Print this page

Inaugurarea Centrului de Recuperare Medicala Barticesti, 16 Septembrie 2011

Wednesday, 05 June 2019 06:43
24434 comments
Rate this item
(0 votes)

Civilizaţia Iubirii

inaugurare centru 2

Noul Centru de Balneologie şi Recuperare medicală, din cadrul Fundaţiei Medicale „Speranţa Bolnavilor”, din Barticeşti, jud. Neamţ, a fost sfinţit şi inaugurat vineri, 16 septembrie 2011, la ora 16.00, în prezenţa PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi, a PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi, şi a PS Anton Coşa, episcop de Chişinău (Republica Moldova), a numeroşi preoţi şi persoane consacrate, sosite din Moldova şi din Bucureşti. Au luat parte reprezentanţi din parlamentul României, autorităţi civile judeţene şi locale, reprezentanţi ai instituţiilor de sănătate, administraţie şi poliţie, reprezentanţi ai presei locale şi centrale, furnizori de servicii şi echipamente medicale, precum şi reprezentanţii altor instituţii în colaborare cu Fundaţia Medicală „Speranţa Bolnavilor” şi Centrul de Balneologie şi Recuperare Medicală, credincioşi ai comunităţii locale din Barticeşti, din comunele vecine şi numeroşi oaspeţi din ţară şi de peste hotare.

În cuvântul său de inaugurare, pr. Mihai Budău, director al Fundaţiei Medicale „Speranţa Bolnavilor”, a subliniat că proiectul centrului medical din Barticeşti datează încă din anii grei ai comunismului, când preotul Mihai Rotaru, abia ieşit din închisorile comuniste, a dorit să ridice un astfel de centru. S-a sacrificat pentru ideile sale, pe care de altfel nici nu a reuşit să le materializeze, din cauza condiţiilor bine cunoscute. Dar ideile sunt acelea care fisurează un sistem pentru edificarea binelui, iar cultura şi în cadrul acesteia, cultul deţin primatul asupra condiţiilor materiale (aşa cum a demonstrat fericitul Ioan Paul al II-lea, care a fost, prin întreaga sa activitate, factorul hotărâtor în căderea comunismului). Între anii 1990-1995, părintele Alois Fechet, înfruntând plin de curaj şi abnegaţie inerţia, birocraţia şi frica post-comunistă adânc înrădăcinată în structuri şi conştiinţe, a dus la îndeplinire visul părintelui Rotaru, edificând clădirea cunoscută generic ca „spitalul din Barticeşti”, la realizarea căreia a fost sprijinit de mulţi prieteni din străinătate. „În felul acesta, a continuat pr. Mihai Budău, există de 15 ani în Barticeşti posibilitatea unor investigaţii şi tratament în aproape toate specialităţile medicale. Medicii care provin fie din centrele universitare de la Iaşi sau care lucrează la Roman, Bacău şi Piatra Neamţ îşi oferă cu multă generozitate şi dăruire timpul şi priceperea, pentru a veni în sprijinul celor aflaţi în suferinţă, conferind şi un plus de valoare acestei instituţii”.

inaugurare centru

Dacă nu am fi fost de atâtea ori martorii modului miraculos în care lucrează Dumnezeu, am fi tentaţi să vedem cu ochii, dar să nu credem ce s-a putut realiza într-un timp extrem de scurt: lucrările la Centrul de Balneologie şi Recuperare Medicală au început imediat după sărbătoarea Paştelui din 2010, în plină criză financiară, atât la nivel naţional, cât şi la nivelul instituţiei, iar Centrul s-a înălţat şi a fost dotat în întregime din donaţii de peste hotare şi din ţară. „Noua clădire – a precizat pr. Mihai Budău – oferă posibilitatea unor tratamente de specialitate pentru o diversitate de boli. Dispune de personal specializat şi de aparatură înalt performantă, achiziţionată recent, de o piscină cu apă sărată (apa este adusă de la Sărata Băi de lângă Bacău, care are proprietăţi terapeutice deosebite) şi de 40 de paturi pentru cei care doresc să primească şi cazare pentru perioada tratamentului.

În continuare, pr. Mihai Budău a mulţumit episcopilor Diecezei de Iaşi, PS Petru şi PS Aurel, care au crezut în acest proiect şi l-au susţinut mereu, şi, împreună cu PS Anton Coşa, episcop de Chişinău, au onorat ceremonia de inaugurare, precum şi părintelui Adrian Faraoanu, recent numit director adjunct al fundaţiei. Recunoştinţa tuturor se îndreaptă spre binefăcători: în mod deosebit don Antonio Rossi, „Chiesse dell’Est” din Brescia, care a oferit cea mai mare parte din sumă; d-na Rita Cusan şi „Gruppo Missioni” din Concordia-Saggitaria, Dieceza de Pordenone (prezentă la inaugurare cu o delegaţie), precum şi părintelui Peppino Barbesta şi „Lavoratori Credenti” din Dieceza de Lodi pentru susţinerea materială. Mulţumiri deosebite au fost adresate proiectanţilor de la A.B.V. Total Proiect SRL, reprezentată de către dl. inginer Mihai Nenov şi d-na arhitectă Cristina Iacobescu, doamnei primar al comunei Boteşti, Angela Boros, şi domnului Vasile Pruteanu, preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ, pentru sprijinul acordat în privinţa documentaţiei. Aceleaşi calde mulţumiri au fost adresate domnilor Valerică Frăţilă, preşedintele Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, şi Dan Morenciu, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Neamţ, pentru sprijinul acordat pe linie medicală, întregului personal al spitalului Barticeşti pentru spiritul cald şi plin de abnegaţie în edificarea centrului şi susţinerea activităţilor medicale ale acestuia. Un cuvânt special de mulţumire a fost adresat d-lui Andrei Mihai, constructorul centrului, pentru tot sprijinul acordat cu pasiune, cu mult suflet şi interes deosebit pentru a face ca totul să fie cât mai frumos.

inaugurare recuperare

Dar „istoricul” Noului Centru de Balneologie şi Recuperare Medicală din cadrul Fundaţiei Medicale „Speranţa Bolnavilor” din Barticeşti, ar mai putea fi spus şi altfel: ideea părintelui Mihai Budău a apărut în urmă cu doi ani, când Sfinţia sa participa la pelerinajul bolnavilor la sanctuarul Maicii Domnului de la Cacica. „Am simţit că pentru cei care suferă se mai poate face ceva” – relatează Sfinţia sa. Era 13 mai 2009, ziua apariţiei Maicii Domnului la Fatima. Şi cum Providenţa nu cunoaşte „întâmplare”, nu întâmplător pr. Mihai Budău a ales pentru interiorul noii clădiri culorile atribuite prin tradiţie Maicii Domnului – albastru-alb, iar lumina care se filtrează înmiresmată de sfinţenie prin ferestrele înalte are nuanţa celui mai pur albastru. De fapt, piedicile pe care le-a avut de întâmpinat de-a lungul acestui drum de sacrificiu nu au fost decât umbra care arată că lumina vine exact de „Acolo” de unde trebuie. Maica Domnului, care a dat trup cuvântului lui Dumnezeu, se îndură întotdeauna de cei care o imploră cu inimi curate, dând cuvânt spre vindecare trupurilor lor materiale şi trup material ideilor lor, fiindcă (parafrazându-l pe evanghelistul Luca, medicul), ea „le păstrează pe toate în inima ei”. De aceea, în faţa noului Centru de Balneologie şi Recuperare Medicală se află statuia Fecioarei Maria, Regină.

Ziua sfinţirii şi inaugurării noului centru era blândă, cu soare dulce pe cerul înalt şi senin, fără nouri, cu adiere molcomă de vânt ca să ne aducem aminte că întotdeauna Duhului Domnului pogoară asupra celor care i se încredinţează cu totul. Iar alături, un castan îşi resfira candelabrele înflorite a doua oară – semn de toamnă lungă – sau de primăvară, fiindcă proiecte mai sunt, încă multe şi bune. Şi continuă, din îndurarea lui Dumnezeu şi sacrificiul celor aleşi. Fiindcă aşa şi numai aşa se construieşte civilizaţia iubirii pe pământul celor vii.

„Deo gratias!” – a încheiat pr. Mihai Budău – „Mulţumim lui Dumnezeu mai mult decât prin cuvinte, prin fapte şi prin activitatea noastră”.

Dr. Ecaterina Hanganu

Read 114621 times Last modified on Wednesday, 05 June 2019 06:44
Super User

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua. Ut enim ad minim veniam, quis nostrud exercitation ullamco laboris nisi ut aliquip ex ea commodo consequat.

Website: ithemeslab.com

24434 comments

  • Comment Link k8gameioBuM Sunday, 20 October 2024 13:52 posted by k8gameioBuM

    アイムジャグラーEXAnniversaryEdition

    魁!!男塾~天挑五輪大武會編

    歴史をテーマにしたパチスロで、独特の魅力があります。日本の伝統を感じます。


    CR海物語

    https://lucky9casino.com/tags/%E3%83%89%E3%83%A9%E3%82%B4%E3%83%B3%E3%81%8C%E9%99%8D%E3%82%8A%E3%82%8B
    歴史をテーマにしたパチスロで、独特の魅力があります。日本の伝統を感じます。


    真モグモグ風林火山

    k8パチンコ

    CRモンスターハンタ

    沖ドキ! 25

    ぱちんこソードアート・オンラインK12

  • Comment Link k8gameioBuM Sunday, 20 October 2024 13:52 posted by k8gameioBuM

    e ぱちんこソードアート・オンラインK12

    k8カジノ パチンコ

    大当たりを狙うための戦略が必要で、運だけではなく技術も試されるのが魅力です。挑戦しがいがあります。


    デジハネ CR 蒼天の拳 STV

    https://superusacasino.com/tags/%E7%89%A9%E8%AA%9E%E3%81%AE%E9%80%B2%E5%8C%96%E3%81%A8%E6%B7%B1%E5%8C%96
    多彩なリーチ演出があり、どのタイミングで当たるかドキドキします。


    パチスロ マクロスフロンティア2 BONUS Live ver

    k8 カジノ スロット AVIATOR アビエーター

    大工の源さん桜満開!源 DREAM ver.~

    戦国BASARA 2

    聖闘士星矢海皇覚醒

  • Comment Link k8gameioBuM Sunday, 20 October 2024 13:52 posted by k8gameioBuM

    アナザーゴッドハーデス-奪われたZEUSver

    K8カジノ解説

    大当たりの瞬間は、迫力満点で興奮が止まりません。特にバトル演出が楽しい。


    CR蒼天の拳天帰 Ver.319(1:1)

    https://online-casinos-7.com/tags/%E3%83%89%E3%83%A9%E3%82%B4%E3%83%B3%E3%83%9B%E3%82%A4%E3%83%BC%E3%83%AB
    ストーリー性があり、プレイするたびに新しい発見があります。神話の世界に引き込まれます。


    主役は銭形2

    k8 カジノ CR聖戦士ダンバイン Ver.319

    めんそーれ(雷電ver.)

    闇の花 (4発1)(特殊大賞燈)

    リング呪いの7日間;

  • Comment Link k8gameioBuM Sunday, 20 October 2024 13:52 posted by k8gameioBuM

    聖闘士星矢海皇覚醒

    k8 カジノ パチンコ 新鬼武者 再臨

    パチンコの仲間との交流が楽しく、共通の趣味で楽しめるのが良いです。友達が増えます。


    パラダイスハイビスカス

    https://jahromblog.com/tags/viking-forge
    大当たりの瞬間は、心臓がドキドキします。興奮が何とも言えません。


    CRぱちんこGANTZ

    k8 カジノ パチンコ

    P とある科学の超電磁砲

    聖闘士星矢 -黃金激闘篇-

    獣王 王者の覚醒

  • Comment Link k8gameioBuM Sunday, 20 October 2024 13:52 posted by k8gameioBuM

    CRモンスターハンタ

    HEY!エリートサラリーマン鏡(へい鏡スマスロ)

    演出が華やかで、視覚的にも楽しめます。アートとしての側面もあります。


    L ゴジラ対エヴァンゲリオン

    https://k8slots.jp/tags/%E3%83%86%E3%83%BC%E3%83%96%E3%83%AB%E3%82%B2%E3%83%BC%E3%83%A0
    ボーナスゲームの演出が豪華で、楽しみが倍増します。特に大当たり時は圧巻。


    パチスロ 機動警察パトレイバー

    k8パチンコ

    CR 大海物語4

    闘神雷電 -花田勝-

    CR大海物語4 Ver.319

  • Comment Link k8gameioBuM Sunday, 20 October 2024 13:52 posted by k8gameioBuM

    琉球の守護神

    k8 カジノ パチンコ

    ボーナスゲームの演出が豪華で、楽しみが倍増します。目が離せません。


    政宗

    https://www.wk8.jp/tags/%E3%82%B8%E3%83%A3%E3%83%83%E3%82%AF%E3%83%9D%E3%83%83%E3%83%88
    大当たりの瞬間は、心臓がドキドキします。興奮が何とも言えません。


    パチスロ 機動警察パトレイバー

    [url=https://sites.google.com/view/k8-japanese-speed-baccarat]Japanese Speed Baccarat[/url]
    e ぱちんこソードアート・オンラインK12

    P牙狼月虹ノ旅人

    パチスロ 甲鉄城のカバネリ

  • Comment Link k8gameioBuM Sunday, 20 October 2024 13:52 posted by k8gameioBuM

    ヒデキに夢中!!

    k8 カジノ スロット Moon Princess Trinity ムーン・プリンセス・トリニティ

    パチンコを通じて、運を試すドキドキ感が味わえます。勝ち負けにこだわらず楽しむのがポイントです。


    八代將軍戰神版

    https://barisozbek8.com/tags/%E3%82%A2%E3%82%AF%E3%82%B7%E3%83%A7%E3%83%B3
    シンプルなデザインとルールが魅力。初心者でも安心して楽しめます。


    スーパービンゴネオ

    k8 カジノ CR 聖戦士ダンバイン

    沖ドキ! Vacances

    押忍!番長

    戦コレ!【太平女君】徳川家康

  • Comment Link k8gameioBuM Sunday, 20 October 2024 13:52 posted by k8gameioBuM

    闘神雷電 -花田勝-

    k8 カジノ パチンコ

    大当たりの瞬間には、周囲の人々との一体感が生まれます。共に喜びを分かち合える楽しさがあります。


    南国育ち(夏25)

    https://onkaji.jp/tag/k8-kazino-chu-jin
    お店の雰囲気が心地よく、長時間楽しむことができます。快適な空間が魅力です。


    パチスロだよ黄門ちゃま

    k8 カジノ パチンコ CR北斗の拳6 拳王

    P フィーバー戦姫絶唱シンフォギア3黄金絶唱

    Pフィーバーダンベル何キロ持てる

    CRフィーバー宇宙戦艦ヤマト-ONLY ONE-

  • Comment Link k8gameioBuM Sunday, 20 October 2024 13:52 posted by k8gameioBuM

    CR RAVE この世界こそが真実だ Ver.319

    CRぱちんこ仮面ライダーMAX EDITION

    ストレスなく楽しめるのが良いです。気軽に挑戦できるのが良いです。


    CRぱちんこ仮面ライダーMAX EDITION

    https://datahk8.com/tags/%E7%89%B9%E6%AE%8A
    戦略的な要素もあり、運だけでなく技術が試されるのが面白いです。

    CR びっくり戦国無双 Light Edition

    k8 カジノ パチンコ

    SUハイビスカス

    L 戦国乙女4 戦乱に閃く炯眼の軍師

    南国育ち

  • Comment Link k8gameioBuM Sunday, 20 October 2024 13:52 posted by k8gameioBuM

    プレミアムビンゴ

    ワイルドウェストゴールド

    最近のパチンコ台は、アニメや映画とのコラボが多く、視覚的にも楽しめます。ファンにはたまらないですね。


    大工の源さん桜満開!源 DREAM ver.~

    https://www.withmagazine.net/tags/%e3%82%a2%e3%82%af%e3%82%b7%e3%83%a7%e3%83%b3
    大当たりの瞬間は、周囲と一緒に盛り上がれるのが嬉しいです。共感が生まれます。


    CR ぱちんこAKB48 バラの儀式

    パチスロ甲鉄城のカバネリ

    CRルパン三世Lupin The End

    SUハイビスカス

    八代將軍戰神版