Print this page

Inaugurarea Centrului de Recuperare Medicala Barticesti, 16 Septembrie 2011

Wednesday, 05 June 2019 06:43
24434 comments
Rate this item
(0 votes)

Civilizaţia Iubirii

inaugurare centru 2

Noul Centru de Balneologie şi Recuperare medicală, din cadrul Fundaţiei Medicale „Speranţa Bolnavilor”, din Barticeşti, jud. Neamţ, a fost sfinţit şi inaugurat vineri, 16 septembrie 2011, la ora 16.00, în prezenţa PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi, a PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi, şi a PS Anton Coşa, episcop de Chişinău (Republica Moldova), a numeroşi preoţi şi persoane consacrate, sosite din Moldova şi din Bucureşti. Au luat parte reprezentanţi din parlamentul României, autorităţi civile judeţene şi locale, reprezentanţi ai instituţiilor de sănătate, administraţie şi poliţie, reprezentanţi ai presei locale şi centrale, furnizori de servicii şi echipamente medicale, precum şi reprezentanţii altor instituţii în colaborare cu Fundaţia Medicală „Speranţa Bolnavilor” şi Centrul de Balneologie şi Recuperare Medicală, credincioşi ai comunităţii locale din Barticeşti, din comunele vecine şi numeroşi oaspeţi din ţară şi de peste hotare.

În cuvântul său de inaugurare, pr. Mihai Budău, director al Fundaţiei Medicale „Speranţa Bolnavilor”, a subliniat că proiectul centrului medical din Barticeşti datează încă din anii grei ai comunismului, când preotul Mihai Rotaru, abia ieşit din închisorile comuniste, a dorit să ridice un astfel de centru. S-a sacrificat pentru ideile sale, pe care de altfel nici nu a reuşit să le materializeze, din cauza condiţiilor bine cunoscute. Dar ideile sunt acelea care fisurează un sistem pentru edificarea binelui, iar cultura şi în cadrul acesteia, cultul deţin primatul asupra condiţiilor materiale (aşa cum a demonstrat fericitul Ioan Paul al II-lea, care a fost, prin întreaga sa activitate, factorul hotărâtor în căderea comunismului). Între anii 1990-1995, părintele Alois Fechet, înfruntând plin de curaj şi abnegaţie inerţia, birocraţia şi frica post-comunistă adânc înrădăcinată în structuri şi conştiinţe, a dus la îndeplinire visul părintelui Rotaru, edificând clădirea cunoscută generic ca „spitalul din Barticeşti”, la realizarea căreia a fost sprijinit de mulţi prieteni din străinătate. „În felul acesta, a continuat pr. Mihai Budău, există de 15 ani în Barticeşti posibilitatea unor investigaţii şi tratament în aproape toate specialităţile medicale. Medicii care provin fie din centrele universitare de la Iaşi sau care lucrează la Roman, Bacău şi Piatra Neamţ îşi oferă cu multă generozitate şi dăruire timpul şi priceperea, pentru a veni în sprijinul celor aflaţi în suferinţă, conferind şi un plus de valoare acestei instituţii”.

inaugurare centru

Dacă nu am fi fost de atâtea ori martorii modului miraculos în care lucrează Dumnezeu, am fi tentaţi să vedem cu ochii, dar să nu credem ce s-a putut realiza într-un timp extrem de scurt: lucrările la Centrul de Balneologie şi Recuperare Medicală au început imediat după sărbătoarea Paştelui din 2010, în plină criză financiară, atât la nivel naţional, cât şi la nivelul instituţiei, iar Centrul s-a înălţat şi a fost dotat în întregime din donaţii de peste hotare şi din ţară. „Noua clădire – a precizat pr. Mihai Budău – oferă posibilitatea unor tratamente de specialitate pentru o diversitate de boli. Dispune de personal specializat şi de aparatură înalt performantă, achiziţionată recent, de o piscină cu apă sărată (apa este adusă de la Sărata Băi de lângă Bacău, care are proprietăţi terapeutice deosebite) şi de 40 de paturi pentru cei care doresc să primească şi cazare pentru perioada tratamentului.

În continuare, pr. Mihai Budău a mulţumit episcopilor Diecezei de Iaşi, PS Petru şi PS Aurel, care au crezut în acest proiect şi l-au susţinut mereu, şi, împreună cu PS Anton Coşa, episcop de Chişinău, au onorat ceremonia de inaugurare, precum şi părintelui Adrian Faraoanu, recent numit director adjunct al fundaţiei. Recunoştinţa tuturor se îndreaptă spre binefăcători: în mod deosebit don Antonio Rossi, „Chiesse dell’Est” din Brescia, care a oferit cea mai mare parte din sumă; d-na Rita Cusan şi „Gruppo Missioni” din Concordia-Saggitaria, Dieceza de Pordenone (prezentă la inaugurare cu o delegaţie), precum şi părintelui Peppino Barbesta şi „Lavoratori Credenti” din Dieceza de Lodi pentru susţinerea materială. Mulţumiri deosebite au fost adresate proiectanţilor de la A.B.V. Total Proiect SRL, reprezentată de către dl. inginer Mihai Nenov şi d-na arhitectă Cristina Iacobescu, doamnei primar al comunei Boteşti, Angela Boros, şi domnului Vasile Pruteanu, preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ, pentru sprijinul acordat în privinţa documentaţiei. Aceleaşi calde mulţumiri au fost adresate domnilor Valerică Frăţilă, preşedintele Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, şi Dan Morenciu, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Neamţ, pentru sprijinul acordat pe linie medicală, întregului personal al spitalului Barticeşti pentru spiritul cald şi plin de abnegaţie în edificarea centrului şi susţinerea activităţilor medicale ale acestuia. Un cuvânt special de mulţumire a fost adresat d-lui Andrei Mihai, constructorul centrului, pentru tot sprijinul acordat cu pasiune, cu mult suflet şi interes deosebit pentru a face ca totul să fie cât mai frumos.

inaugurare recuperare

Dar „istoricul” Noului Centru de Balneologie şi Recuperare Medicală din cadrul Fundaţiei Medicale „Speranţa Bolnavilor” din Barticeşti, ar mai putea fi spus şi altfel: ideea părintelui Mihai Budău a apărut în urmă cu doi ani, când Sfinţia sa participa la pelerinajul bolnavilor la sanctuarul Maicii Domnului de la Cacica. „Am simţit că pentru cei care suferă se mai poate face ceva” – relatează Sfinţia sa. Era 13 mai 2009, ziua apariţiei Maicii Domnului la Fatima. Şi cum Providenţa nu cunoaşte „întâmplare”, nu întâmplător pr. Mihai Budău a ales pentru interiorul noii clădiri culorile atribuite prin tradiţie Maicii Domnului – albastru-alb, iar lumina care se filtrează înmiresmată de sfinţenie prin ferestrele înalte are nuanţa celui mai pur albastru. De fapt, piedicile pe care le-a avut de întâmpinat de-a lungul acestui drum de sacrificiu nu au fost decât umbra care arată că lumina vine exact de „Acolo” de unde trebuie. Maica Domnului, care a dat trup cuvântului lui Dumnezeu, se îndură întotdeauna de cei care o imploră cu inimi curate, dând cuvânt spre vindecare trupurilor lor materiale şi trup material ideilor lor, fiindcă (parafrazându-l pe evanghelistul Luca, medicul), ea „le păstrează pe toate în inima ei”. De aceea, în faţa noului Centru de Balneologie şi Recuperare Medicală se află statuia Fecioarei Maria, Regină.

Ziua sfinţirii şi inaugurării noului centru era blândă, cu soare dulce pe cerul înalt şi senin, fără nouri, cu adiere molcomă de vânt ca să ne aducem aminte că întotdeauna Duhului Domnului pogoară asupra celor care i se încredinţează cu totul. Iar alături, un castan îşi resfira candelabrele înflorite a doua oară – semn de toamnă lungă – sau de primăvară, fiindcă proiecte mai sunt, încă multe şi bune. Şi continuă, din îndurarea lui Dumnezeu şi sacrificiul celor aleşi. Fiindcă aşa şi numai aşa se construieşte civilizaţia iubirii pe pământul celor vii.

„Deo gratias!” – a încheiat pr. Mihai Budău – „Mulţumim lui Dumnezeu mai mult decât prin cuvinte, prin fapte şi prin activitatea noastră”.

Dr. Ecaterina Hanganu

Read 114583 times Last modified on Wednesday, 05 June 2019 06:44
Super User

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua. Ut enim ad minim veniam, quis nostrud exercitation ullamco laboris nisi ut aliquip ex ea commodo consequat.

Website: ithemeslab.com

24434 comments

  • Comment Link k8gameioBuM Tuesday, 01 October 2024 00:18 posted by k8gameioBuM

    CR北斗の拳6 拳王 Ver.394

    k8 カジノ パチンコ

    パチンコのルールを覚えるのが簡単で、すぐに楽しめるのが良いです。初心者にも優しいです。


    CR龍が如く見参!天照祗園編

    https://www.taisetuya.net/tags/%e6%88%a6%e5%9b%bdbasara3
    パチンコの演出が豪華で、観ているだけでも楽しめるのが魅力です。エンターテイメント性が高いです。


    八代將軍戰神版

    スマスロとある魔術の禁書目録 終了画面

    聖闘士星矢海皇覚醒

    BLOOD 二人の女王

    コードギアス反逆のルルーシュ

  • Comment Link k8gameioBuM Tuesday, 01 October 2024 00:18 posted by k8gameioBuM

    主役は銭形2

    k8 カジノ パチンコ

    定期的に新しいイベントがあり、飽きずに楽しめます。新しい体験が待っています。


    CRリング 呪い再び

    https://www.hakuoki-stage.jp/tags/%E3%82%AF%E3%83%AA%E3%82%B9%E3%83%9E%E3%82%B9%E3%81%AE%E9%AD%94%E6%B3%95
    定期的に新しいイベントがあり、飽きずに楽しめます。新しい体験が待っています。


    P真・北斗無双 第3章

    k8 カジノ パチンコ

    Pアナザーゴッドハーデス ジャッジメント

    CR 真・北斗無双

    パチスロ バイオハザード7 レジデント イービル

  • Comment Link k8gameioBuM Tuesday, 01 October 2024 00:18 posted by k8gameioBuM

    魂斗羅3D

    k8パチンコ

    リーチ演出が多彩で、どのタイミングで大当たりが来るかドキドキします。


    P ぱちんこ シン・エヴァンゲリオン Type レイ

    https://k88214.com/tags/%E3%82%A2%E3%83%BC%E3%82%B1%E3%83%BC%E3%83%89
    新しい台が出るたびにワクワクします。流行に敏感な人にはたまらない楽しみです。


    三國志

    L マクロスフロンティア 4

    CR緋弾のアリアII Ver.319

    沖ドキ! 30LL

    戦コレ!【泰平女君】徳川家康

  • Comment Link k8gameioBuM Tuesday, 01 October 2024 00:18 posted by k8gameioBuM

    南国育ち(夏25)

    k8 カジノ 夜蝶飛翔特2発1

    友人と一緒にプレイすることで、楽しさが倍増します。共に喜ぶ瞬間が嬉しい。


    バイオハザード6 2発1

    https://www.ja-securities.jp/tags/%E3%83%91%E3%83%81%E3%82%B9%E3%83%AD%E7%94%B2%E9%89%84%E5%9F%8E%E3%81%AE%E3%82%AB%E3%83%90%E3%83%8D%E3%83%AA
    友人と一緒にプレイすることで、楽しさが倍増します。共に喜ぶ瞬間が嬉しい。


    Pコードギアス 反逆のルルーシュ Rebellion to Re_surrection

    k8 カジノ パチンコ シンドバッドアドベンチャーは榎本加奈子でどうですかパチスロ スロット 機械割 解析 天井 初打ち 打ち方 スペック ゾーン 設定判別 ヤメ時・演出・プレミアムまとめ

    押忍!番長

    パチスロ 貞子3D

    ヒデキに夢中!!

  • Comment Link k8gameioBuM Tuesday, 01 October 2024 00:18 posted by k8gameioBuM

    CRヱヴァンゲリヲン始まりの福音~

    k8 カジノ パチンコ

    パチンコは一度ハマると抜け出せない魅力があります。友人と競い合うことで、さらに楽しさが増します。


    戦国BASARA3

    https://zjzk8.com/tags/%E5%BF%83%E6%B8%A9%E3%81%BE%E3%82%8B%E5%8F%8B%E6%83%85%E3%81%A8%E5%86%92%E9%99%BA
    キャラクターの個性が豊かで、ストーリーに引き込まれます。忍者の世界観が楽しめます。


    雷電(ピンク)

    k8 カジノ パチンコ

    CRぱちんこ仮面ライダー フルスロットル

    喧嘩祭

    アイムジャグラーEX

  • Comment Link k8gameioBuM Tuesday, 01 October 2024 00:18 posted by k8gameioBuM

    コードギアス反逆のルルーシュ

    スウィート・アルケミー・100

    ユーモアたっぷりの演出が魅力。プレイ中に笑顔になれる要素が多いです。


    パチスロ 甲鉄城のカバネリ

    https://8bk8.com/tags/%E6%AD%A6%E5%B0%86%E3%81%9F%E3%81%A1
    ボーナスゲームの演出が豪華で、楽しみが倍増します。特に大当たり時は圧巻。


    P フィーバー戦姫絶唱シンフォギア3黄金絶唱

    k8パチンコ

    紫イミソーレ

    CR牙狼闇を照らす者

    CRぱちんこ 新鬼武者

  • Comment Link k8gameioBuM Tuesday, 01 October 2024 00:18 posted by k8gameioBuM

    CRぱちんこ仮面ライダーV3 Ver.390(1:2

    スロット Gates of Olympus 1000 ゲート・オブ・オリンポス・1000

    定期的に新しいイベントがあり、飽きずに楽しめます。ファンにはたまらないですね。


    輪るピングドラム

    https://barisozbek8.com/tags/%E3%83%AA%E3%82%A2%E3%83%AB%E3%81%AA%E6%98%A0%E5%83%8F%E3%81%A8%E8%87%A8%E5%A0%B4%E6%84%9F
    プレイ中の周囲の盛り上がりが、楽しさを倍増させます。共感できる仲間がいるのが嬉しいです。


    デビルメイクライ4

    Long Jia Xiang Yun
    麻雀物語

    鬼浜爆走紅蓮隊友情挽歌編

    モンスターハンター狂竜戦線

  • Comment Link k8gameioBuM Tuesday, 01 October 2024 00:18 posted by k8gameioBuM

    CR海物語4

    デビルメイクライ4

    パチンコのルールはシンプルで、誰でもすぐに楽しめます。初心者にも優しいゲームです。


    秘宝伝 伝説への道

    https://www.taisetuya.net/tags/%e6%bc%94%e5%87%ba%e4%bf%a1%e9%a0%bc%e5%ba%a6
    簡単に遊べるルールで、初心者でも安心。気軽に挑戦できるのが良いです。


    北斗の拳-拳王

    k8パチンコ

    闇の花 (4発1)(特殊大賞燈)

    Pワンパンマン

    Pこの素晴らしい世界に祝福を!199LT「このラッキートリガーに祝福を!」

  • Comment Link k8gameioBuM Tuesday, 01 October 2024 00:18 posted by k8gameioBuM

    CR神獣王2

    Ways of the Qilin
    音楽と演出が楽しく、プレイ中に笑顔になれます。リラックスできます。


    CR吉宗4 天昇飛躍の極

    https://zjzk8.com/tags/%E6%9C%AA%E7%9F%A5%E3%81%AE%E7%94%9F%E6%85%8B%E7%B3%BB
    キャラクターの個性が豊かで、ストーリーに引き込まれます。忍者の世界観が楽しめます。


    北斗の拳 ラオウ

    Maaax Diamonds Christmas Edition
    輪るピングドラム

    無双OROCHI

    押忍!番長3

  • Comment Link k8gameioBuM Tuesday, 01 October 2024 00:18 posted by k8gameioBuM

    パチスロ バイオハザード6

    エヴァ タイプカヲル 先読み

    大当たりの瞬間に周りが盛り上がると、嬉しさが倍増します。共に祝える仲間がいるのが良いですね。


    CR牙狼GOLDSTORM翔 Ver.319

    https://www.wk8.jp/tags/%E8%8A%B8%E8%A1%93
    サウンドエフェクトが迫力満点で、プレイ中に盛り上がります。特にバトル時が楽しい。


    吉宗

    [url=https://sites.google.com/view/monster-hunter-thunder/]k8 カジノ モンスターハンター月下雷鳴
    [/url]
    CR真・北斗無双

    パチスロ バイオハザード6

    CR北斗の拳5 覇者