Print this page

Inaugurarea Centrului de Recuperare Medicala Barticesti, 16 Septembrie 2011

Wednesday, 05 June 2019 06:43
24434 comments
Rate this item
(0 votes)

Civilizaţia Iubirii

inaugurare centru 2

Noul Centru de Balneologie şi Recuperare medicală, din cadrul Fundaţiei Medicale „Speranţa Bolnavilor”, din Barticeşti, jud. Neamţ, a fost sfinţit şi inaugurat vineri, 16 septembrie 2011, la ora 16.00, în prezenţa PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi, a PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi, şi a PS Anton Coşa, episcop de Chişinău (Republica Moldova), a numeroşi preoţi şi persoane consacrate, sosite din Moldova şi din Bucureşti. Au luat parte reprezentanţi din parlamentul României, autorităţi civile judeţene şi locale, reprezentanţi ai instituţiilor de sănătate, administraţie şi poliţie, reprezentanţi ai presei locale şi centrale, furnizori de servicii şi echipamente medicale, precum şi reprezentanţii altor instituţii în colaborare cu Fundaţia Medicală „Speranţa Bolnavilor” şi Centrul de Balneologie şi Recuperare Medicală, credincioşi ai comunităţii locale din Barticeşti, din comunele vecine şi numeroşi oaspeţi din ţară şi de peste hotare.

În cuvântul său de inaugurare, pr. Mihai Budău, director al Fundaţiei Medicale „Speranţa Bolnavilor”, a subliniat că proiectul centrului medical din Barticeşti datează încă din anii grei ai comunismului, când preotul Mihai Rotaru, abia ieşit din închisorile comuniste, a dorit să ridice un astfel de centru. S-a sacrificat pentru ideile sale, pe care de altfel nici nu a reuşit să le materializeze, din cauza condiţiilor bine cunoscute. Dar ideile sunt acelea care fisurează un sistem pentru edificarea binelui, iar cultura şi în cadrul acesteia, cultul deţin primatul asupra condiţiilor materiale (aşa cum a demonstrat fericitul Ioan Paul al II-lea, care a fost, prin întreaga sa activitate, factorul hotărâtor în căderea comunismului). Între anii 1990-1995, părintele Alois Fechet, înfruntând plin de curaj şi abnegaţie inerţia, birocraţia şi frica post-comunistă adânc înrădăcinată în structuri şi conştiinţe, a dus la îndeplinire visul părintelui Rotaru, edificând clădirea cunoscută generic ca „spitalul din Barticeşti”, la realizarea căreia a fost sprijinit de mulţi prieteni din străinătate. „În felul acesta, a continuat pr. Mihai Budău, există de 15 ani în Barticeşti posibilitatea unor investigaţii şi tratament în aproape toate specialităţile medicale. Medicii care provin fie din centrele universitare de la Iaşi sau care lucrează la Roman, Bacău şi Piatra Neamţ îşi oferă cu multă generozitate şi dăruire timpul şi priceperea, pentru a veni în sprijinul celor aflaţi în suferinţă, conferind şi un plus de valoare acestei instituţii”.

inaugurare centru

Dacă nu am fi fost de atâtea ori martorii modului miraculos în care lucrează Dumnezeu, am fi tentaţi să vedem cu ochii, dar să nu credem ce s-a putut realiza într-un timp extrem de scurt: lucrările la Centrul de Balneologie şi Recuperare Medicală au început imediat după sărbătoarea Paştelui din 2010, în plină criză financiară, atât la nivel naţional, cât şi la nivelul instituţiei, iar Centrul s-a înălţat şi a fost dotat în întregime din donaţii de peste hotare şi din ţară. „Noua clădire – a precizat pr. Mihai Budău – oferă posibilitatea unor tratamente de specialitate pentru o diversitate de boli. Dispune de personal specializat şi de aparatură înalt performantă, achiziţionată recent, de o piscină cu apă sărată (apa este adusă de la Sărata Băi de lângă Bacău, care are proprietăţi terapeutice deosebite) şi de 40 de paturi pentru cei care doresc să primească şi cazare pentru perioada tratamentului.

În continuare, pr. Mihai Budău a mulţumit episcopilor Diecezei de Iaşi, PS Petru şi PS Aurel, care au crezut în acest proiect şi l-au susţinut mereu, şi, împreună cu PS Anton Coşa, episcop de Chişinău, au onorat ceremonia de inaugurare, precum şi părintelui Adrian Faraoanu, recent numit director adjunct al fundaţiei. Recunoştinţa tuturor se îndreaptă spre binefăcători: în mod deosebit don Antonio Rossi, „Chiesse dell’Est” din Brescia, care a oferit cea mai mare parte din sumă; d-na Rita Cusan şi „Gruppo Missioni” din Concordia-Saggitaria, Dieceza de Pordenone (prezentă la inaugurare cu o delegaţie), precum şi părintelui Peppino Barbesta şi „Lavoratori Credenti” din Dieceza de Lodi pentru susţinerea materială. Mulţumiri deosebite au fost adresate proiectanţilor de la A.B.V. Total Proiect SRL, reprezentată de către dl. inginer Mihai Nenov şi d-na arhitectă Cristina Iacobescu, doamnei primar al comunei Boteşti, Angela Boros, şi domnului Vasile Pruteanu, preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ, pentru sprijinul acordat în privinţa documentaţiei. Aceleaşi calde mulţumiri au fost adresate domnilor Valerică Frăţilă, preşedintele Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, şi Dan Morenciu, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Neamţ, pentru sprijinul acordat pe linie medicală, întregului personal al spitalului Barticeşti pentru spiritul cald şi plin de abnegaţie în edificarea centrului şi susţinerea activităţilor medicale ale acestuia. Un cuvânt special de mulţumire a fost adresat d-lui Andrei Mihai, constructorul centrului, pentru tot sprijinul acordat cu pasiune, cu mult suflet şi interes deosebit pentru a face ca totul să fie cât mai frumos.

inaugurare recuperare

Dar „istoricul” Noului Centru de Balneologie şi Recuperare Medicală din cadrul Fundaţiei Medicale „Speranţa Bolnavilor” din Barticeşti, ar mai putea fi spus şi altfel: ideea părintelui Mihai Budău a apărut în urmă cu doi ani, când Sfinţia sa participa la pelerinajul bolnavilor la sanctuarul Maicii Domnului de la Cacica. „Am simţit că pentru cei care suferă se mai poate face ceva” – relatează Sfinţia sa. Era 13 mai 2009, ziua apariţiei Maicii Domnului la Fatima. Şi cum Providenţa nu cunoaşte „întâmplare”, nu întâmplător pr. Mihai Budău a ales pentru interiorul noii clădiri culorile atribuite prin tradiţie Maicii Domnului – albastru-alb, iar lumina care se filtrează înmiresmată de sfinţenie prin ferestrele înalte are nuanţa celui mai pur albastru. De fapt, piedicile pe care le-a avut de întâmpinat de-a lungul acestui drum de sacrificiu nu au fost decât umbra care arată că lumina vine exact de „Acolo” de unde trebuie. Maica Domnului, care a dat trup cuvântului lui Dumnezeu, se îndură întotdeauna de cei care o imploră cu inimi curate, dând cuvânt spre vindecare trupurilor lor materiale şi trup material ideilor lor, fiindcă (parafrazându-l pe evanghelistul Luca, medicul), ea „le păstrează pe toate în inima ei”. De aceea, în faţa noului Centru de Balneologie şi Recuperare Medicală se află statuia Fecioarei Maria, Regină.

Ziua sfinţirii şi inaugurării noului centru era blândă, cu soare dulce pe cerul înalt şi senin, fără nouri, cu adiere molcomă de vânt ca să ne aducem aminte că întotdeauna Duhului Domnului pogoară asupra celor care i se încredinţează cu totul. Iar alături, un castan îşi resfira candelabrele înflorite a doua oară – semn de toamnă lungă – sau de primăvară, fiindcă proiecte mai sunt, încă multe şi bune. Şi continuă, din îndurarea lui Dumnezeu şi sacrificiul celor aleşi. Fiindcă aşa şi numai aşa se construieşte civilizaţia iubirii pe pământul celor vii.

„Deo gratias!” – a încheiat pr. Mihai Budău – „Mulţumim lui Dumnezeu mai mult decât prin cuvinte, prin fapte şi prin activitatea noastră”.

Dr. Ecaterina Hanganu

Read 114600 times Last modified on Wednesday, 05 June 2019 06:44
Super User

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua. Ut enim ad minim veniam, quis nostrud exercitation ullamco laboris nisi ut aliquip ex ea commodo consequat.

Website: ithemeslab.com

24434 comments

  • Comment Link k8gameioBuM Monday, 14 October 2024 21:13 posted by k8gameioBuM

    ベヨネッタ

    k8 カジノ パチンコ

    音楽とサウンドエフェクトが素晴らしく、ゲームに没入できます。特にボーナス時の音が最高。


    カイジ

    https://lucky-777-casino.com/tags/p-%E3%83%99%E3%83%AB%E3%82%BB%E3%83%AB%E3%82%AF%E7%84%A1%E5%8F%8C
    シンプルなルールで、初心者でもすぐに楽しめるのが良いです。気軽に挑戦できます。


    闇の花 (4発1)(特殊大賞燈)

    スマスロバジリスク~甲賀忍法帖~絆2 天膳 BLACK EDITION

    アラジンAII

    L キン肉マン~7人の悪魔超人編~

    CR聖闘士星矢 星の運命

  • Comment Link k8gameioBuM Monday, 14 October 2024 21:13 posted by k8gameioBuM

    戦国BASARA3

    ドワーフ・アンド・ドラゴン

    戦略的な要素もあり、運だけでなく技術が試されるのが面白いです。


    Dororonえん魔くん メ~ラめら

    https://k88x.com/tags/%E7%BE%8E%E3%81%97%E3%81%84%E3%82%B0%E3%83%A9%E3%83%95%E3%82%A3%E3%83%83%E3%82%AF
    パチンコの演出に使われる音楽が印象的で、耳に残ります。ついつい口ずさんでしまうことも。


    モンキーターンII

    k8 カジノ 麻雀物語

    バジリスク~甲賀忍法帖~絆2 天膳 BLACK EDITION

    CR真・花の慶次 Ver.399

    CRさくらももこ劇場コジコジ2

  • Comment Link k8gameioBuM Monday, 14 October 2024 21:13 posted by k8gameioBuM

    牙狼 守りし者

    ウォンテッド・デッド・オア・ア・ワイルド

    戦略的な要素もあり、運だけでなく技術が試されるのが面白いです。


    めんそーれ琉球守護神

    https://onkaji.jp/tag/news-tag-34
    キャラクターとモンスターの個性が豊かで、ストーリーに引き込まれます。感情移入できます。


    CR JAWS再臨 SHARK PANIC AGAIN

    k8カジノ パチンコ

    琉球の守護神

    Dororonえん魔くん メ~ラめら

    戦国パチスロ花の慶次これより我ら修羅に入る

  • Comment Link k8gameioBuM Monday, 14 October 2024 21:13 posted by k8gameioBuM

    P真・北斗無双 第4章

    CR北斗の拳7 転生

    終わった後の反省会も楽しいです。次回の戦略を考えることで、さらなる楽しみが生まれます。


    150_翔馬

    https://www.ja-securities.jp/tags/%E3%82%B9%E3%83%9E%E3%82%B9%E3%83%AD%E3%83%90%E3%82%B8%E3%83%AA%E3%82%B9%E3%82%AF%EF%BD%9E%E7%94%B2%E8%B3%80%E5%BF%8D%E6%B3%95%E5%B8%96%EF%BD%9E%E7%B5%862-%E5%A4%A9%E8%86%B3-black-edition
    シンプルなデザインとルールが魅力。初心者でも安心して楽しめます。


    雷電(ピンク)

    k8 カジノ パチンコ

    CR新世紀エヴァンゲリオン~使徒、再び~SFW

    アイムジャグラーEX (4発1)(V2.2)

    P牙狼月虹ノ旅人

  • Comment Link k8gameioBuM Monday, 14 October 2024 21:13 posted by k8gameioBuM

    CR牙狼FINAL Ver.399(1:1)

    k8パチンコ

    簡単に遊べるルールで、初心者でも安心。気軽に挑戦できるのが良いです。


    L マクロスフロンティア 4

    https://www.casinotop3.tokyo/tags/%E8%AC%8E%E8%A7%A3%E3%81%8D
    演出や音楽が迫力満点で、プレイするたびに興奮します。サウンドトラックも素晴らしい。


    沖ドキ! 25

    夜蝶飛翔特2発1

    CR牙狼金色になれ Ver.399

    緑イミソーレ

    麻雀物語(夏の日)

  • Comment Link k8gameioBuM Monday, 14 October 2024 21:13 posted by k8gameioBuM

    CR義風堂々!!兼続と慶次

    k8 カジノ パチンコ 俺の空~蒼き正義魂パチスロ スロット 機械割 解析 天井 初打ち 打ち方 スペック ゾーン 設定判別 ヤメ時・演出・プレミアムまとめ

    ユーモアたっぷりの演出が魅力。プレイ中に笑顔になれる要素が多いです。


    CR北斗の拳5 百裂 Ver.229(2:1)

    https://lucky9casino.com/tags/%E7%AB%B6%E3%82%8A%E5%90%88%E3%81%84
    大当たりの確率を理解することで、より戦略的にプレイできます。計算が好きな人にはおすすめです。


    スマスロ劇場版 魔法少女まどか☆マギカ[前編]始まりの物語/[後編]永遠の物語f‐フォルテ‐

    k8 カジノ パチンコ 魂斗羅3D

    北斗の拳 転生の章

    闘神雷電 -花田勝-

    CRザ・キング・オブ・ファイターズ

  • Comment Link k8gameioBuM Monday, 14 October 2024 21:13 posted by k8gameioBuM

    CR北斗の拳7 転生

    k8カジノ パチンコ

    大当たりの瞬間は、心臓がドキドキします。興奮が何とも言えません。


    リング 終焉ノ刻

    https://www.kk8520.com/tags/%E6%B7%B1%E6%B7%B5%E3%81%AE%E8%83%8C%E5%BE%8C%E3%81%AB%E6%BD%9C%E3%82%80%E7%A7%98%E5%AF%86
    定期的に新しいイベントがあり、飽きずに楽しめます。新しい体験が待っています。


    新鬼武者 再臨

    k8 カジノ パチンコ

    アイムジャグラーEXAnniversaryEdition

    無双OROCHI

    CRルパン三世Lupin The End

  • Comment Link k8gameioBuM Monday, 14 October 2024 21:13 posted by k8gameioBuM

    翔馬

    k8 カジノ パチンコ CR花の慶次X~雲のかなたに~パチスロ スロット 機械割 解析 天井 初打ち 打ち方 スペック ゾーン 設定判別 ヤメ時・演出・プレミアムまとめ

    大当たりの瞬間に周囲と一体感を感じられるのが良いです。共に喜べる仲間がいるのが嬉しい。


    CR七つの大罪

    https://online-casinos-7.com/tags/%E8%87%AA%E5%8B%95%E5%A4%89%E6%8F%9B
    近年では、スマートフォンアプリでも楽しめるようになりました。手軽に遊べるのが嬉しいです。


    CR新世紀エヴァンゲリオン・使徒、再び Ver.346

    スマスロキン肉マン~7人の悪魔超人編~(パチスロ)

    パチスロ 貞子3D

    黄門ちゃま喝

    CR新世紀エヴァンゲリオン~使徒、再び~SFW

  • Comment Link k8gameioBuM Monday, 14 October 2024 21:13 posted by k8gameioBuM

    黃金琉球-那霸版

    k8 カジノ パチンコ CR牙狼 魔戒ノ花XXパチスロ スロット 機械割 解析 天井 初打ち 打ち方 スペック ゾーン 設定判別 ヤメ時・演出・プレミアムまとめ

    明るいデザインと楽しげな演出が魅力。遊んでいるだけで元気が出ます。


    CR牙狼闇を照らす者

    https://www.k8o.jp/tags/%E5%BC%95%E3%81%8D%E5%87%BA%E3%81%97%E6%96%B9%E6%B3%95
    シンプルなルールで、誰でもすぐに楽しめるのが嬉しいです。


    鉄拳2nd

    k8 カジノ パチンコ 沖ドキ! Vacancesパチスロ スロット 機械割 解析 天井 初打ち 打ち方 スペック ゾーン 設定判別 ヤメ時・演出・プレミアムまとめ

    シティーハンター

    琉球の守護神

    ぱちスロ にゃんこ大戦争 BIGBANG

  • Comment Link k8gameioBuM Monday, 14 October 2024 21:13 posted by k8gameioBuM

    アイムジャグラーEX

    k8パチンコ

    新しい台が出るたびにワクワクします。流行に敏感な人にはたまらない楽しみです。


    輪るピングドラム

    https://onkaji.jp/tag/%E5%85%A5%E9%87%91%E4%B8%8D%E8%A6%81%E3%83%9C%E3%83%BC%E3%83%8A%E3%82%B9
    シンプルなルールで、初心者でもすぐに楽しめるのが良いです。気軽に挑戦できます。


    CR RAVE この世界こそが真実だ

    k8スロット

    デビル メイ クライ クロス

    CRフィーバー戦姫絶唱シンフォギア

    押忍!サラリーマン番長