare centru

Dacă nu am fi fost de atâtea ori martorii modului miraculos în care lucrează Dumnezeu, am fi tentaţi să vedem cu ochii, dar să nu credem ce s-a putut realiza într-un timp extrem de scurt: lucrările la Centrul de Balneologie şi Recuperare Medicală au început imediat după sărbătoarea Paştelui din 2010, în plină criză financiară, atât la nivel naţional, cât şi la nivelul instituţiei, iar Centrul s-a înălţat şi a fost dotat în întregime din donaţii de peste hotare şi din ţară. „Noua clădire – a precizat pr. Mihai Budău – oferă posibilitatea unor tratamente de specialitate pentru o diversitate de boli. Dispune de personal specializat şi de aparatură înalt performantă, achiziţionată recent, de o piscină cu apă sărată (apa este adusă de la Sărata Băi de lângă Bacău, care are proprietăţi terapeutice deosebite) şi de 40 de paturi pentru cei care doresc să primească şi cazare pentru perioada tratamentului.

În continuare, pr. Mihai Budău a mulţumit episcopilor Diecezei de Iaşi, PS Petru şi PS Aurel, care au crezut în acest proiect şi l-au susţinut mereu, şi, împreună cu PS Anton Coşa, episcop de Chişinău, au onorat ceremonia de inaugurare, precum şi părintelui Adrian Faraoanu, recent numit director adjunct al fundaţiei. Recunoştinţa tuturor se îndreaptă spre binefăcători: în mod deosebit don Antonio Rossi, „Chiesse dell’Est” din Brescia, care a oferit cea mai mare parte din sumă; d-na Rita Cusan şi „Gruppo Missioni” din Concordia-Saggitaria, Dieceza de Pordenone (prezentă la inaugurare cu o delegaţie), precum şi părintelui Peppino Barbesta şi „Lavoratori Credenti” din Dieceza de Lodi pentru susţinerea materială. Mulţumiri deosebite au fost adresate proiectanţilor de la A.B.V. Total Proiect SRL, reprezentată de către dl. inginer Mihai Nenov şi d-na arhitectă Cristina Iacobescu, doamnei primar al comunei Boteşti, Angela Boros, şi domnului Vasile Pruteanu, preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ, pentru sprijinul acordat în privinţa documentaţiei. Aceleaşi calde mulţumiri au fost adresate domnilor Valerică Frăţilă, preşedintele Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, şi Dan Morenciu, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Neamţ, pentru sprijinul acordat pe linie medicală, întregului personal al spitalului Barticeşti pentru spiritul cald şi plin de abnegaţie în edificarea centrului şi susţinerea activităţilor medicale ale acestuia. Un cuvânt special de mulţumire a fost adresat d-lui Andrei Mihai, constructorul centrului, pentru tot sprijinul acordat cu pasiune, cu mult suflet şi interes deosebit pentru a face ca totul să fie cât mai frumos.

inaugurare recuperare

Dar „istoricul” Noului Centru de Balneologie şi Recuperare Medicală din cadrul Fundaţiei Medicale „Speranţa Bolnavilor” din Barticeşti, ar mai putea fi spus şi altfel: ideea părintelui Mihai Budău a apărut în urmă cu doi ani, când Sfinţia sa participa la pelerinajul bolnavilor la sanctuarul Maicii Domnului de la Cacica. „Am simţit că pentru cei care suferă se mai poate face ceva” – relatează Sfinţia sa. Era 13 mai 2009, ziua apariţiei Maicii Domnului la Fatima. Şi cum Providenţa nu cunoaşte „întâmplare”, nu întâmplător pr. Mihai Budău a ales pentru interiorul noii clădiri culorile atribuite prin tradiţie Maicii Domnului – albastru-alb, iar lumina care se filtrează înmiresmată de sfinţenie prin ferestrele înalte are nuanţa celui mai pur albastru. De fapt, piedicile pe care le-a avut de întâmpinat de-a lungul acestui drum de sacrificiu nu au fost decât umbra care arată că lumina vine exact de „Acolo” de unde trebuie. Maica Domnului, care a dat trup cuvântului lui Dumnezeu, se îndură întotdeauna de cei care o imploră cu inimi curate, dând cuvânt spre vindecare trupurilor lor materiale şi trup material ideilor lor, fiindcă (parafrazându-l pe evanghelistul Luca, medicul), ea „le păstrează pe toate în inima ei”. De aceea, în faţa noului Centru de Balneologie şi Recuperare Medicală se află statuia Fecioarei Maria, Regină.

Ziua sfinţirii şi inaugurării noului centru era blândă, cu soare dulce pe cerul înalt şi senin, fără nouri, cu adiere molcomă de vânt ca să ne aducem aminte că întotdeauna Duhului Domnului pogoară asupra celor care i se încredinţează cu totul. Iar alături, un castan îşi resfira candelabrele înflorite a doua oară – semn de toamnă lungă – sau de primăvară, fiindcă proiecte mai sunt, încă multe şi bune. Şi continuă, din îndurarea lui Dumnezeu şi sacrificiul celor aleşi. Fiindcă aşa şi numai aşa se construieşte civilizaţia iubirii pe pământul celor vii.

„Deo gratias!” – a încheiat pr. Mihai Budău – „Mulţumim lui Dumnezeu mai mult decât prin cuvinte, prin fapte şi prin activitatea noastră”.

Dr. Ecaterina Hanganu

Read 114290 times Last modified on Wednesday, 05 June 2019 06:44
Super User

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua. Ut enim ad minim veniam, quis nostrud exercitation ullamco laboris nisi ut aliquip ex ea commodo consequat.

Website: ithemeslab.com

24434 comments

  • Comment Link spincasino-slot.com Wednesday, 05 June 2024 22:58 posted by spincasino-slot.com

    파워 오브 토르 메가웨이즈
    이를 달성하는 데 얼마나 많은 에너지가 필요합니까?

  • Comment Link spincasino-slot.com Wednesday, 05 June 2024 22:43 posted by spincasino-slot.com

    에그벳
    "나는 그것을 기억한다." Yang Biao는 서둘러 말했다: "내 아들이 그것을 기억했습니다."

  • Comment Link DaviddeelT Wednesday, 05 June 2024 20:59 posted by DaviddeelT

    методы продвижения сайта
    Советы по сео продвижению.

    Информация о том как работать с низкочастотными запросами запросами и как их выбирать

    Тактика по работе в конкурентной нише.

    У меня есть постоянных работаю с 3 организациями, есть что рассказать.

    Изучите мой досье, на 31 мая 2024г

    общий объём завершённых задач 2181 только в этом профиле.

    Консультация проходит устно, никаких скринов и отчетов.

    Длительность консультации указано 2 ч, но по реально всегда на доступен без твердой фиксации времени.

    Как работать с программным обеспечением это уже отдельная история, консультация по работе с софтом оговариваем отдельно в другом разделе, определяем что нужно при общении.

    Всё спокойно на расслабленно не спеша

    To get started, the seller needs:
    Мне нужны данные от телеграмм каналов для связи.

    коммуникация только вербально, вести переписку нету времени.

    Суббота и Воскресенье выходной

  • Comment Link Jamesonknows Wednesday, 05 June 2024 15:22 posted by Jamesonknows

    ponstel http://www.keeha.co.kr/bbs/board.php?bo_table=notice_en&wr_id=404132

  • Comment Link AlfredBon Wednesday, 05 June 2024 14:55 posted by AlfredBon


    40대 배우 마약
    신속한 환충 서비스 및 주요업체의 보안성
    토토사이트 접속 시 매우 중요한 요소 중 하나는 신속한 입출금 처리입니다. 일반적으로 세 분 안에 입금, 10분 내에 환충이 완수되어야 합니다. 메이저 대형업체들은 넉넉한 직원 채용을 통해 이와 같은 신속한 환충 처리를 보장하며, 이 방법으로 회원들에게 안도감을 제공합니다. 주요사이트를 사용하면서 신속한 체험을 해보시기 바랍니다. 우리 고객님이 보안성 있게 토토사이트를 접속할 수 있도록 돕는 먹튀 해결 팀입니다.

    보증금 걸고 광고 배너 운영
    먹튀 해결 전문가는 최대한 삼천만 원에서 1억 원의 보증 자금을 예치한 회사들의 배너를 운영하고 있습니다. 만일 먹튀 피해가 발생할 시, 베팅 규정에 어긋나지 않은 배팅 내역을 캡처하여 먹튀 해결 전문가에게 연락 주시면, 사실 확인 후 보증 금액으로 즉시 손해 보상을 처리해드립니다. 피해가 생기면 빠르게 캡처하여 손해 내용을 저장해 두시고 보내주세요.

    오랫동안 안전하게 운영된 업체 확인
    먹튀해결사는 적어도 4년간 먹튀 문제 없이 무사히 운영하고 있는 업체만을 검증하여 광고 배너 입점을 허용합니다. 이로 인해 어느 누구나 잘 알려진 주요사이트를 안전하게 사용할 수 있는 기회를 제공합니다. 정확한 검증 절차를 통해 인증된 사이트를 놓치지 말고, 보안된 베팅을 경험해보세요.

    투명하고 공정한 먹튀 검토
    먹튀 해결 전문가의 먹튀 확인은 공정성과 공정을 바탕으로 실시합니다. 항상 이용자들의 입장을 최우선으로 생각하며, 업체의 유혹이나 이익에 좌우되지 않고 1건의 삭제 없이 사실만을 근거로 검증해오고 있습니다. 먹튀 문제를 당하고 후회하지 않도록, 지금 바로 시작해보세요.

    먹튀검증사이트 목록
    먹튀해결사가 골라낸 안전한 베팅사이트 검증된 업체 목록 입니다. 현재 등록되어 있는 인증된 업체들은 먹튀 피해 발생 시 100% 보장을 도와드립니다. 하지만, 제휴 기간이 만료된 업체에서 발생한 피해에 대해서는 책임을 지지 않습니다.

    유일무이한 먹튀 검증 알고리즘
    먹튀해결사는 깨끗한 베팅 환경을 조성하기 위해 계속해서 애쓰고 있습니다. 저희는 소개하는 스포츠토토사이트에서 안전하게 베팅하시기 바랍니다. 회원님의 먹튀 제보는 먹튀 리스트에 기재되어 해당되는 토토사이트에 심각한 영향을 줄 수 있습니다. 먹튀 리스트 작성 시 먹튀블러드 만의 검증 노하우를 충분히 활용하여 공정한 심사를 할 수 있게 하겠습니다.

    안전한 베팅 환경을 조성하기 위해 끊임없이 노력하는 먹튀해결사와 동반하여 안심하고 경험해보세요.

  • Comment Link AndrewDuh Wednesday, 05 June 2024 14:48 posted by AndrewDuh

    Советы по оптимизации продвижению.

    Информация о том как управлять с низкочастотными запросами ключевыми словами и как их выбирать

    Подход по деятельности в соперничающей нише.

    Обладаю регулярных работаю с тремя организациями, есть что рассказать.

    Изучите мой профиль, на 31 мая 2024г

    количество успешных проектов 2181 только здесь.

    Консультация только устно, никаких снимков с экрана и документов.

    Время консультации указано 2 ч, и сути всегда на доступен без жёсткой привязки к графику.

    Как взаимодействовать с программным обеспечением это уже иначе история, консультация по работе с программами договариваемся отдельно в другом кворке, выясняем что требуется при коммуникации.

    Всё спокойно на без напряжения не торопясь

    To get started, the seller needs:
    Мне нужны данные от телеграмм канала для контакта.

    общение только в устной форме, общаться письменно нету времени.

    Сб и Воскресенье выходной

  • Comment Link Dariuscessy Wednesday, 05 June 2024 11:12 posted by Dariuscessy

    娛樂城
    網上娛樂城的世界

    隨著網際網路的迅速發展,在線娛樂城(線上賭場)已經成為許多人休閒的新選擇。線上娛樂城不僅提供多種的游戲選擇,還能讓玩家在家中就能體驗到賭場的興奮和樂趣。本文將探討網上娛樂城的特徵、好處以及一些常見的的遊戲。

    什麼叫在線娛樂城?
    在線娛樂城是一種經由網際網路提供賭錢游戲的平台。玩家可以經由電腦、智慧型手機或平板電腦進入這些網站,參與各種賭博活動,如撲克牌、輪盤賭、二十一點和老虎機等。這些平台通常由專業的的程序公司開發,確保遊戲的公平性和安全。

    在線娛樂城的好處
    便利性:玩家無需離開家,就能享用賭錢的興奮。這對於那些生活在遠離實體賭場地區的人來說尤其方便。

    多種的游戲選擇:線上娛樂城通常提供比實體賭場更豐富的遊戲選擇,並且經常更新遊戲內容,保持新鮮。

    福利和獎勵計劃:許多在線娛樂城提供豐厚的優惠計劃,包括註冊紅利、存款獎勵和會員計劃,吸引新新玩家並促使老玩家繼續遊戲。

    安全和隱私:合法的在線娛樂城使用先進的的加密來保護玩家的私人信息和財務交易,確保遊戲過程的公平和公正。

    常有的線上娛樂城游戲
    撲克:撲克是最受歡迎的博彩游戲之一。網上娛樂城提供各種撲克變體,如德州撲克、奧馬哈撲克和七張牌撲克等。

    賭盤:輪盤是一種傳統的賭場遊戲遊戲,玩家可以下注在單數、數字組合上或顏色選擇上,然後看小球落在哪個位置。

    21點:又稱為黑傑克,這是一種競爭玩家和莊家點數的游戲,目標是讓手牌點數盡量接近21點但不超過。

    吃角子老虎:老虎機是最簡單且是最受歡迎的賭錢游戲之一,玩家只需轉捲軸,等待圖案排列出贏得的組合。

    結論
    線上娛樂城為當代賭博愛好者提供了一個便捷、刺激且多樣化的娛樂方式。無論是撲克愛好者還是老虎机愛好者,大家都能在這些平台上找到適合自己的游戲。同時,隨著科技的不斷提升,網上娛樂城的遊戲體驗將變得越來越越來越現實和有趣。然而,玩家在體驗游戲的同時,也應該保持自律,避免過度沉迷於博彩活動,維持健康的心態。

  • Comment Link Rodneyquoni Wednesday, 05 June 2024 10:55 posted by Rodneyquoni

    brillx официальный сайт играть онлайн
    бриллкс
    Погрузитесь в мир увлекательных игр и сорвите джекпот на сайте Brillx Казино. Наши игровые аппараты не просто уникальны, они воплощение невероятных приключений. От крупных выигрышей до захватывающих бонусных раундов, вас ждут неожиданные сюрпризы за каждым вращением барабанов.Брилкс казино предоставляет выгодные бонусы и акции для всех игроков. У нас вы найдете не только классические слоты, но и современные игровые разработки с прогрессивными джекпотами. Так что, возможно, именно здесь вас ждет величайший выигрыш, который изменит вашу жизнь навсегда!

  • Comment Link Michaelhiz Wednesday, 05 June 2024 10:44 posted by Michaelhiz

    線上娛樂城的天地

    隨著互聯網的快速發展,線上娛樂城(在線賭場)已經成為許多人娛樂的新選擇。在線娛樂城不僅提供多樣化的遊戲選擇,還能讓玩家在家中就能體驗到賭場的刺激和快感。本文將研究在線娛樂城的特點、利益以及一些常見的的游戲。

    什麼網上娛樂城?
    線上娛樂城是一種通過網際網路提供賭錢游戲的平台。玩家可以通過計算機、手機或平板電腦進入這些網站,參與各種賭錢活動,如撲克牌、輪盤、二十一點和老虎机等。這些平台通常由專業的的軟體公司開發,確保遊戲的公正性和穩定性。

    在線娛樂城的優勢
    便利性:玩家不用離開家,就能體驗賭博的樂趣。這對於那些居住在遠離的實體賭場地區的人來說特別方便。

    多種的游戲選擇:網上娛樂城通常提供比實體賭場更豐富的遊戲選擇,並且經常更新游戲內容,保持新鮮感。

    好處和獎金:許多在線娛樂城提供多樣的獎勵計劃,包括註冊獎金、存款獎金和忠誠度計劃,吸引新新玩家並激勵老玩家繼續遊戲。

    安全性和隱私性:合法的在線娛樂城使用高端的加密技術來保護玩家的個人信息和金融交易,確保遊戲過程的公平和公正。

    常見的線上娛樂城游戲
    德州撲克:德州撲克是最受歡迎賭博遊戲之一。線上娛樂城提供多種撲克變體,如德州撲克、奧馬哈和七張牌等。

    輪盤賭:輪盤是一種古老的賭場遊戲,玩家可以賭注在數字、數字排列或顏色上,然後看小球落在哪個位置。

    21點:又稱為21點,這是一種對比玩家和莊家點數的遊戲,目標是讓手牌點數盡可能接近21點但不超過。

    老虎机:老虎机是最受歡迎且是最常見的博彩游戲之一,玩家只需轉動捲軸,等待圖案圖案排列出獲勝的組合。

    總結
    在線娛樂城為現代的賭博愛好者提供了一個方便、刺激且多樣化的娛樂方式。無論是撲克迷還是老虎机愛好者,大家都能在這些平台上找到適合自己的游戲。同時,隨著科技的不斷發展,在線娛樂城的遊戲體驗將變得越來越越來越逼真和引人入勝。然而,玩家在體驗游戲的同時,也應該保持,避免沉溺於賭錢活動,保持健康的遊戲心態。

  • Comment Link geinoutime.com Wednesday, 05 June 2024 09:54 posted by geinoutime.com

    geinoutime.com
    과거 설탕은 사실 이 시대에 극도로 희소한 자원이었습니다.